Stimate domnule președinte,
Klaus Iohannis
Cu toții privim surprinși la avalanșa de nestăvilit a acestei pandemii și încercăm, printr-o implicare comună și o colaboare fără precedent, să diminuăm răspândirea ei.
Apreciem implicarea directă a dumneavoastă și interesul asiduu pe care îl arătați, dar și direcția pe care o trasați, ca lider al acestui popor. Vă asigurăm de toată susținerea și toată colaborarea noastră în ce privește eradicarea ei, dar și de rugăciunile înalțate spre Dumnezeu.
Stimate domnule președinte, într-o zi ați afirmat că Biblia este cartea care v-a influențat viața și după care vă orientați deciziile. Acum este un moment crucial al acestei națiuni, iar dumneavoastră sunteți comandantul după care trebuie să meargă armata… Gândiți-vă că în istoria biblică, împărații care au fost martori ai atrocităților naționale și au realizat pericolul iminent, și-au întors privirea către Creator, îndemnați fiind și de consilierii lor. Când împărații au făcut un gest mic înspre Dumnezeu, rezultatul a fost mare. Regii i-au chemat pe oameni să-și întoarcă fața spre El și Dumnezeu a binecuvântat acel popor.
Suntem în situația în care privim spre dumneavoastră și așteptăm un semnal național, vrem și așteptăm din partea dumneavoastră să rostiți Numele Domnului peste acest popor. Vrem ca poporul român să fie binecuvântat și prin poziția dumneavostră de conducător al acestei națiuni, să transmiteți o chemare la rugăciune, singura soluție în aceste momente!
Domnule președinte, nu este de glumit! Nu este timp de pierdut! Istoria se repetă, Dumnezeu rămâne Același. Aceeași soluție este la îndemâna noastră, acum când vedem că numărul îmbolnăvirilor crește alarmant, numărul morților crește și noi trebuie să facem ceva. Dacă avem soluția la îndemână, pe care, sunt convins că o știți, și nu o folosim, veți rămâne în istorie ca un președinte laș; dar dacă ne veți determina că singura soluție este Dumnezeu, veți fi amintit ca un conducător cu respect și cu frică de Dumnezeu!
Vă rog să chemați public poporul român la rugăciune! Indiferent de religie, indiferent de grupare politică, de la mic la mare, tot românul să strige către Dumnezeu! Dați tonul public și veți vedea rezultate mari! Sunteți responsabil de aceasta și oamenii vă vor urma exemplul. Așa cum ați decretat stare de urgență pentru 30 de zile, declarați o stare de urgență în ce privește mijlocirea în fața Creatorului nostru! Nu dorim ca mânia Lui să se reverse asupra națiunii noastre, ci vrem ca acest popor să rămână ocrotit și toate popoarele lumii să vadă că românii au un Dumnezeu viu și mare!
Domnule președinte, este momentul de smerenie în fața Lui Dumnezeu! Nu este loc de mândrie politică sau de altă natură! Smerenia a fost calitatea împăraților înțelepți și binecuvântați de Dumnezeu! Aplecați-vă în fața lui Dumnezeu și împreună cu dumneavoastră ne vom apleca și noi. Anunțați acest lucru de la pupitrul administrației prezidențiale și cerul va asista la curajul și credința dumneavoastră. Dumnezeu nu va rămâne indiferent la necazul nostru! Treceți peste orice protocol, depășiți orice barieră care ar putea să vă oprească, nu vă lăsați împiedecat de nimeni și de nimic, avem nevoie de Dumnezeu! Dacă nu apelăm la Singurul care are răspunsul la problema acestei atrocități, lucrurile se vor extinde, vom fi loviți adânc în sufletele noastre și vom asista cu neputință la nestăvilirea virusului și a morții. Vom îngropa pe mulți… Mânia lui Dumnezeu se va revărsa asupra noastră, dacă nu ne vom întoarce urgent cu fața spre El!
Problemele vizibile au și o implicație spirituală, pentru aceasta declarați domnia lui Hristos asupra României și protecția Lui să vină asupra noastră și vom fi cu toții binecuvântați! Se va scrie istoria cu un conducător care nu s-a rușinat de Hristos și a apelat în umilință la ajutorul Lui! Este cea mai mare onoare pe care o veți primi vreodată!
Vă îndemn, insistent, nu ezitați, urgentați apelul public și veți vedea ce poate face Dumnezeu cu un popor care își întoarce fața spre El!
Așteptăm o direcție publică spre o soluție sigură!
Cu respect,
Sorin Cigher
Pastor al Bisericii Baptiste Sion din Sibiu,
Binecuvantata este tara in a carui presedinte va fi deschis ptr a face un apel la o natiune ptr ca poporul roman sa se intoarca cu fata spre Dumnezeu cautandu-l cu post si rugaciune potrivit 2cronici cap 7 /14..
Amin.Amin
Domnul sa dea orice piatră la o parte si sa atingă inimile conducătorilor țării!
Domnul să binecuvânteze pe președintele Ioanid cu îndrăzneală si smerenie!
Poporul roman să fie eliberat din asuprirea celui rau!
Draga domnule pastor,
Sunt penticostal, Președintele este reformat, un prieten este musulman! Am avut colegi din China care erau Brahmanist și budiști! In România sunt destule persoane de diferite convingeri religioase! Sunt și atei pe care, și pe ei, Dumnezeu ii iubește!
