Un fost dependent de droguri mărturiseşte: am fost eliberat prin puterea lui Dumnezeu!

Michael Molthan, gazdă a unui program de radio unde oferă sfaturi şi consiliere pentru cei care se luptă cu diverse dependențe care distrug viaţile oamenilor, şi-a povestit propria lui încleştare cu patima drogurilor şi a alcoolului. Într-unul din episoadele M2-The Rock, programul pe care îl găzduieşte la un post de radio din Texas, el spune cum a ajuns de la a fi constructor de case la o persoană care trăieşte pe străzi.

„Atunci când eram patronul unei companii de construcţii, lucrurile au început să scape de sub control şi nu mai resuseam să mă stăpânesc,” povesteşte el.

Molthan a fost arestat pentru posesie de droguri în 2009. „Aveam o cantitate mare de cocaină în maşină,” explică el. „În plus, eram şi intoxicat cu droguri, aşa că am fost arestat. Nu am să uit niciodată acel moment, când am fost dus la închisoare şi mi s-a făcut poza de profil pentru dosarul penal.”

Acest eveniment avea să fie doar primul dintr-o lungă serie de arestări.

„Când mă uit în urmă, îmi dau seama că eram fără nici o putere față de această patimă. Ajunsesem la fundul sacului.”

Molthan a fost aproape să fie condamnat la trei de închisoare, când spune cum a trecut printr-o experienţă spirituală care avea să-i schimbe viaţa, după ce un coleg de celulă l-a rugat să-i citească dintr-o carte.

„Am luat cartea pe care colegul meu, un fost membru al unei bande de infractori, o folosea în loc de pernă. Era o carte nouă, o Biblie. La început mi se păreau doar nişte cuvinte scrise pe hârtie. Nu însemnau nimic pentru mine. Patru zile au trecut aşa, parcă fără să simt cum timpul a trecut, şi dintr-o dată mi-am dat seama că tulburarea aia pe care o simţeam în suflet dispăruse. Nu mai îmi era frică. Eram calm, aveam pace.”

Mai târziu, în acea noapte, Michael a trecut printr-o nouă experienţă care avea să-l marcheze.

„Simţeam că nu mai pot să respir,” îşi aminteşte el. „Dintr-o dată am simţit cum o grămadă de gunoi, ură, mânie şi ranchiună parcă se varsă din mine. Toate aceste stări negative ieşeau din mine ca nişte muşte care erau alungate. Am inspirat apoi şi am simţit cum mă umpleam de iubire. Mă uitam la cei din jurul meu şi simţeam dragoste pentru toată lumea.”

A fost această dragoste care l-a motivat pe Molthan să înceapă să ţină studii biblice în închisoare.

„M-am trezit predicând fără să-mi dau seama ce fac,” spune el. „O făceam în fiecare seară, după cină.”

În 2017, datorită unor greşeli în documentele închisorii, Michael Molthan a fost eliberat în mod eronat. Găsindu-se afară, fără bani şi fără hrană, el a mers înapoi la judecătoarea Jennifer Bennett rugând-o să-l trimită din nou la închisoare.

„Am intrat în tribunal cu gândul să mă predau,” spune Molthan. „O să mă întorc la închisoare, o să-mi ispăşesc complet sentinţa şi apoi o să încep o viață nouă. Eram împăcat cu soarta mea. Dumnezeu are controlul asupra tuturor lucrurilor, nu-i aşa?”

„Când m-a văzut, judecătoarea mi-a zis: ‘Domnule Molthan, în mod evident o schimbare majoră s-a petrecut în viaţa dumneavoastră şi eu nu vreau să mă pun de-a curmezişul.’ …şi mi-a dat drumul. După care mi-a spus: ‘Vreau să te întorci mâine cu un plan de viitor. Vreau să mă asigur că te vei îndrepta şi că vei fi capabil să îi ajuți şi pe alţii.’ ”

Acum Michael face exact acest lucru: îşi spune povestea şi îi ajută şi pe alţii să găsească eliberare, prin credinţa în Hristos, de patimile care îi ţin robi.

„Eram cel mai devastat om din statul Texas,” spune el. „În ziua de astăzi unii dintre judecători mă sună ca să îmi ceară sfatul. Periodic sunt căutat de câte un judecător care îmi cere ajutorul pentru unul sau altul din membrii familiei, cu probleme legate de consumul de droguri sau alcool, pe care vor să-i vadă intraţi într-un program de tratament care să-i ajute să scape de dependențe. Mulţi dintre aceştia îmi ascultă acum programul la radio şi sunt curăţiţi şi eliberaţi!”

Mesajul lui Molthan este simplu: „Dacă Dumnezeu m-a putut schimba pe mine, El poate să schimbe pe oricine.”

„Acum nu mă mai trezesc noapte cu dorinţa nestăvilită de a mai bea un pahar de alcool. Obsesia aceasta mentală după droguri şi alcool a dispărut. Tot ce îmi doresc acum este prezenţa lui Hristos.”

Sursa: CBN