Banii – rădăcina tuturor divorțurilor?

Timp de zeci de ani, învățătura cea mai răspândită despre satisfacția conjugală a fost una tot mai descurajatoare. Soții își încep căsnicia plini de entuziasm și fericire. Cu timpul, însă, emoția inițială se răcește iar în loc de satisfacție, se instalează o stare de mulțumire vagă. Cercetătorii numesc acest efect, efectul de „după luna de miere” sau într-un mod peiorativ chiar „anii de monotonie de după luna de miere”.

Totuși, cercetările recente au pus sub semnul întrebării această perspectivă. Studii mai noi au descoperit că deobicei soții au parte de un nivel foarte ridicat de satisfacție conjugală în anii ce urmează imediat după căsătorie.

Un studiu recent publicat în revista Psihologia Socială și Știința Personalității (engl. Social Psychology and Personality Science) oferă o nouă perspectivă în această dezbatere veche. Cercetătorii din cadrul Universităților din Texas și Georgia au examinat influența situației socio-economice asupra satisfacției maritale și schimbarea acesteia în timp. Ei au plecat de la următoarea idee: Din moment ce majoritatea studiilor existente despre satisfacția conjugală au fost efectuate cu cupluri de rasă europoidă și clasă mijlocie, poate că studiile de până acum au supraestimat puterea și longevitatea satisfacției conjugale. Cu alte cuvinte, cuplurile dezavantajate din punct de vedere economic ar putea fi mai susceptibile să experimenteze scăderea satisfacției conjugală decât cuplurile care o duc bine.

Pentru a testa teoria lor, cercetătorii au urmărit satisfacția conjugală a 431 de cupluri cu venituri mici din cartierele sărace ale districtului Los Angeles. Cuplurile proaspăt căsătorite au fost contactate de cinci ori în perioada 2009 – 2014 și li s-a cerut să răspundă la un chestionar cu opt întrebări despre satisfacția conjugală (de exemplu, „cât de multă încredere ai în partenerul tău” și „cât ești de satisfăcut de cât de mult timp petreceți împreună”).

Pe baza răspunsurilor cuplurilor, cercetătorii au împărțit cuplurile în trei categorii de satisfacție conjugală: ridicată, moderată și scăzută. Cele mai frecvente au fost cuplurile cu satisfacție conjugală ridicată la început (60% dintre cupluri). Cuplurile cu o satisfacție inițială moderată au reprezentat 30 de procente iar cuplurile cu satisfacție scăzută au constituit restul de 10%.

Apoi, cercetătorii au urmărit traiectoria satisfacției conjugale pentru fiecare grup. În contrast puternic cu percepția „lunii de miere”, cercetătorii au descoperit că satisfacția conjugală a rămas remarcabil de stabilă în cuplurile care au prezentat niveluri ridicate sau medii de satisfacție imediat după căsătorie. Numai în cuplurile cu satisfacție scăzută inițial, cercetătorii au găsit că în timp satisfacția a continuat să scadă puternic.

Cercetătorii au urmărit, de asemenea, dacă traiectoria satisfacției conjugale în timp a fost una diferită în funcție de gen. În cadrul cuplurilor din categoria de satisfacție ridicată și medie s-au găsit modele similare între soți și soții. Totuși, în categoria de satisfacție scăzută după căsătorie, soțiile au fost cele care au trăit cele mai puternice scăderi ale satisfacției în timp. Interesant este faptul că, în cazul bărbaților care și-au început căsnicia cu un nivel relativ scăzut de satisfacție, aceștia au experimentat o revenire a satisfacției lor conjugale după trei-cinci ani de căsătorie.

În cele din urmă, pentru a testa ideea că cuplurile dezavantajate din punct de vedere economic ar fi mai susceptibile la scăderi ale satisfacției conjugale, cercetătorii au identificat care sunt cuplurile care se aflau în cel mai scăzut statut socio-economic, pentru a vedea dacă aceștia erau reprezentanții cei mai prezenți în grupul cu satisfacție scăzută. Ei au descoperit că într-adevăr acest lucru este valabil pentru femei, dar nu și pentru bărbați.

Concluzia cercetătorilor este următoarea: „Majoritatea cuplurilor căsătorite prezintă un nivel ridicat de satisfacție; scăderile substanțale s-au limitat doar la persoanele care au plecat de la niveluri scăzute de satisfacție inițială. Soțiile cu un risc mai ridicat de instabilitate socio-demografică și-au început căsnicia foarte puțin satisfăcute și pe parcurs, satisfacția lor a scăzut tot mai mult.”

„În general, aceste descoperiri dezvăluie faptul că relațiile sunt în principal rezistente în cuplurile defavorizate, și acestea au parte de o stabilitate considerabilă mai ales în anii ce urmează imediat după căsătorie.”

Sursa: Forbes