Un hoț a furat din fața casei unui pastor, un pachet de Biblii de studiu, destinate deținuților

Așa-numiții „pirați ai coletelor”, pot pune ușor o familie într-o situație jenantă chiar înaintea unui eveniment important, însă un pastor din Carolina de Nord, a simțit pe pielea lui că ei pot pune în încurcătură până și o Biserica sau o organizație.

Jeff Williams, pastorul Bisericii Baptiste West Franklin din Gastonia, Carolina de Nord, a comandat prin intermediul internetului, trei cutii de Biblii de studiu, care urmau să fie livrate în fața ușii sale, dar când acestea au sosit, în loc de patru cutii, a găsit doar două. A contactat imediat firma de livrări, dar când FedEx a confirmat că pachetele au fost livrate toate, Williams și-a dat seama că a fost victima unui „pirat de colete” – cineva care fură pachetele din față porților oamenilor, în speranța de a găsi obiecte de valoare.

În acest caz, hoții au furat 24 Biblii de studiu în valoare de mai mult de 1.000 de dolari, a declarat WSOC-TV.

„Sunt curios, oare ce au crezut hoții când au deschis pachetele și au dat peste Biblii? Eu i-aș ruga, dacă ceea ce au găsit în pachete nu-i interesează, să le returneze de unde le-au luat”, a spus Williams. „Trebuie să le ducem celor care le doresc.”

Williams și soția să conduc organizația, „Inspirație pentru deținuți”, dedicată persoanelor aflate în închisoare. Organizația are o semnificație personală pentru pastor. Fiica sa, care era dependentă de droguri, execută o pedeapsă de cinci ani.

 „Spre surprinderea mea, Bibliile nu sunt la îndemâna fiecărui deținut”, a scris pastorul pe pagina GoFundMe a organizației. „Acești oameni sunt nevoiți să meargă la biblioteca din instituție pentru a citi, și numai când programele le permit, având doar câteva momente pentru a citi. Unii dintre deținuții din unitate nu au o familie sau resurse pentru a avea o Biblie.

 Între timp, editorul Bibliei de studiu a declarat că înlocuiește Bibliile furate, gratuit. 

 SURSA|ChristianHeadlines