Femeie din Coreea de Nord îşi riscă viaţa pentru a fi botezată

O femeie din Coreea de Nord, care a trecut graniţa cu China ilegal, a fost recent botezată, chiar dacă acest lucru ar putea rezulta în deportarea ei înapoi în Coreea de Nord, unde cel mai probabil ar fi pedepsită cu moartea pentru acţiunile ei.

Femeia, numită „Bon-Hwa” de către organizaţia Open Doors, a trecut graniţa în China cu peste doi ani în urmă, în ciuda faptului că acolo este ilegal să oferi refugiu fugarilor coreeni.

În ciuda riscurilor, partenerii Open Doors au amenajat „locuri de refugiu”, case de-a lungul graniţei pentru creştinii nord-coreeni, şi de asemenea şi pentru femeile care ar putea deveni victimele unor mariaje forţate. Într-o astfel de casă de refugiu, Bon-Hwa a devenit creştină.

„Îşi dorea atât de mult să fie botezată încât nu mai voia să aştepte,” a spus pastorul afiliat cu Open Doors care a realizat botezul.

Nu s-a putut să fie botezată în noul ei oraş adoptiv, ar fi fost prea riscant, aşa că ea şi alţi doi creştini, inclusiv păstorul, au pornit într-un drum lung ce aveau să îl parcurgă pe jos.

„Le-a luat multe ore până să ajungă,” a spus un reprezentant Open Doors.

Pastorul a început serviciul de botez cu rugăciune, iar creştinii au recitat Crezul. Spre deosebire de botezurile care au loc în alte părţi din lume, aici nu era nici o mulţime care să asiste la săvârşirea acestui act. Cu tot cu Bon-Hwa, erau doar trei persoane care participau.

Pastorul a fost foarte emotiv.

„Trebuia să mă abţin şi să-mi concentrez atenţia pe ceremonie,” le-a spus el celor de la Open Doors. „Îmi venea foarte uşor să plâng. Era un moment atât de înălţător şi mă simţeam atât de privilegiat să pot boteza un credincios nord-coreean în circumstanţe atât de adverse.”

Pastorul a început să pună o serie de întrebări, iar Bon-Hwa răspundea de fiecare dată.

„Crezi că Domnul Isus Hristos este Mântuitorul vieţii tale?”

„Da”

„Crezi că doar prin sângele lui Hristos vei ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu?”

„Da.”

„Recunoşti că eşti păcătoasă şi că poţi fi mântuită doar prin numele lui Isus?”

„Da”

Bon-Hwa a început să plângă în momentul în care a fost scufundată în apă, în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.

„A fost un timp sfânt,”  a spus pastorul.

Ea a memorat psalmul 119, Romani 8 şi alte capitole din Biblie de când s-a convertit.

„Este foarte conştientă că ar putea să fi arestată în orice zi, cu toate acestea ea îşi pune toată încrederea în Isus,” a mai spus reprezentantul Open Doors.

StiriCrestine vă îndeamnă să vă rugaţi şi să mulţumiţi lui Dumnezeu pentru decizia lui Bon-Hwa. Este un mare motiv de bucurie şi de laudă că în condiţii atât de dificile, oamenii aleg să îl slujească pe Hristos, deşi pot avea o soartă cruntă. Întru-cât în ţara noastră nu există nici un fel de bariere împotriva răspândirii credinţei, vă îndemnăm să vă motivaţi şi să împărtăşiţi Evanghelia lui Hristos cu toţi cei care vă sunt apropiaţi: familie, prieteni, colegi de şcoală sau de serviciu, poate chiar şi o persoană nouă, pe care abia ai cunoscut-o.

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.