Un băiat de 5 ani, aruncat de la balconul unui centru comercial din Minnesota, mutat de la terapie intensivă

Familia băiețelului de 5 ani, care a fost aruncat de la balconul centrului comercial ,,Mall of America”, în luna aprilie, Îi mulțumește lui Dumnezeu după ce acesta fost mutat din secția de terapie intensivă la secția de reabilitare fizică, potrivit ChristianHeadlines.com.

Băiețelul, pe nume Landen, a fost la un pas de moarte, când în urmă cu patru luni, un bărbat l-a aruncat peste balustradă celui de-al treilea etaj al unui centru comercial din Minnesota, de la o înălțime de aproape 15 m. Suspectul, Emmanuel D. Aranda, a pledat vinovat la acuzația de tentativă de omor de gradul I, recunoscând că a plecat la mall în acea zi ,,în căutarea cuiva pe care să îl omoare.”

Noah Hanneman, un prieten de familie, a postat în urmă cu câteva zile un mesaj pe platforma online de strângere de fonduri ,,GoFundMe”:

,,Domnul este bun și suntem recunoscători. Ne bucurăm să va aducem noi informații cu privire la starea de sănătate a lui Landen, nu mai este la terapie intensivă, a fost mutat la un alt spital, pentru a-l ajută să se concentreze pe următoarea etapă în ceea ce privește starea să de sănătate, recuperarea fizică.”

„În față ne stă o muncă grea! Băiatul nostru a îndurat deja multe, dar este puternic. Suntem recunoscători pentru fiecare rugăciune, fiecare act de bunătate și dragostea pe care lumea a arătat-o ​​pe parcursul acestei grele încercări”, a declarat și tatăl lui Landen.

Prin fundația GoFundMe,  s-au strâns peste un milion de dolari de la aproximativ 29.000 de donatori, pentru facturile medicale și recuperarea lui Landen. Potrivit unei actualizări din 25 iunie din partea familiei, Landen a trecut prin mai mult de 15 proceduri medicale și intervenții chirurgicale.