Dar, avem doar un singur Președinte, care merge regulat la biserica, chiar și când nu face politica, și care este chemat sa fie al tuturor cetățenilor!
Este interesantă obstinația cu care insistați ca Presefintele sa invoce public sprijinul divin fără ca sa știți dacă n-o face in intimitatea sufletului sau!
Trebuie neaparat s-o facă el, Președintele, unde noi creștinii practicanți, preoții și pastorii o facem de multe ori frizând fariseismul și saducheismul!
Este clar, cred cu toată ființa, ca fără ajutor divin lupta aceasta nu poate izbândi! Dar nu impuneți unui om, fie el și președinte, s-o facă in locul vostru, in locul nostru!
Aceste invitații le consider o ipocrizie cu izvor in neputințele moaște, ale congregațiilor noastre, ale creștinilor de orice fel!
Sa ma ierte Dumnezeu dacă greșesc!
Pe voi, frății meu baptiști, Dumnezeu sa va binecuvânteze!
????nu cred ca si acum va arde sa va contraziceti , Bravo pastorului care cere presedintelui sa se trezeasca !
Ce mai trebuie sa dea Dumnezeu pe oameni ca pocaitii sa invete iubirea nu aratatul cu degetu?
Incredibil!!!!!!
Doamne binecuvanteaza România ??
Doamne ai milă de romănia și nu inti intoarce fata de la noi și ne cerem iertare. De. Tot ce ți-am greșit și ne întoarcem cu pocăintă fiecare om
Da sant de acord cu aceasta initiativa si este imperios necesar ca presedintele sa declare public chemarea la Dumnezeu nu in gand sau in ascuns deoarece in astfel de situatii este nevoie de a recunoaste deschis in fata lui Dumnezeu ca avem nevoie de Domnul si mai ales ca presedintele reprezinta si un vector important si poate fi un exemplu pentru ceilalti si asa porneste totul dar daca nu santem in stare sa marturisim aceasta public de rusine sau din alte motive Dumnezeu nu lucreaza oricum dorim noi si la comanda noastra ca noi lamurim problema rugaciunii in gand si gata dar nu exista recunoastere declarata cea ce este altceva pentru Dumnezeu si implicit ca element catalizator pentru a vedea toti oamenii si a se implica fiecare in mod declarativ nu ascuns deoarece situatia de fata cere declaratie ferma nu este ceva personal ca sa te poti inchide in camaruta ta si sa nu stie nimeni mai ales ca prin aceasta declaratie publica arati ca recunosti si ceri autoritatea lui Dumnezeu etc etc…..
Sperăm să nu fie răspunsul lui Roboam…deși până acum a avut comportamentul lui Ahab. Este încă nădejde!
In 1989 când se trageau gloanțe in ploaie, n-a contat denominatiunea creștină; pe stradă unde-i prindea vremea pe oameni erau un genunchi implorand iertare de la Dumnezeu. De asta este nevoie si acum ” daca poporul meu se va smeri ” nu spune biblia daca baptistii mei, penticostalii mei, reformatii mei, nu! Nu spune asta biblia! Dumnezeu ne numește pe toți “poporul meu” si ne cere căință si pocainta, acolo in odaita noastră asa Dumnezeu ne va asculta rugaciunea si ne va tămădui țara! Asta ne cere tuturor: de la mic la mare, de la tânăr la bătrân, de la cersetor la președinte; TUTUROR. E mult??!! E putin??!! Este TOT ceea ce ni se cere !
Sint plecat de treizeci de ani din Rominia ,sint creștin penticostal ,cred ca a venit vremea sa punem umăr la umăr și genunchii la pamint .Cred ca Dumnezeu este același ca pe vremea Cetății pagine Ninive al care-i împărat in urma mesajului prin Iona ,a dat o îndemnare la post și biruinta se știe pina azi prin istorie .Dumnezei sa ajute pe președintele Trump și pe președintele Iohannis sa facă decizii indrasnete și înțelepțesc.Au mare nevoie de suportul nostru in rugaciune
Dacă cineva nu se pocaieste (nu se naste din nou)nu are duhul lui Dumnezeu. Deci nu-l iubeste pe Dumnezeu. Daca o face forțat o face pentru altii dar nu pentru El.Daca te rogi si nu crezi cea ce te rogi o faci de ochii lumii.Dumnezeu este prea intelept si nu poate fi pacalit de nimeni.El cunoaste ce este in om (citeste despre firea pămîntească in galateni 5).
Ne trebuie roada Duhui Sfânt si aceasta se căpăta prin nasterea din nou.(pocainta).Omul se cunoaște după fapte si pomul după roade.
Aprecierile, pe care autorul scrisorii le are: (Apreciem implicarea directă a dumneavoastă și interesul asiduu pe care îl arătați, dar și direcția pe care o trasați, ca lider al acestui popor.) eu le așez la capitolul minciuni. În rest, cred că este nevoie ca liderul unui popor creștin să acționeze după cum i se solicită. Un semn de acest fel trebuie văzut și contează înaintea națiunii. Că o face el sau oricare altul în odăiță, e treaba lui, dar în cazul acesta textul nu se verifică în acest fel.
Dacă există frustrări pentru faptul că unii nu au fost solicitați să-și pună numele pe apel, ține mai mult de slăbiciunile umane decât de cerința de unitate.