Ce trebuie să ştii despre ultimul studiu privind gena homosexualităţii

Canalele mediatice creştine şi seculare au fost invadate săptămâna trecută cu o ştire privind concluziile ultimului studiu privind dovezile privind existența unei aşa-zise genă a homosexualităţii. Avocații LGBTQ au căutat de mult timp dovezi care să susţină că atracția sexuală între persoane de același sex este condiționată genetic. „Dumnezeu m-a făcut așa” este strigătul care răsună pentru a justifica acest tip de comportament.

Dacă s-ar putea dovedi că atracția sexuală între persoane de același sex este moștenită, mulți ar găsi chiar mai ușor să asemene persoanele homosexuale cu minoritățile rasiale și să-i înfiereze pe cei care afirmă moralitatea sexuală biblică drept plini de prejudecăți și homofobi.

Prin urmare, nu ar trebui să fim surprinși de modul în care mare parte din mass-media occidentală, în special cea din Statele Unite, a raportat rezultatele acestui nou studiu privind relaţiile sexuale între persoane de același sex. „Cercetările găsesc legături genetice privind comportamentul între persoane de același sex”, titrează ziarul Wall Street Journal (WSJ). Influentul  New York Times (NYT) redă povestea un pic diferit, însă în aceeași notă: „Există mai multe gene care influențează sexualitatea persoanelor atrase de același sex, nu o singură „genă homosexuală”.

Dacă aceste titluri ar fi tot ce ai citi, ai presupune că afirmația „Dumnezeu m-a făcut așa” a fost în sfârșit dovedită. Opusul este de fapt adevărat.

Este homosexualitatea „parte a ceea ce suntem”?

Cercetătorii au studiat 408.000 de bărbați și femei dintr-un eşantion larg de adulţi britanici și aproape 70.000 de clienți ai serviciului de testare genetică 23andMe. Ei au descoperit că variantele genetice obișnuite reprezintă între 8% și 25% din comportamentul sexual între persoane de același sex. Apoi ei au estimat că alte 7% ar putea implica efecte genetice pe care nu le-au putut măsura.

Aceste constatări sunt cele care au determinat Times și Journal să publice ştirile. Ne putem aștepta ca aceste surse să fie folosite de alții pentru a justifica cauzele genetice ale atracției pentru persoane de același sex.

De exemplu, Benjamin Neale este genetician la Broad Institute ce aparţine  M.I.T. și Harvard și unul dintre cercetătorii principali ai echipei internaționale care a publicat noul studiu. El este citat în Times: „Sper că știința va putea fi folosită pentru a educa oamenii un pic mai mult despre cât de natural și normal este atracţia pentru același sex.” El adaugă: „Este scris în genele noastre și face parte din mediul nostru. Aceasta face parte din specia noastră și face parte din cine suntem.” (Mult mai târziu în articol, aflăm că Dr. Neale este homosexual.)

Trei fapte hotărâtoare

Există trei aspecte legate de acest studiu care trebuie luate în considerare.

Unul: genetica legată de sexualitatea umană este mult prea complexă pentru a prezice sau explica orientarea sexuală a unei persoane. În rolul meu de Specialist Rezident pentru Etică la Baylor Scott & White Health (o companie de asigurări medicale privată, n.tr.) , am petrecut ani de zile studiind genetica în contextul eticii medicale și teologice. Această activitate m-a edificat asupra complexităţii geneticii umane, în special în ceea ce privește prezicerea comportamentului unei persoane.

De exemplu, cercetătorii din studiul genetic despre care au raportat Times şi Journal pot explica doar până la între 8% şi 25% din comportamentul de același sex. Mai mult decât atât, atunci când au sondat marcatorii pentru a crea un scor pentru o persoană individuală, variația genetică a explicat mai puțin de 1 la sută. Aceste rezultate, după cum notează Jurnalul, fac „practic imposibilă prezicerea orientării sau comportamentului sexual al unei persoane pe baza genelor sale”.

Doi: Chiar dacă până la 32 la sută din comportamentul sexual al persoanelor atrase de același sex este condiționat genetic, aceasta înseamnă că mai mult de două treimi din comportamentul sexual al acestora nu este.

