4 creștini uciși de extremişti musulmani în Nigeria

Patru fermieri creștini din statul Kaduna din Nigeria au fost uciși de către păstori Fulani, luna trecută, în timpul unui atac in timpul nopții.

Potrivit unui ziar din Nigeria, „The Punch”, poliția din statul Kaduna a confirmat moartea a patru persoane, suspectate că au fost ucise de către crescătorii de vite din zona tribală Kagoro, aflată sub autoritatea guvernului local Kaura pe 14 noiembrie.

Poliția i-a identificat pe cei uciși ca Hosea Ayuba, Ado Adamu, Abagu Danladi și Kusa Danladi.

Mai multe surse au declarat pentru portalul Morning Star News că cei patru creștini care au fost uciși erau membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a șaptea din satul Agban.

Un rezident din zonă, pe nume Derek Christopher, a declarat că victimele au fost atacate cu macete de către extremiştii din comunitatea de păstorit Fulani semi-nomadă. El a explicat că trupurile aveau semnele loviturilor de macete.

„Păstorii au venit în zonă cu un microbuz și cu o motocicletă”, a spus Christopher.

Atacul vine în condițiile în care comunitatea agricolă din Kaduna, precum și de pe Centura de Mijloc a Nigeriei au raportat o creștere a atacurilor din partea extremiştilor din comunitatea predominant musulmană Fulani în ultimii ani.

Se crede că mii de oameni au fost uciși și multe sate au fost devastate în atacuri de la începutul anului 2018.

Williams Adamu, o rudă a lui Ayuba, a declarat pentru Morning Star News că au mai existat atacuri ale etnicilor Fulani asupra aceluiași sat în 2017 și 2015.

Potrivit „The Guardian of Nigeria”, poliția a spus că doi suspecți legați de crimele din 14 noiembrie au fost arestați.

Cei doi suspecți au fost identificați de purtătorul de cuvânt al poliției, Yakubu Sabo, ca fiind Sadiq Umar și Umar Abubakar, din zona Jamaa.

Sabo a spus că detectivii poliției au acționat în urma unei informaţii și au interceptat un autobuz în care se aflau suspecții care au efectuat atacul.

„Ambii suspecți cooperează în prezent cu ancheta poliției și vor fi incriminaţi în consecință”, a explicat purtătorul de cuvânt. „Se depun eforturi pentru a prinde şi alţi complici fugari.”

Nigeria ocupă locul al 12-lea pe lista ţărilor cu cel mai ridicat nivel de persecuție a creștinilor, potrivit Open Doors U.S.A.

„Punctajul pentru violență al Nigeriei a rămas ridicat, în primul rând datorită atacurilor crescute asupra comunităților creștine din partea etnicilor militanți islamici Hausa-Fulani,” se arată într-o fișă informativă a Open Doors. „Aceste atacuri au revendicat viețile a sute de credincioși și sute de sate și biserici au fost devastate.”

Atacul din 14 noiembrie din satul Agban a avut loc în aceeași zi în care s-a anunţat că alți doi creștini au fost uciși într-un alt sat din Kaduna de către etnici Fulani. Victimele au fost Monday Kura, în vârstă de 87 de ani, și Emmanuel Agom, în vârstă de 48 de ani.

La începutul acestui an, organizația nonguvernamentală internațională pentru drepturile omului, Jubilee Campaign  a trimis rapoarte și date la Curtea Penală Internațională, susținând că s-a atins „standardul pentru genocid” pentru masacrele împotriva comunităților cu populaţie predominant creștină.

Raportul a documentat cel puțin 52 de atacuri ale extremiştilor Fulani care au avut loc între începutul anului 2019 și 12 iunie.

Întrucât păstorii Fulani sunt persoane nomade sau semi-nomade care au fost implicate timp de zeci de ani în conflicte și dispute cu comunitățile agricole predominant creștine, raportul Campaniei Jubilee contestă ideea despre creşterea atacurilor asupra fermierilor creştini că ar fi doar un semn al „confruntărilor” sociale sau dispute profesionale de tip „fermier-păstor”.

ONG-ul susține că acești termeni sunt „similari cu cuvintele folosite pentru a descrie atrocitățile care au fost dezvăluite ulterior în Darfur, Sudan.”

„Este necesară prudență în ceea ce privește atribuirea vinovăției asupra oricărui grup, dar având în vedere dovezile cumulate, situația nu mai poate fi catalogată ca ciocniri atunci când un grup de peste 200 de persoane navalaesc într-un sat creștin și ucid civili la primele ore ale diminții în timp ce aceştia dorm,” conform raportului. „CPI în activitatea ei de supraveghere permanentă a Nigeriei ar trebui să își actualizeze informațiile pe care le deţine.”

Sursa: Christian Post