Ce este persecuția?

Crimele împotriva umanității sunt una dintre cele patru tipuri de crime atroce ce sunt definite în dreptul internațional. Prima punere sub acuzare pentru crime împotriva umanității s-a petrecut după cel de-al Doilea Război mondial. Această acuzaţie a fost susținută de convingerea că anumite crime sunt un afront pentru chiar conștiința omenirii. Comunitatea internațională a căutat să se asigure că nu va exista nici o scutire de pedeapsă pentru infracțiunile care încalcă esența demnității umane.

Una dintre acest infracțiuni este persecuția.

Persecuția – o crimă împotriva umanității.

Jurisprudența  crimelor împotriva umanității s-a concentrat la două tribunale ad-hoc create de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite: Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI) și Tribunalul Internațional pentru Rwanda (ICTR).

Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI) a oferit o nouă definiție a crimelor împotriva umanității și a acordat jurisdicție CPI asupra acestora. Articolul 7 din Statut prevede că persecuția constituie o infracțiune împotriva umanității „atunci când este comisă ca parte a unui atac răspândit sau sistematic îndreptat împotriva unei populații civile, cu cunoștință de atac”.

Definiția laică a persecuției

În limbajul comun, cuvântul „persecuție” diferă de definiția legală din Statutul CPI și din definiţia elementelor constitutive ale unei infracţiuni. Profesorul de drept Cherif M. Bassiouni a compilat definiții din dicționarele din 16 ţări, ale cuvântului persecuție, și le-a rezumat astfel: „Acțiuni sau politici de stat care să cauzeze unui individ  hărțuire, chin, opresiune sau măsuri discriminatorii, concepute pentru a produce sau a induce suferință fizică sau sufletească,  sau prejudicii materiale, din cauza credințelor, opiniilor sau apartenenței la un grup identificabil (religios, social, etnic, lingvistic etc.) sau pur și simplu pentru că făptuitorul a căutat să individualizeze o anumită categorie de victime din motive căruia îi sunt imputabile.”

De ce este important să nu le confundăm pe cele două?

Crimele împotriva umanității sunt cele mai grave încălcări ale drepturilor omului. Acestea amenință stabilitatea comunității internaționale, deoarece sunt comise „ca parte a unui atac răspândit sau sistematic asupra unei populații civile”. Astfel, ele depășesc impactul asupra individului și amenință „standardul minim al normelor de coexistență umană.”

Utilizarea cuvântului „persecuție” pentru a descrie încălcări ale libertății religioase sau de credință (LRC), care nu îndeplinesc criteriile „atacului răspândit sau sistematic”, în mod greșit implică faptul că fiecare încălcare a LRC, sau percepută încălcare, este o amenințare pentru pacea și securitatea internațională și este o crimă împotriva umanității.

Pragul de severitate ridicat

Pentru a îndeplini definiția legală a infracțiunii de persecuție, privarea de drepturi fundamentale trebuie să fie severă. Acest prag de severitate înseamnă că nu orice încălcare a LRC constituie persecuție.

De exemplu, distrugerea proprietății unui creștin nu constituie persecuție în ciuda prezenței unei intenții discriminatorii, adică statul – sau actori non-statali – recurge la distrugerea proprietății, deoarece individul este creștin. Cu toate acestea, dacă atacurile asupra proprietății sunt suficient de grave pentru a distruge traiul economic al unei părți a populației, cerința de severitate va fi satisfăcută. Mai mult decât atât, distrugerea lăcașurilor de cult poate îndeplini pragul de severitate dacă există efecte grave asupra unei populații puternic religioase sau dacă face parte dintr-o politică deliberată care vizează o comunitate religioasă în vederea controlării sau suprimării practicării religiei.

Folosirea incorectă a termenului „persecuție” atunci când se descriu încălcări a LRC, atribuie această încadrare unor încălcări mai puțin severe ale drepturilor şi libertăţilor oamenilor cu o noțiune de gravitate care nu este nici prezentă, nici adecvată, care poate fi respinsă cu ușurință, adesea în detrimentul persoanelor și comunităților care se confruntă cu persecuție autentică.

În activitatea desfăşurată de către Christian Solidarity Worldwide – CSW (o asociaţie care monitorizează actvitatea de persecuţie la adresa creştinilor la nivel internaţional, n. trad)  observăm o serie de încălcări ale LRC, de la discriminare, hărțuire și intimidare, la suprimarea activităților asociate unei religii sau credințe, privarea de libertate, drepturi economice și sociale, drepturi civile și politice asociate, genocid , crime de război, curățare etnică și crime împotriva umanității, inclusiv persecuție religioasă.

CSW se străduiește să folosească cuvântul persecuție doar când se referă la situațiile care ating pragul infracțiunii, așa cum este definită în dreptul internațional.

Există câteva cazuri de prigoană religioasă recunoscute ca atare. În 2016, o Comisie de anchetă a ONU privind Eritrea a găsit „motive rezonabile de a crede” că au fost comise crime împotriva umanității de către oficialii statului într-o manieră „răspândită și sistematică” începând cu anul 1991, inclusiv infracţiuni de persecuție împotriva unor grupări religioase și etnice. Alte crime atroce recunoscute au fost genocidul yazidilor din Siria, care aveau elemente etnoreligioase şi campania de violență împotriva poporului rohingya, predominant musulman, din Myanmar (Birmania), pe care Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului l-a descris ca „un exemplu de manual de curățare etnică”.

În plus faţă de aceste cazuri, există situații în care este suspectată sau invocată persecuția religioasă, însă ele nu au fost cercetate pe deplin sau confirmate. În astfel de cazuri, persecuția religioasă și alte crime împotriva umanității trebuie înaintate la Curtea Penală Internațională sau prin alte mecanisme legale.

Un caz de ce trebuie rezolvat

Termenul de persecuție nu trebuie utilizat ușor. Este important să restricționați utilizarea acestui termen la situații în care este prezentă o crimă împotriva umanității. Folosirea în mod neglijent, sau chiar cu o intenție bună,  a acestui termen  subminează percepțiile despre gravitatea actului.

Când termenul este folosit incorect sau nepăsător, se poate produce confuzie între situaţiile care trebuie să fie adresate prin sistemul juridic internațional cu cele care nu. Exista riscă unei diluări a apelurile de drept către justiția internațională.

Mai mult, întrucât persecuția apare progresiv, cu mai multe semne de avertizare timpurii înainte de dezvoltarea ei completă, folosirea liberă a acestui termen subminează, de asemenea, eforturile de a atrage atenția și de a aborda situațiile care apar pe neaşteptate, înainte de debutul complet al infracțiunii de persecuție.

Articol de Joanne Collins, reprezentant CSW