O bombă într-o camionetă ucide cel puțin 79 de persoane în capitala Somaliei

AP Photo – Farah Abdi Warsame

MOGADISHU, Somalia – O bombă a explodat sâmbătă dimineața într-o camionetă aflată chiar într-un punct de control de securitate foarte aglomerat din capitala Somaliei, ucigând cel puțin 79 de persoane, printre care se aflau mai mulți studenți. Acesta a fost cel mai grav atac din Mogadishu după atacul cu bombe din anul 2017, care a ucis sute de oameni.

Explozia a izbucnit la ora de vârf în timp ce somalezii se întorceau la lucru după weekend. Conform directorului serviciului de ambulanță, cel puțin 125 de persoane au fost rănite, iar sute de locuitori din Mogadishu au donat sânge pentru victime în urma apelurilor disperate.

Președintele Mohamed Abdullahi Farmajo, a declarat, că atacul este „un act teribil și atroce” al grupului extremist local al-Shabab, care este asociat cu al-Qaida și cunoscut pentru atacurile mortale asupra mall-urilor de lux și asupra școlilor din țara învecinată – Kenya.

Pe drum, cadavrele sunt împrăștiate printre scheletele înnegrite ale vehiculelor. Într-un spital din apropiere, familii și prieteni au venit să își caute cunoscuții printre zecile de morți.

Conform șefului poliției din Somalia, generalul Abdi Hassa Hijar, majoritatea celor uciși erau studenți care se întorceau la cursuri și ofițeri de poliție. El a declarat că vehiculul a fost detonat după ce poliția l-a oprit la punctul de control și nu i s-a permis intrarea în oraș.

Somalia jelește moartea atâtor tineri într-o țară care se străduiește să se reconstruiască după decenii întregi de conflicte. Conform ministrului de externe al Somaliei, printre morți se aflau și doi frați din Turcia, iar președintele turc Revep Tayyip Erdogan a condamnat și el atacul care a avut loc.

Nici o grupare teroristă nu a recunoscut atacul până în acest moment, însă al-Shabab este o grupare care produce adesea astfel de atacuri. Gruparea extremistă al-Shabab a fost alungată din Modagishu în urmă cu mai mulți ani, dar continuă să țintească zone cu profil înalt, cum ar fi punctele de control și hotelurile din orașul de pe litoral.

Experții din cadrul Națiunilor Unite care monitorizează Somalia au declarat la începutul anului, că al-Shabab este acum capabil să își creeze propriile explozive. Anterior, gruparea se bazase pe explozibil militar capturat în timpul atentatelor asupra unor sedii de menținere a păcii din Uniunea Africană.

În ciuda acestui avans în procesul de fabricare a bombelor, un expert în securitate a declarat că alegerea improbabilă a țintei într-o sâmbătă – un punct de control la intarea de vest a capitalei – reflectă capacitatea slăbită a grupării al-Shabab de a-și planifica și executa atacurile în voie. Mogadishu a introdus recent măsuri de securitate mai dure care fac mai dificilă contrabanda cu explozibil.

„Se pare că literalmente au știut că mașina lor cu bombă nu va putea intra în oraș nedetectată de punctul de control. Ei au luat în considerare obstacolele care le stăteau în față, astfel încât bombardarea punctului de control foarte aglomerat a părut a fi o decizie ideală”, a declarat Ahmed Barre pentru The Associated Press.

Al-Shabab a fost acuzat de bombardamentul din Mogadishu din octombrie 2017, în care au murit mai mult de 500 de persoane, însă gruparea nu a recunoscut niciodată că ar fi responsabilă pentru explozia care a produs o mare indignare publică. Experții consideră ca al-Shabab nu îndrăznește să-și recunoască creditul, deoarece strategia grupării de a încerca să influențeze opinia publică, expunând slăbiciuni ale guvernului, nu a avut deloc succes.

„Explozia este similară cu cea din 2017. Aceasta s-a produs la doar câțiva pași de locul unde mă aflam și m-a trântit la pământ. Nu am văzut niciodată o astfel de explozie în viața mea”, a spus Abdurrahman Yusuf, unul din martori.

Al-Shabab este ținta unui număr tot mai mare de atacuri aeriene din SUA de când a ajuns președinte Donald Trump. Gruparea controlează mai multe părți din sudul și centrul Somaliei. Ea se finanțează cu ajutorul unui sistem de „taxe”, pe care experții îl descriu, ca fiind un șantaj asupra întreprinderilor și călătorilor din țară, care finanțează gruparea cu miloane de dolari pe an.

Sursa: The Associated Press