Trump transformă aniversarea Roe în „Ziua Națională a Sanctității Vieții”

Nu vom înceta niciodată să apărăm viața nevinovată

Președintele Statelor Unite, Donald J. Trump, a declarat ziua de 22 ianuarie, aniversarea deciziei Roe vs Wade din 1973 prin care se impunea avortul la cerere în toată țara, ca „Ziua Națională a Sanctității Vieții”. În proclamația emisă, Trump a declarat că „fiecare persoană – născută sau nenăscută, săracă, necăjită, infirmă, handicapată și vârstnică – are o valoare intrinsecă”, spunând că Statele Unite „își reafirmă cu mândrie angajamentul de a proteja darul prețios al vieții în fiecare etapă, de la concepție la moartea naturală”.

Proclamația de ieri a amintit eforturile administrației Trump de a construi „o coaliție internațională pentru a elimina conceptul de avort ca drept fundamental al omului”, spunând că administrația sa se va „opune oricăror proiecte care încearcă să afirme un drept global la avort la cerere finanțat de contribuabili, până la momentul nașterii”.

„Nu vom înceta niciodată să apărăm viața nevinovată – acasă sau în lume”, a promis Trump.

De asemenea, proclamația face referire și la scăderea recentă a numărului și a ratei avorturilor din Statele Unite.

„Americanii ar trebui să celebreze această scădere a numărului și a ratei avorturilor, ceea ce înseamnă vieți salvate”.

Președintele Trump a mers mai departe și a cerut Congresului să „interzică avorturile bebelușilor la termen înaintat”. Pe traseul campaniei, președintele a menționat în mod repetat încăpățânarea cu care democrații apără avortul pe parcursul tuturor celor nouă luni de sarcină și chiar opoziția lor de a interzice infanticidul.

În încheiere, Trump a transmis mulțumiri deosebite celor pro-viață și organizațiilor care ajută femeile aflate în criză de sarcină și mai ales celor care ajută la recuperarea femeilor care au avut avorturi.

„Ca națiune, trebuie să rămânem statornic dedicați adevărului profund că viața este un dar de la Dumnezeu, care dăruiește fiecărei persoane o valoare și un potențial incomensurabil. Există nenumărați americani care apără neobosit viața și campioni pentru cei mai vulnerabili dintre noi”.

„Suntem recunoscători celor care susțin femeile care se confruntă cu sarcini neașteptate, celor care asigură recuperarea femeilor care au avut avorturi și celor care primesc copii în casele lor prin asistența maternală și adopție”.

„De Ziua Națională a Sanctității Vieții, celebrăm minunatul dar al vieții și reafirmăm hotărârea noastră de a clădi o cultură în care viața este mereu venerată”.

Organizațiile pro-viață îl apreciază pe Donald Trump pentru că este „cel mai pro-viață președinte din istorie”. A nominalizat judecători conservatori pro-viață în diferite instanțe; a oprit finanțarea avorturilor în străinătate din banii contribuabililor americani; a oprit finanțarea către Fondul Populației al Națiunilor Unite, care cooperează cu regimul de avort forțat din China; a semnat o lege care permite statelor să nu mai finanțeze cea mai mare corporație de avort din America, Planned Parenthood; a tăiat aproximativ 60 de milioane de dolari din fondurile federale acordate Planned Parenthood.

TEXTUL COMPLET AL DECLARAȚIEI PREZIDENȚIALE

„Fiecare persoană – născută sau nenăscută, săracă, necăjită, infirmă, handicapată și vârstnică – are o valoare intrinsecă. Deși fiecare viață este diferită, nici o viață nu este lipsită de valoare sau de semnificație; drepturile tuturor oamenilor trebuie apărate. De Ziua Națională a Sanctității Vieții, națiunea noastră reafirmă cu mândrie și convingere angajamentul nostru de a proteja prețiosul dar al vieții în fiecare etapă a sa, de la concepție la moartea naturală.

