Burkina Faso: Șaisprezece creștini uciși în trei atacuri de către motocicliști islamiști înarmați

Burkina Faso: Șaisprezece creștini uciși în trei atacuri de către motocicliști islamiști înarmați

Într-o perioadă de două săptămâni, creștinii din nordul Burkinei Faso au suferit trei atacuri criminale din partea unor islamiști înarmați, care au ucis 16 creștini. În fiecare dintre atacuri, atacatorii și-au făcut apariția pe motociclete sau motorete.

În primul atac, din data de 28 aprilie, în orașul Silgadji, doisprezece islamiști înarmați au adus împreună pastorul, unul dintre fiii săi, cumnatul său, un profesor de școală primară și alți doi membri ai adunării și le-au cerut să își nege credința creștină și să se convertească la islam. Când au refuzat, au fost duși unul câte unul în spatele unei clădiri, unde au fost împușcați.

Pastorul, care a lăsat în urmă o văduvă și șase copii, a avut o viziune și a simțit „un pericol iminent”. Dar le-a spus rudelor că preferă să „moară pentru credința sa decât să părăsească satul în care slujea de aproape 40 de ani.”

Pe data de 12 mai, în jur de 20-30 de teroriști au dat buzna în plină slujba de duminică din Dablo, au adus în față pastorul și cinci lideri ai bisericii și i-au împușcat cu sânge rece. Teroriștii au dat foc bisericii, începând cu băncile, amvonul și crucea, înainte să incendieze un magazin din oraș și să jefuiască un centru medical.

„Aceste grupări teroriste atacă acum tot ce ține de religie, cu scopul macabru de a diviza”, se arată într-o declarație a guvernului. Primarul din Dablo a spus: „Există o atmosferă de panică în oraș. Oamenii sunt ascunși în casele lor.”

Burkina Faso: Șaisprezece creștini uciși în trei atacuri de către motocicliști islamiști înarmați

Forțele islamiste militante au lansat un al treilea atac criminal asupra creștinilor, pe 13 mai, împușcând mortal patru persoane care ocupau funcții importante, într-o paradă militară în scopuri religioase a bisericii din Zimtenga. Mulți creștini se tem acum să meargă la biserică. „Rugați-vă pentru noi să ne păstrăm credința, pentru că știm că putem muri oricând”, a spus o mamă creștină care trăiește într-un sat aproape de locul în care a avut loc primul atac.

Mijlociți pentru frații și surorile noastre din Burkina Faso, care au fost ținta atacurilor teroriste brutale, cerând ca Domnul să-i sprijine cu dreapta Lui biruitoare (Isaia 41:10). Fie ca moartea celor 16 martiri să-i încurajeze pe ceilalți să rămână tari în credință și să fie dedicați mai departe, călcând pe urmele pașilor lui Isus Hristos. Rugați-vă ca creștinii să aibă pace, încrezându-se în Domnul, și să-i ajute pe alții să nu se teamă și să nu se panicheze. Rugați-vă mai ales pentru familiile celor uciși, ca Domnul să șteargă orice lacrimă din ochii lor (Apocalipsa 21:4) și să le poarte de grijă în toate privințele. Rugați-vă împotriva înaintării extremismului islamic dinspre Mali, cerând ca Domnul să-i facă pe teroriști să se pocăiască de gândurile și acțiunile lor.

Sursa: Fondul Barnabas

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine