Naţiunile Unite vor ca religiile să se închine ideologiei ONU

Un „expert special în libertatea religiei” al Națiunilor Unite spune că a sosit timpul ca principalele religii ale lumii să se supună autorității ONU și organismelor sale pentru drepturile omului, chiar dacă criticii spun că aceste organisme au o viziune marginală de stânga.

Este vorba despre cine ar trebui să aibă ultimul cuvânt de spus cu privire la chestiuni de drept și politică, iar expertul ONU spune că ideologia ONU ar trebui să primeze în fața concepţiilor principalelor religii.

Centrul pentru Familie și Drepturile Omului (C-Fam) a făcut cunoscut faptul că Ahmed Shaheed, care este raportorul special al ONU pentru libertate religioasă şi de credință, a scris în raportul său anual despre modul în care religia și egalitatea de gen sunt în conflict.

„Refuz cu fermitate orice afirmație potrivit căreia credințele religioase pot fi invocate ca o ’ justificare legitimă’ pentru violență sau discriminare împotriva femeilor, fetelor sau persoanelor LGBT+”, a spus Shaheed. Pentru a clarifica, creștinismul nu cheamă pe nimeni la acţiuni de violență sau discriminare, chiar dacă unii adversari ai credinței creștine au încercat să o caracterizeze în acest fel.

Apoi, Shaheed încearcă să răstoarne „libertatea religiei” spunând că „dreptul la libertatea religiei protejează indivizii și nu religiile ca atare”.

El susține apoi că legile bazate pe moralitatea tradițională, care au adesea un fundament religios, ar trebui abrogate dacă sunt în conflict cu opiniile savanților în drepturile omului și a experților ONU.

„Statele au obligația să garanteze tuturor, inclusiv femeilor, fetelor și persoanelor LGBT+, drepturi egale la libertatea religiei sau a credinței,inclusiv prin crearea unui mediu care să permită manifestarea înțelegerea de sine pluralistă și progresivă.”

Pentru a atinge acest scop, legile care incriminează comportamentele sexuale deviante și avortul ar trebui anulate.

Shaheed arată clar că știe că învățăturile religioase despre sfințenia vieții și moralitatea sexuală au influențat crearea de legi în unele țări care restricționează avortul și comportamentul homosexual. Și C-Fam relatează că, deși nu solicită în mod direct creștinismului sau altor religii să-şi schimbe doctrinele, el citează activitatea savanților care au lucrat pentru promovarea reinterpretărilor „progresive” ale credințelor tradiţionale.

„Noțiunea de ’drepturi LGBT’, concept care a intrat de curând în limbajul savanților și care nu are un consens internațional, cu atât mai puțin o definiție formal acceptată, este tratată în raport ca fiind general acceptată. În schimb, tradițiile religioase, unele care datează de mii de ani, sunt tratate ca subordonate,” potrivit C-Fam.

Săptămâna trecută, a fost prezentată o declarație comună a grupurilor pro-viață și pro-familie, care îl acuză pe Shaheed că a ignorat drepturile copiilor nenăscuți și drepturile de conștiință ale profesioniștilor din domeniul sănătății care nu doresc să fie obligați să participe la avorturi, a raportat C-Fam.

Poziția de raportor special deținută de Shaheed este aceea a unui voluntar, iar în timp ce rapoartele sale nu sunt obligatorii, ele reflectă eforturile continue de a împinge ideologia de extremă de stânga în cadrul ONU.

Sursa: CBN News

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.