Acest fapt ridică întrebarea despre dihotomia dintre natură și învăţare, și demonstrează încă o dată că orientarea sexuală este produsul unei game largi de factori, de la relaţiile familiale la experiențele de viață, contextul social și deciziile personale.

Având în vedere această realitate, NYT sau WSJ ar fi putut să fi formulat mai exact titlurile și subtitlurile. Unul din subtitilurile din Times sună astfel: „factorii sociali și de mediu sunt, de asemenea, cheie”. Un subtitlu din Journal adaugă: „experții atenționează că și factorii de mediu joacă un rol.”

Chiar şi aşa, aceste subtitluri nu spun întreaga poveste. În timp ce studiul a raportat ca ponderarea factorilor este de cel puțin două treimi de mediu și sociale, iar o treime ar putea fi genetică, WSJ nu raportează acest fapt până la al doisprezecelea paragraf din povestea sa. NYT include aceste informații în paragraful al optsprezecelea al articolului său, adică undeva în finalul acestuia.

Trei: corelația genetică, chiar dacă există, nu înseamnă cauzalitate în ceea ce privește comportamentul. Cu alte cuvinte, profilul genetic al unei persoane nu înseamnă că aceştia sunt condiţionaţi să acționeze în anumite moduri. O tendință genetică către anumite talente sau dependențe nu determină automat o persoană să devină cântăreț profesionist sau alcoolic, de exemplu.

Pentru a ilustra: potrivit NYT, „cercetătorii au descoperit că dacă cineva s-a angajat vreodată într-un comportament sexual cu persoane de același sex, atunci aceasta a prezentat corelații genetice cu anumite deficienţe de sănătate mintală, cum ar fi tulburarea depresivă majoră sau schizofrenie și cu trăsături precum asumarea riscurilor, consumul de canabis, apetenţa pentru experiențe și singurătate.”

Cu toate acestea, cercetătorii „au subliniat că studiul nu sugerează că un comportament sexual cu persoane de același sex provoacă sau este cauzat de aceste condiții sau caracteristici și că depresia sau tulburarea bipolară ar putea fi alimentate de experiențe sociale dificile.”

Cu alte cuvinte, corelația nu înseamnă cauzalitate.

Am cunoscut de-a lungul anilor o serie de oameni care mi-au spus că sunt atrași sexual de oameni de același sex, dar nu au acționat asupra acestei înclinații. Unii au ales să fie celibatari; alții au simțit că Dumnezeu i-a eliberat de această atracție. Totuși, alții erau căsătoriți fericiţi cu un partener heterosexual, dar rezistă tentației atracției sexuale către același sex, la fel cum alte persoane căsătorite trebuie să reziste atracției sexuale heterosexuale în afara căsătoriei.

Acest raport nu ne prezintă chiar nişte noutăţi

Ideea de bază este aceasta: acest nou raport indică ceea ce cercetătorii au suspectat de mult timp, anume că atracția sexuală poate avea componente genetice, împreună cu factorii sociali și de mediu. Ne putem aștepta ca mulți din mass-media seculară să sărbătorească aceste constatări, deoarece scopul lor este să normalizeze și să legitimeze comportamentul homosexual și să stigmatizeze pe cei care nu sunt de acord.

Ca ființe umane depravate, cu toții putem fi corupți sexual. Acesta este motivul pentru care ar trebui să tratăm toți oamenii, indiferent de orientarea lor sexuală, cu smerenie și respect.

În același timp, toți suntem chemați la puritate sexuală, pe care Creatorul nostru o definește drept legătura dintre un bărbat și o femeie într-o căsătorie încheiată pe viață. Acesta este motivul pentru care trebuie să „fugim de curvie” (1 Corinteni 6:18) și să facem ca „patul căsătoriei să nu fie spurcat” (Evrei 13: 4).

De aceea trebuie să căutăm puterea Duhului Sfânt pentru puritatea sexuală (Efeseni 5:18), şi să credem şi să trăim cuvântul care ne spune că „Dumnezeu este credincios și nu va îngădui să fim  ispitiţi  dincolo de puterile noastre, ci împreună cu ispita a pregătit şi mijlocul să ieşim din ea, ca s-o putem răbda.”(1 Corinteni 10:13).

Sursa: Denison Forum