Jurnal de Rugăciune: Sprijin în rugăciune pentru familia Taciuc, Papua Noua Guinee

În aceste vremuri, mai mult ca niciodată, Cuvântul Evangheliei va ajunge la cât mai multe inimi. Haideți să continuăm să susținem lucrarea de traducere a Bibliei și răspândirea Împărăției Evangheliei, până la Marginile pământului. Fiți parte din Marea Trimitere prin rugăciune!


Siguranță în perioada de criză: familia Dumitriu, Papua Noua Guinee
În Papua Noua Guinee (PNG) a fost confirmat primul caz de îmbolnăvire cu COVID-19 în orașul Lae. Mihai și Hajni Dumitriu se află în orășelul Bulolo (Lae fiind orașul principal unde oamenii din Bulolo și din jur merg des), de unde slujesc poporului Patep, dar momentan sunt în izolare. Datorită restricțiilor de circulație impuse la nivelul țării pentru prevenirea răspândirii virusului, cei doi sunt blocați acolo, fără posibilitatea de a ajunge la centrul de misiune din PNG sau acasă în România. Pentru următoarele 2 săptămâni s-a declarat stare de urgență și deci oamenii ar trebui să înceteze toate activitățile neesențiale și să respecte condițiile de izolare. Deși în ultimele câteva zile lucrurile s-au schimbat extrem de mult, în direcții total diferite și foarte brusc, ceea ce a creat o stare de neliniște în Hajni și Mihai, ei totuși se încred în Cel a cărui inimă nu se schimbă niciodată. Ei cer suport în rugăciune pentru siguranța lor în această perioadă de criză, dar și ca acest timp de izolare să fie folosit de Domnul pentru a aduce schimbări și pocăință în inimile și mintea lor și a multora din jur. Rugați-vă pentru ca ei să înțeleagă tot mai bine planurile și inima Domnului și să ducă luptele Lui împreună cu El pentru ca voia Lui să se facă, Împărăția Lui să vină și Numele Lui să fie proslăvit! Amin!

Adunarea Generală Anuală: Wycliffe România

Vă rugăm să vă rugați pentru conducerea Wycliffe România, deoarece căutăm noi modalități de a ne realiza viziunea în acestă perioadă de schimbare. Vineri, 27 martie, vom avea Adunarea Generală Anuală. Datorită restricțiilor pentru călătorii și întâlniri, pentru prima dată vom desfășura adunarea folosind mediul virtual. Rugați-vă pentru o conexiune bună la internet pentru ca membrii de pe câmpul de misiune să aibă posibilitatea de a participa. Rugați-vă ca Domnul să ne călăuzească și să slăvească Numele Lui Sfânt prin noi.

Traducere Bibliei în limba Ale: Luminița Prisecaru, Etiopia

Luminița ne cere ajutor în rugăciune pentru următoarele:
1. Pentru pocăință adevărată în acest timp de încercare pentru mine personal cât și pentru toți cei cu care lucrăm aici, echipa de traducători, de revizuitori și comitet, precum și toți cei din biserici cu care colaborăm.
2. Pentru harul Lui în a putea continua lucrarea aceasta dificilă, pentru ca Domnul să completeze numărul traducătorilor și să ne călăuzească în deciziile zilnice.
3. Îi mulțumim Lui pentru ajutorul ce ni l-a oferit în întâlnirile cu oficialitățile de la Guvern unde a fost semnat un document oficial al ortografiei din limba Qale. Acolo anumite schimbări au fost hotărâte. Rugați-vă pentru noi să fim ajutați de Domnul ca să le aplicăm. Rugați-vă pentru harul Lui Dumnezeu ca să putem termina ultima verificare a evangheliilor pentru a putea fi printate cât mai repede.
4. Rugați-vă pentru harul Lui Dumnezeu ca să putem verifica cu consultantul cartea Faptele Apostolilor, începând de săptămâna viitoare așa cum am hotărât. Acum suntem la capitolul 21 cu verificarea cu echipa și abia la capitolul 10 cu verificarea cu comitetul de revizuitori. Solomon este aproape singurul care poate face schimbări și este un pic prea mult pentru el. Rugați-vă să știm împreună pe cine să aducem în echipă.

Sprijin în rugăciune pentru familia Taciuc, Papua Noua Guinee

Familia Taciuc ajută proiectele de traducere a Bibliei din Papua Noua Guinee în domeniul tehnic. Ei ne solicită să fim alături de ei rugându-ne pentru protecția lor, ca să fie o încurajare pentru alții și ca tot mai mulți oameni să se întoarcă la Domnul în aceste împrejurări tulburi. Mulțumim că vă rugați pentru ei.
Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Aimaq, Afghanistan

După calendarul lunar, în luna martie ne rugăm pentru poporul Aimaq din Afghanistan, neatins cu Evanghelia și care nu are nici un fragment din Biblie tradus în limba lui. Rugați-vă ca Domnul să deschidă ușa larg pentru vestirea Evangheliei în poporul Aimaq. Rugați-vă ca poporul Aimaq să vadă rătăcirea islamului și să-L caute pe Domnul Isus. Rugați-vă ca cei plecați din țară să-L găsească pe Domnul și să înceapă traducerea Bibliei în limba lor.

Instruire pentru folosirea Scripturii: Bangladesh

Rugați-vă pentru personalul Conexiuni Bangladesh care participă la un atelier de instruire pentru folosirea Scripturii într-o țară din Asia de Sud. Lăudați-L pe Domnul pentru această oportunitate, deoarece planurile pentru cercetările lingvistice sunt în proces pentru acest an. Rugați-vă ca instruirea să îi ajute pe măsură ce se întâlnesc cu oamenii și fac cercetările. Cereți-I lui Dumnezeu înțelepciune și îndrumare pentru ei.

Instruire în utilizarea calculatorului și Paratext: Papua Noua Guinee

Traducătorii a patru limbi din Provincia Centrală și Golful din Papua Noua Guinee au primit instruire în utilizarea calculatorului și Paratext în februarie și la începutul lunii martie. Traducătorii Keakalo au dobândit cunoștințe și abilități pentru a folosi Paratext. Traducătorii din grupurile de limbi Taboro, Boku și Opao au învățat abilități de bază în utilizarea calculatorului. Ambele programe de instruire au fost desfășurate la Institutul de Limbi și Arte din Pacific, provincia Highlands estică. Rugați-vă ca acești traducători să aplice ceea ce au învățat pentru a-i ajuta în traducere.

Sursa: Wycliffe România

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.