Un preot din Italia, infectat cu Covid-19, a murit după ce i-a dat aparatul de respirat unui pacient mai tânăr

Conform publicaţiei Newsweek, preotul catolic Don Giusseppe Berardelli, care se afla la spital în localitatea Lovere, a renunţat la folosirea echipamentului medical, în favoarea unui pacient mai tânăr care avea nevoie de el.

Preotul, în vârstă de 72 de ani, era un om apreciat în comunitatea pe care o slujea şi era cunoscut pentru că ajuta oamenii care treceau prin dificultăţi financiare.

Conform Catholic News Agency, 60 de preoţi au murit în Italia de la începutul acestei luni.

Episcopul Gianni Ambrosio a declarat: „Mă rog ca Duhul Sfânt să ne dea darul luminii şi putere. În fiecare zi parcurg Via Crucis cerându-i Domnului…să ne ajute să purtăm această cruce.”

Preotul Giusseppe Berardelli

Cei mai mulţi dintre decedaţi erau persoane peste 70 de ani şi mulţi aveau şi alte comorbidități. Până în prezent, cel mai tânăr preot care a murit în Italia din cauza coronavirusului avea 53 de ani, părintele Paolo Camminati.

„Suntem într-un întuneric pe care trebuie să-l înfruntăm, dar cu speranţa că Dumnezeu nu ne va abandona, că El însuşi a îndurat suferinţa ca s-o biruiască,” a spus episcopul Ambrosio.

În prezent, Italia are cel mai mare număr de decese din cauza coronavirusului. Pe 23 martie, ministrul italian al sănătăţii a raportat că 5.476 de persoane şi peste 59.000 au fost testate pozitiv cu Covid-19, din luna februarie.

Continuaţi să vă rugaţi pentru toți cei afectaţi de coronavirus.

2 Cor. 9:8 ne îndeamnă: „Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.”

Sursa: CBN News

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.