Lecţiile Infernului lui Dante la 700 de ani distanţă

Lucrurile ciudate încep să se întâmple imediat ce Dante și Virgil intră în Infern.

Ei păşesc prin vestitele porți, deasupra cărora stă scris: „Abandonați orice speranță, toți cei care intrați”.

Dar această imensă odisee, prin imperiul răului de care sunt capabile ființele umane, se va transforma într-o călătorie a speranţei. Drumul îi va conduce spre gloriile creației lui Dumnezeu.

Textul te pune pe gânduri. De ce Dante trebuie să treacă prin iad? De ce există iadul? Care este sensul acestuia? O să dureze?

Anul 2020 marchează împlinirea a 700 de ani de la finalizarea marii Divina Comedie. Este una dintre minunile literaturii creștine. Este un text care, la fel ca Biblia, îți arată ceva nou de fiecare dată când îl citești.

În cele trei părți ale sale – Infernul, Purgatoriiul şi Paradisul – se dezvăluie multe lucruri. Uneori, poezia este critică la adresa bisericii medievale; uneori o sărbătoare a calităților umane; uneori un avertisment, că fiecare moment al acestei vieți contează iar alteori o cale care zugrăveşte perspective noi asupra adevărurilor creștinismului.

Finalul nu este altceva decât o viziune a lui Dumnezeu, un punct culminant al călătoriei în sine de care a fost capabil Dante. Însă începutul nu este acolo.

S-a născut dintr-o criză a vârstei de mijloc. Cuvintele de început sunt la fel de cunoscute ca și cuvintele de la intrarea în iad: „La jumătatea drumului vieții noastre / M-am trezit  într-o pădure întunecata”.

Dante socotește că și-a trăit viața suficient de bine. Era deja un poet cunoscut și un politician respectat. După toate aparenţele, era un bun credincios. Dar deodată, se trezește. Își dă seama că s-a rătăcit, departe de tot.

Deși n-a băgat de seamă, el s-a rătăcit printr-o pustie. El nu mai este sigur ce sens are viața, iar în jurul său, ameninţătoare, sunt tot felul de pericole. Aerul are un gust amar. El devine temător. Adevărul pare de negăsit.

În timpul vieții sale, iubitul său oraș Florența se prăbușise într-un război civil. Conflictul i-a amenințat viața și el a fost alungat după ce viaţa i-a fost ameninţată. După cum s-a dovedit, el nu mai avea să vadă niciodată superbul Dom, şerpuitorul Arno sau frumoasele piaţete. Era o soartă groaznică, pentru un poet, pentru că statele-oraș ale acelor vremuri aveau dialecte diferite, organizau festivaluri diferite şi până şi cântecele ce se auzeau erau diferite.

Dar criza lui a fost un moment de cotitură. Aceasta l-a dus la cea mai mare lucrare a sa, care încă are un mesaj pentru noi, deoarece perioada vieţii lui, într-un fel, a marcat începutul epocii noastre.

A scris la scurt timp după Sf. Francisc din Assisi, a cărui viață a declanșat o revoluție care a străbătut Europa. Francisc a avut un mesaj la adresa creștinismului îmbuibat și obosit al vremurilor sale și, de asemenea, a modurilor mecanice de viață care se răspândeau pe măsură ce mercantilismul medieval târziu, precursorul capitalismului modern, a smuls oamenii departe de pământurile lor și i-a mutat în ateliere de fabricat pânzeturi.

Familia lui Francisc însăşi a beneficiat de acest boom economic. El a renunțat la o viaţă confortabilă ca să învețe despre libertate și bucurie spirituală; dragoste pentru natură și grijă pentru ceilalți.

Dante celebrează aceste lucruri în Divina Comedie. El cântă ode unui cosmos care este un festival nu o mașinărie. El vede grădini și munți fermecați, râuri magice și procesiuni. A-i citi poezia înseamnă a realiza măsura în care ființele umane pot înflori.

El începe cu recunoașterea locului unde se află, într-o pădure întunecata. El trebuie să coboare în iad pentru a înțelege pe de-a întregul cât de pierdut este. Abia numai după aceea el poate începe ascensiunea spre cer.

Cred că acesta este scopul tainic al iadului. Doar atunci când te simți pierdut şi realizezi nevoia ta de har divin și simți că s-ar putea să pierzi viziunea divină, poate începe o schimbare. Strigi către Dumnezeu, care te aude, şi devii capabil să primeşti.

Nu este un punct final. Este un început.

Dante și Virgil se vor întâlni cu multe suflete în iad, care sunt veșnic  separate de Dumnezeu, deoarece s-au închis permanent în ele însele. Dar, și fără intenţia de a dezvălui întreaga poveste, există totuși semnale că iadul poate fi, de fapt, o etapă. Este oribil și înfricoșător. Dar și hotărâtor.

Întrebările despre sensul iadului; limitele înțelegerii credinţei creștine; tendința, umană de altfel, de a ne plafona. Acestea sunt încă întrebări importante, valabile şi pentru noi astăzi.

Dante are un mesaj şi pentru noi în 2020. Sentimentul că lucrurile nu merg cum trebuie în timpurile noastre este unul palpabil. Mercantilismul de altă dată s-a transformat acum în hipercapitalism. Mulți se luptă să nu abandoneze speranța. Suntem într-o criză spirituală.

Trebuie să cântărim lucrurile din nou și, la fel ca Francisc și Dante, să facem acest lucru pentru noi înșine. Trebuie să ne uităm cu un ochi proaspăt asupra creației și să percepem resursele nesecate pe care Dumnezeu ni le oferă. Cred că Dante ne poate ajuta acum să descoperim totul din nou.

Sursa: Christian Today

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.