Mike Pence: „Suntem CHEMAȚI să binecuvântăm Israelul”

Aflat la Ierusalim, pentru a comemora 75 de ani de la eliberarea prizonierilor de la Auschwitz, vicepreședintele SUA, Mike Pence a reiterat misiunea și chemarea biblică de a binecuvânta poporul Israel. Într-un interviu oferit pentru CBN News, Mike Pence a explicat de ce este important să ne rugăm și să binecuvântăm poporul Israel și de ce poporul american are o inimă deschisă pentru copiii lui Israel.

„Ei bine, faptul de a fi în Țara Sfântă este întotdeauna un lucru impresionant pentru mine. Să fiu la o distanță mică de pietrele peste care a călcat Isus, să călătoresc printre ruinele din Capernaum, să merg acolo unde a fost rostită Predica de pe Munte. Lucrurile acestea stabilesc o legătură incredibilă pentru mine. Acestea fac parte dintre cântările pe care le-am cântat, sunt parte din lecțiile de la școala duminicală. Dar, după cum bine știți, David este mai profund decât atât. Desigur credincioșii creștini sunt ferm convinși că au fost chemați să binecuvânteze Israelul. Biblia ne spune că cei care îl vor binecuvânta vor fi binecuvântați, iar cei care îl vor blestema vor fi blestemați. Încă de dinainte de întemeierea Statelor Unite, americanii au făcut apel pentru reînființarea statului Israel în țara promisă. Iar când Israelul a fost reînființat în 1948, America a fost primul popor din întreaga lume care a recunoscut statul Israel. Și am fost alături de el la fiecare pas pe care l-a făcut pe acest drum pentru că există o legătură a inimii. După cum spune și președintele Trump este o legătură a inimii și a credinței care ne ține împreună. Iar lucrul acesta contează pentru creștini și evrei, zeci de milioane de americani consideră statul Israel, și mă includ și pe mine aici, tare drag,” a declarat Pence.

Interviul cu Mike Pence a fost realizat de jurnalistul CBN, David Brody în centrul vechi al Ierusalimului lângă zidul de Vest al Turnului lui David. La comemorarea a 75 de ani de la eliberarea prizonierilor din cel mai groaznic lagăr de concentrare, au participat peste 40 de lideri politici din întreaga lume.

ŞtiriCreştine.ro vă cheamă să trăiţi această chemare biblică, însoţită de o promisiune „Cine va binecuvânta pe Israel, va fi binecuvântat”. Ororile Holocaustului nu trebuie uitate! Rugaţi-vă pentru vindecarea deplină a celor 120 de mii de supraveţuitori ai Holocaustului rămaşi în viaţă, să continue să împărtăşească această istorie dureroasă, pentru ca asemenea tragedie să nu se mai repete. Vedeţi un articol complet despre Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului AICI!

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.