Mana de Luni: „Să dai ce ai mai bun pentru cea mai rea slujbă”

de Robert J. Tamasy

Care este cea mai rea slujbă pe care ai avut-o? Înțeleg că „rea” poate însemna lucruri diferite pentru oameni diferite persoane, dar cu toții cred că ne putem gândi la un anumit loc de muncă – sau două – pe care pur și simplu le urâm. Pentru mine au fost câteva slujbe ca agent de vânzări cu comisioane, unde am lucrat pentru scurt timp; foarte scurt timp – câte două, trei zile pentru fiecare. Prima slujbă a fost să stabilesc întâlniri cu clienții ca să le vând aspiratoare; o alta a fost să merg din ușă în ușă și să vând enciclopedii.

Cred că vă dați seama că amândouă slujbele au fost cu ani în urmă, deoarece cred că vânzarea din ușă în ușă este interzisă acum din motive de securitate, precum și din cauză că acum se pot face cumpărături prin internet. Și cine mai cumpără acum enciclopedii? Având Google și celelalte motoare de căutare, informația este, practic, la „degetul mic”. De ce să ne aglomerăm casa cu volume întregi, grele și costisitoare?

Ideea este că am detestat aceste două locuri de muncă, în primul rând pentru că eu nu sunt făcut pentru vânzări. Fiind introvertit, ideea că ar trebui să îmi câștig existența încercând să vând unor străini lucruri pe care nici nu le vor și de care nici nu au nevoie, nu avea absolut nicio atracție pentru mine. De cealaltă parte, persoanelor care sunt extrovertite, cu abilități de vânzare și care caută mereu oportunități de a câștiga niște bani din vânzări, sunt convins că le-ar fi plăcut slujba pe care eu o uram.

Dar ce faci atunci când ai de făcut o muncă fără pic de frumusețe sau entuziasm? Am auzit recent despre cineva a cărui slujbă era curățarea toaletelor publice. Vă garantez că nimeni nu crește sau merge la facultate având în minte ca scop ocuparea unui astfel de loc de muncă. Însă acest bărbat a afirmat că deși nu și-ar descrie slujba ca fiind una „plăcută”, el totuși se bucură de ea, deoarece el își începe fiecare zi cu dorința de Îl onora pe Dumnezeu prin modul cum își duce la îndeplinire responsabilitățile.

Când am auzit această relatare m-am gândit la urmașii Domnului Isus din cetatea antică Colose. Mulți dintre ei aveau slujbe care erau mondene. Pentru unii dintre ei, aceasta însemna să curețe grajdurile cailor. Vă puteți imagina ce însemna să vă petreceți ziua dând cu lopata bălegar și dând la o parte paiele murdare? Cu toate acestea, apostolul Pavel le-a scris o scrisoare de încurajare acestor credincioși zicându-le:

„Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl… Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul. Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.” (Coloseni 3:17, 22-24).

Este umilitor să te gândești la aceste lucruri, mai ales dacă noi avem locuri de muncă ce ne plac și totuși cârtim. Cum putem face ceea ce ne îndeamnă Pavel, ca urmași ai lui Hristos? Pasajul ne dă câteva indicii:

Să ne străduim să reflectăm caracterul lui Hristos. „În Numele Domnului Isus” înseamnă să ne îndeplinim munca în moduri care să reflecte un caracter evlavios – ca și cum Isus Hristos ar face acea muncă. Cu mulți ani în urmă se tot repeta întrebarea „Ce ar face Isus în locul meu?”, iar pe măsură ce abordăm slujba noastră, cred că este o întrebare bună pe care să ne-o adresăm fiecare.

Inimile noastre trebuie să fie cum trebuie. Una este să afișăm niște aparențe atunci când știm că cineva ne urmărește la muncă. Dar cum ne comportăm atunci când credem că nu ne vede nimeni? Chiar atunci când șefii noștri nu sunt prezenți, avem încredere că Dumnezeu care este omniscient este acolo și dorește să Îi aducem onoare.

Vom fi răsplătiți. Nu avem nicio asigurare că cineva va observa munca excelentă pe care o facem noi, dar avem promisiunea lui Dumnezeu că El cu siguranță observă și ne va răsplăti perseverența și credincioșia noastră.

Sursa: CBMC INTERNATIONAL

Tradus și adaptat de BCER