Doua femei au răspândit Evanghelia în închisoarea Evin din Iran, în ciuda pericolului de a fi ucise

Când autoritățile iraniene au condamnat la moarte două femei, în 2009, pentru răspândirea Evangheliei, observatorii internaționali s-au temut de încercarea a regimului de a zdrobi libertatea religioasă din această țară. Pedeapsa regimului s-a amplificat când Maryam Rostampour și Marziyeh Amirizadeh au început să evanghelizeze sute de colegi de celulă. Ba mai  mult, în cele 259 de zile petrecute în închisoare, ele au împărtășit dragostea lui Dumnezeu și cu gardienii.

Povestea femeilor este doar un exemplu al modului în care încercările severe ale Republicii Islamice de a-și suprima propriul popor, în special minoritățile religioase, au eșuat.

Evanghelizare după gratii

Rostampour și Amirizadeh s-au rugat inițial pentru ca Dumnezeu să le scoată cât mai rapid din închisoarea Evin din Teheran, care este cunoscută pentru tortura crudă și prelungită, la care se folosesc metode precum amenințări cu executarea sau viol, privarea de somn, electroșocuri și bătăi severe. Cu toate acestea, cele două și-au dat seama curând că „Dumnezeu avea un scop cu ele, de a fi în acel loc întunecat”, a declarat Amirizadeh.

„La început ne rugam pentru eliberarea noastră. Dar, după câteva zile, ne-am dat seama că, întâlnind alte femei din închisoare – unele care erau fără adăpost sau cu diferite dependențe – Dumnezeu ne-a oferit ocazia să împărtășim mesajul Evangheliei cu oameni care au nevoie să îl audă cel mai mult”, a spus Rostampour într-un interviu pentru Al Arabiya English.

„Nu ni s-a permis să avem Biblii, dar nu a fost nevoie să citim pentru ca să împlinim… am trăit învățăturile ei”, potrivit lui Amirizadeh.

Unii dintre prizonieri și-au exprimat inițial disprețul pentru femei, numindu-le „creștine murdare”, dar ulterior le-au acceptat și și-au cerut scuze pentru comentariile răutăcioase.

Chiar și unii dintre gardienii închisorii au avut încredere în ele. „O femeie gardian a venit în celula mea și m-a rugat să mă rog pentru ea, dar să păstrez totul secret. Ea a spus că crede că dacă mă rog pentru ea, va depăși problemele de fertilitate și va putea rămâne însărcinată”, a spus Amirizadeh.

Cele două prietene și-au câștigat o reputație bună în blocul penitenciar de femei și chiar și cel al bărbaților pentru credința lor fermă, chiar și în fața persecuției de către autoritățile penitenciare.

„În închisoarea din Iran, chiar nici musulmanii nu au niciun drept, iar pentru noi a fost mult mai rău, din cauza credinței noastre creștine”, a spus Rostampour, adăugând că ea și Amirizadeh au fost amenințate fizic de paznici și li s-au refuzat îngrijirile medicale necesare de către medicii închisorii.

„Ori de câte ori ne-am îmbolnăvit și am mers la clinică, medicii au întrebat mai întâi care este motivul pentru care suntem aici, înainte să întrebe cum ne simțim. Imediat ce am spus că suntem la închisoare din cauza credinței noastre, ei au refuzat să ne ofere medicamente”, a spus Amirizadeh.

Mai libere în închisoare decât afară

În ciuda circumstanțelor opresive, Amirizadeh a spus că se simte mai liberă în închisoare decât pe străzile Teheranului. „Gardienii nu ne-au putut împiedica să vorbim cu prizonierii despre creștinism și asta i-a înfuriat. Eram deja în închisoare, deci ce ne mai puteau face?”

În cei trei ani de dinainte de a fi condamnate la închisoare, Rostampour și Amirizadeh au ținut slujbele bisericești în apartamentul lor din Teheran și au distribuit peste 20.000 de Biblii Iranienilor. Ambele acte sunt ilegale conform legislației din această țară.

Creștinii din Iran sunt condamnați la închisoare pentru organizarea de adunări private de Crăciun, organizarea și desfășurarea de biserici în case și construirea și renovarea caselor de cult, potrivit raportului Comisiei americane pentru libertatea religioasă internațională din 2019.

Iranul încearcă să-i înlăture pe toți

„De peste patruzeci de ani de opresiune, timpul pentru reprimare s-a terminat. Astăzi, oamenii din Iran își înțeleg drepturile. S-au săturat de regimul islamic și se ridică pentru libertate, ies în stradă și luptă pentru drepturi”, a spus Rostampour.

Manifestările anti-guvernamentale au început să se răspândească în mai multe orașe din Iran în noiembrie 2019, iar forțele de securitate ale Iranului au răspuns dur, ucigând aproximativ 1.500 de protestatari, potrivit Reuters.

Rostampour și Amirizadeh, care acum trăiesc în SUA după ce au primit azil, continuă să se pronunțe împotriva conducerii Iranului. Amirizadeh a spus că susține campania „maximă presiune” a administrației Trump, care „lucrează cu adevărat” pentru a ajuta poporul iranian și a opri comportamentul malign al regimului.

„Mesajul meu către regimul iranian este: nu puteți suprima 80 de milioane de oameni. Nu puteți persecuta pe toată lumea. Nu puteți închide pe toată lumea pentru credința lor. Nu există suficiente închisori pentru asta. Credem că într-o zi Iranul va fi o țară liberă”, a spus Amirizadeh.

Potrivit Indexului Mondial de Persecuție, în 2018 Iranul era pe locul 10, iar în 2019 a urcat pe locul 9 în top 50 de state ostile creștinismului. Ceea ce înseamnă o intensificare a persecuției față de creștini. În Iran principala ameninţare pentru creştini o reprezintă guvernul. Regimul politic din Iran a decretat că ţara este un stat islamic şiit şi militează în mod constant pentru extinderea influenţei acestuia. Adepţii liniei dure din cadrul regimului se opun în mod vehement creştinismului şi fac tot posibilul pentru a crea probleme creştinilor, în special celor convertiţi de la islam. Creştinii, precum şi alte minorităţi religioase, sunt văzuţi ca o ameninţare şi sunt persecutaţi. Societatea iraniană, în ansamblul ei, este mai tolerantă faţă de creştini decât autorităţile, în special datorită unei forme mai moderate de islam, numit sufi islam. Vedeți msi multe știri despre Biserica Persecutată din Iran AICI!

Rugaţi-vă pentru Iran

Persecuţia în Iran vine din partea autorităţilor care impun un regim islamic strict. Aproape toate bisericile care aveau slujbe în limba Farsi au fost închise iar liderii acestora arestaţi. Rugaţi-vă pentru creştinii care sunt în închisoare să aibă o credinţă puternică şi o dragoste arzătoare pentru Dumnezeu şi pentru sufletele celorlalţi deţinuţi şi ale gardienilor.

Islamul şiit este religia oficială a Iranului. Toate legile trebuie să se armonizeze cu interpretarea oficială a legii Sharia. Orice musulman care părăseşte islamul poate fi pedepsit cu moartea, deşi autorităţile nu au aplicat aceasta pedeapsă în ultimii ani. Rugaţi-vă ca legile să fie schimbate, iar Iranul să se bucure de libertatea de practicare a religiei.

Pentru o familie musulmană este o ruşine ca unul din membrii ei să părăsească islamul. Rugaţi-vă pentru creştinii care au fost blestemaţi şi dezmoşteniţi de către membrii familiilor lor, pentru vina de a se fi convertit la creştinism.

SURSA|Al Arabia

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.