„M-am simțit ca un ucigaș în serie” – fost medic care efectua avorturi își spune povestea

După ce a efectuat aproximativ 1.000 de avorturi, dr. Kathi Aultman a ajuns la o realizare tulburătoare: „am omorât în ​​mod legal mai multe persoane decât a făcut-o criminalul în serie Ted Bundy.”

„Nu vedeam copilul nenăscut că fiind diferit de embrionii pe care i-am disecat la facultate”, a spus Aultman într-un interviu pentru The Van Maren Show. Potrivit Daily Signal, a fost un susținător vehement al avortului și credea că este dreptul unei femei să recurgă la avort.

„Am simțit că sunt un avocat al femeii și că în acest mod le ajut, eram convinsă că fac totul bine”, a spus ea. „Și îmi place să am grijă de femei.”

Cu toate acestea, în timp ce lucra la o unitate de terapie intensivă neonatală, a început să se îndoiască de etica avorturilor.

Punctul ei de cotitură a venit la scurt timp după ce a născut. „Efectuam avorturi la o clinică chiar și atunci când eram însărcinată, fără a vedea niciun lucru rău în asta asta”, a spus ea. „Copilul meu a fost dorit. Al lor nu a fost, și asta a fost diferența. După naștere, însă, când m-am întors la muncă, ceva s-a schimbat în minte, m-am simțit diferit dintr-o dată. M-am întâlnit cu trei pacienți care, practic, mi-au schimbat părerea.”

O pacienta a folosit avortul pentru că încă nu era pregătită să devină părinte; o altă a recunoscut că nu-și dorește copii; iar a treia a plâns în timpul întregii proceduri.

„Faptul că unele erau sarcini nedorite nu mai era o justificare suficientă pentru a-i omorî”, a spus Aultman. „Cel mai trist este că tot am făcut acele proceduri. Încă am crezut că avortul era dreptul unei femei. Am crezut că este cel mai mic dintre două rele și a fost nevoie de mult timp pentru a-mi schimba părerea.”

Abia când a citit un articol care compară avortul cu Holocaustul, Aultman s-a alăturat mișcării pro-viață. „Când am devenit medic, nu am putut înțelege cum au putut face medicii germani ceea ce au făcut, până nu am citit acel articol”,  a spus ea . „Ei au făcut asta la fel cum eu am ucis bebelușii, pentru că nu i-am considerat oameni. Atunci a fost prima dată când m-am văzut că un criminal în serie.”

„M-am gândit: „Dumnezeule, am omorât mult mai mulți oameni decât a făcut-o Ted Bundy, iar atunci am devenit pro-viață.”

De la conversia ei, ea a  depus mărturie înaintea Congresului cu  privire la Legea de protecție a bătăilor inimii, care interzice avorturile.

SURSA|ChristianHeadlines