BIBLIA – o minune periculoasă în casele Nord Coreenilor

Și în 2020 Coreea de Nord rămâne liderul incontestabil în topul celor mai ostile state împotriva creștinismului. Comunismul continuă să distrugă fără milă și fără excepții mii de creștini, iar Biblia rămâne o carte strict interzisă în Coreea de Nord. Descoperiți istoria unei fetițe din Coreea de Nord care a descoperit Biblia – minunea periculoasă pentru orice familie din țara familiei Kim.

Deși nimeni nu îmi spusese nimic despre ea înainte să o văd, când am zărit Biblia m-am gândit instant că e o carte antirevoluționară. M-au trecut fiorii prin tot corpul, m-am gândit că vom muri cu toții. În Coreea de Nord, creștinii sunt în mare pericol, prin urmare își ascund credința – chiar și de copiii lor.

Când a fost mică, Kim Sang-Hwa (numele i-a fost schimbat, iar identitatea ei e ținută ascunsă din rațiuni de securitate), nu a știut nimic despre creștinism, până în ziua în care a descoperit Biblia ilegală a părinților ei. Eram curioasă, voiam să știu ce e. Era scrisă într-un limbaj arhaic și primul rând suna așa: „La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul”. Am citit numai primul rând, dar a fost suficient ca să-mi întoarcă întreaga lume cu susul în jos. Am aruncat cartea în celălalt colț al camerei. Tremuram din toate încheieturile. Mi-era foarte frică. Dacă afla cineva despre Biblie, însemna că urma să fim trimiși într-o închisoare politică. Eram 100% sigură.

Să ai o Biblie în casă e inadmisibil. Vederea Bibliei mi-a provocat un șoc total. După ce am reușit să o pun la loc, m-am întrebat dacă ar trebui să le spun autorităților, poliției, sau profesorului de la școală. În schimb, după două săptămâni, Kim Sang-Hwa și-a făcut curaj și i-a întrebat pe părinții ei despre Biblie. Încetul cu încetul, i-au explicat credința creștină, iar Kim Sang-Hwa a devenit o urmașă a lui Isus. Apoi, într-o zi, i s-a permis să participe la întâlnirea secretă care s-a desfășurat în pivnița casei lor.

Când am intrat, am fost luată prin surprindere de atmosfera de acolo. Ce căutam eu acolo? Toată lumea era așezată în jurul unei Biblii deschise. După ce am cântat imnul „Tată, îmi ridic mâinile către Tine”, ne-am rugat și o persoană a citit din Biblie. O persoană citea pasajul, apoi toți aplicam versetele în viața de zi cu zi și discutam despre cum puteam trăi conform Cuvântului.

Câțiva ani mai târziu, Kim Sang-Hwa și soțul ei au fost nevoiți să fugă din Coreea de Nord. S-au stabilit în Coreea de Sud, unde, în prezent, amândoi lucrează în cadrul unei biserici. Iată pentru ce doresc să vă rugați: ca Peninsula Coreeană să nu mai fie sub controlul politicienilor, ci sub controlul lui Dumnezeu, care veghează asupra întregii lumi. Rugați-vă ca Evanghelia, calea și dragostea Lui – care sunt singurele lucruri ce pot uni Nordul și Sudul – să aibă impact asupra națiunilor, în special asupra creștinilor din Coreea de Nord.

Sursa: Global News Alliance.

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.