Recent, am înregistrat scăderi ale numărului și ratei avorturilor în țara noastră. Din 2007 în 2016, numărul și rata avorturilor a scăzut cu 24%, respectiv 26%. Rata sarcinilor adolescentelor – în mare parte neplanificate – a scăzut aproape continuu în ultimul sfert de secol, contribuind la cea mai mică rată de avorturi în rândul adolescentelor de la legalizarea avortului în 1973. Toți americanii ar trebui să celebreze această scădere a numărului și ratei avorturilor, ceea ce înseamnă vieți salvate.

Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut și, în calitate de președinte, voi continua să lupt pentru a proteja viața celui nenăscut. Am adoptat o lege sub Legea de Revizuire a Congresului care permite statelor și altor beneficiari să excludă organizațiile care efectuează avorturi prin proiectelor Titlul X.

Administrația mea a emis, de asemenea, noi reguli care să asigure că proiectele de planificare familială din Titlul X sunt clar separate de cele care efectuează, promovează sau fac referire la avort ca metodă de planificare familială; să protejeze drepturile de conștiință a lucrătorilor și organizațiilor medicale, inclusiv în ceea ce privește avortul; și să se asigure că guvernul federal nu obligă în niciun fel angajații care obiectează pe baza credinței sau convingerilor religioase, să nu-i forțeze să ofere asigurare pentru contraceptive, inclusiv pentru cele care provoacă avorturi timpurii. În plus, am solicitat Congresului să acționeze pentru a interzice avorturile bebelușilor la termen înaintat care simt durere.

Administrația mea construiește, de asemenea, o coaliție internațională pentru a elimina conceptul de avort ca drept fundamental al omului. Până în prezent, 24 de națiuni, reprezentând peste un miliard de oameni, s-au alăturat acestei cauze importante. Ne opunem oricăror proiecte care încearcă să afirme un drept global la avortul la cerere finanțat de contribuabili, până la momentul nașterii. Și nu vom înceta niciodată să apărăm viața nevinovată – acasă sau în lume.

Ca națiune, trebuie să rămânem statornic dedicați adevărului profund că viața este un dar de la Dumnezeu, care dăruiește fiecărei persoane o valoare și un potențial incomensurabil. Există nenumărați americani care apără neobosit viața și campioni pentru cei mai vulnerabili dintre noi.

Suntem recunoscători celor care susțin femeile care se confruntă cu sarcini neașteptate, celor care asigură recuperarea femeilor care au avut avorturi și celor care primesc copii în casele lor prin asistența maternală și adopție.

De Ziua Națională a Sanctității Vieții, celebrăm minunatul dar al vieții și reînnoim hotărârea noastră de a clădi o cultură în care viața este mereu venerată.

PRIN URMARE, EU, DONALD J. TRUMP, Președintele Statelor Unite ale Americii, în virtutea autorității care mi-a fost încredințată de Constituție și de legile Statelor Unite, proclam ziua de 22 ianuarie 2020 ca Ziua Națională a Sanctității Vieții Umane.

Astăzi, solicit Congresului să mi se alăture pentru protejarea și susținerea demnității fiecărei vieți umane, inclusiv a celor nenăscuți. Cer poporului american să continue să sprijine femeile în criză de sarcină și să susțină asistența maternală și adopția într-un mod mai semnificativ, astfel încât fiecare copil să poată a avea un cămin iubitor. Iar în final, cer fiecărui cetățean al acestei mărețe națiuni să asculte sunetul tăcerii unei generație pierdută dintre noi și apoi să-și ridice vocea pentru toți cei afectați de avort, atât văzuți, cât și nevăzuți.

DREPT PENTRU CARE, am semnat prezentul document în ziua de douăzeci și unu ianuarie, în anul Domnului două mii două zeci și al Independenței Statelor Unite ale Americii, două sute patruzeci și șapte.

DONALD J. TRUMP

Sursa: Tribuna Românească

 

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.