O nouă zi pentru libertatea religioasă din Sudan

O nouă zi ar putea răsări pentru Sudan, după ce membri ai Comisiei Americane pentru Libertate Religioasă Internațională s-au întâlnit recent cu noul premier și alți oficiali ai acestei naţiuni africane.

Johnnie Moore, unul dintre membrii delegației, a declarat pentru CBN News că noul guvern a finalizat o declarație constituțională care nu mai face referire la Islam ca la principala sursă de drept.

Guvernul a abrogat legile care dădeau forțelor de securitate autoritatea de a aplica învățăturile religioase islamice. De asemenea, liderii politici intenționează să schimbe legile de apostazie și blasfemie din Codul Penal sudanez.

Aceasta este o îndepărtare dramatică de la stilul tiranic de guvernare al fostului dictator, Omar al-Bashir, care timp de 30 de ani a aplicat legile islamice stricte și i-a persecutat pe creștini și membrii altor minorități religioase.

Fostul dictator al Sudanului a fost îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat la începutul acestui an de către forțele armate sudaneze. În prezent, el este ținut în închisoarea Kobar din Khartoum. Luna trecută, noul guvern a spus că îl va transfera pe al-Bashir la Curtea Penală Internațională de la Haga, Olanda, pentru a fi judecat pentru „incitare și participarea la uciderea protestatarilor.”

Moore spune că aceștia reprezintă doar primii pași și a subliniat că mai sunt multe de făcut. El a mai spus la CBN News că Sudanul are potențialul de a deveni „națiunea cu cea mai uimitoare transformare în cea mai scurtă perioadă de timp”.

Noul guvern a înființat un Minister pentru afaceri bisericești și intenționează să se asigure că bisericile sunt administrate autonom, fără interferențe guvernamentale. Noul minister se va asigura că toţi angajații guvernamentali își pot respecta în mod liber religia, având libertăţi precum cea de părăsi temporar locul de muncă pentru a participa la servicii de cult.

În plus, guvernul include acum sărbătorile creștine în calendarul lor național, inclusiv sărbătorile de Crăciun din 25 decembrie și 7 ianuarie. Ei vor lucra cu școlile pentru a preveni desfăşurarea de examene în zilele de Crăciun și intenționează să promoveze un nou modul despre educație civică, care va include lecţii despre libertate religioasă.

Moore a mai declarat la CBN News că oficialii guvernamentali intenționează, de asemenea, să asigure justiţie pentru victimele abuzurilor drepturilor omului ale regimului anterior „spre satisfacția maximă a victimelor” și să lucreze cu poporul sudanez la împăcarea și vindecarea rănilor survenite din diferitele conflicte din întreaga țară. Aceștia vor depune eforturi pentru ca noua Constituție să respecte libertatea religioasă și vor revizui și abroga orice legi care fac discriminări în mod religios sau de altă natură.