Valeriu Ghilețchi: Ce putem face ca Biserici în această perioadă de restriște? 

Ieri, Prim-ministru Ion Chicu a adus la cunoștința opinei publice decizia Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică, conform căreia până la 31.03.2020 sunt sistate întrunirile/serviciile religioase pentru toate cultele pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Decizia a stârnit multe discuții în societate, inslusiv în rândurile pastorilor, preoților şi ale credincioșilor.

Pe de o parte, măsura pare să fie una foarte restrictivă și neîntemeiată. În memoria multor credincioși mai este vie perioada sovietică. Orice interdicție legată de activitatea Bisericilor îți aminteste de acea perioadă comunistă, când statul limitase sever libertatea religioasă prin măsuri de ordin legislativ. Din acest motiv, orice decizie restrictivă luată azi de autorități cu privire la Biserici este privită cu multă neîncredere și suspiciune.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că aceste măsuri fără precedent luate de autoritățile noastre sunt în mare parte îndreptățite. Este mai bine să te supraprotejezi decât să scapi situația de sub control așa cum vedem că s-a întâmplat în țări ca Italia, spre exemplu. Ieri, și Președintele SUA Donald Trump a anunțat stare de urgență (un fel de cod roșu) pe tot teritoriul SUA. Nu suntem singura țară care i-a măsuri radicale în vederea combaterea epidemiei cu COVID19.

Ce putem face ca și Biserici în această perioadă de restriște?

Să ne păstrăm calmul şi pacea, să nu ne tulburăm, ci să avem credință în Dumnezeu și în Domnul nostru Isus Hristos (Ioan.14:1, 27; 16:33).
Să luăm în serios sfaturile medicilor, să respectăm cu strictețe igiena personală, să evităm locurile și situațiile care ne expun la riscuri de îmbolnăvire cu acest virus. Biblia este plină de urări şi sfaturi bune pentru sănătate (Prov. 3:7-8; Coloseni 4:14;).
Să continuăm să ne rugăm pentru oprirea acestei epidemii, pentru însănătoșirea celor care s-au îmbolnăvit, pentru o renaștere morală și spirituală globală, având în vedere impactul acestei epidemii. Președintele Trump a anunțat ziua de mâine 15 martie drept Zi Națională de Rugăciune în SUA. Am putea și noi face acelasi lucru (Matei 7:7-12; Iacov 5:16).
Să fim înțelegători și să respectăm deciziile autorităților fără cârtire şi șovăire (Romani 13:1-2). Am auzit cum unii frați încearcă să facă o paralelă între decizia autorităților noastre și decizia împăratului Dariu de a interzice rugăciunea pentru 30 de zile în perioada profetului Daniel. Consider că este o interpretare eronată, deoarece nimeni nu ne interzice azi să ne rugăm în casele noastre, asa cum i-a fost interzis lui Daniel. Mai mult ca atât, vreau să ne amintim că Biserica nu este o clădire, ci o comunitate de credincioși. Dumnezeu este prezent peste tot, iar cel mai important lucru este ca El să fie prezent în inima noastră. În Noul Testament avem relatate câteva cazuri unde se vorbeste despre “Biserica care se adună în casă” (Romani 16:5; 1Cor 16:19; Col 4:15; Filimon 2). Avem o ocazie bună în această împrejurare să întărim Bisericile din casele noastre.
Să dăm dovadă în aceste zile de unitate și solidaritate, dragoste și bunătate. Prea multă ură și răutate s-a semănat în ultimii ani în societate. “O casă dezbinată împotriva ei însăsi nu poate dăinui”, spunea Isus (Matei 12:25). Orice încercare, oricât de grea ar fi ea, dacă este tratată asa cum ne învață Scriptura, va produce lucruri bune în viața noastră (Romani 8:28).

Cu ajutorul lui Dumnezeu vom depăsi această grea încercare și vom învinge această epidemie fără precedent pentru generația noastră!

Valeriu Ghilețchi,

Pastor al Bisericii Isus Salvatorul din Chișinău, Republica Moldova

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.