PREMIERĂ ISTORICĂ: Convenția Baptistă de Sud din SUA își anulează congresul anual

Pentru prima dată de 75 de ani încoace, adică de la cel de-al Doilea Război Mondial, Convenția Baptistă de Sud (SBC) din SUA și-a anulat congresul anual. Este o măsură luată de conducerea celei mai mari organizații baptiste din întreaga lume pentru a răspunde și pentru a susține reglementările și măsurile restrictive luate de administrația americană în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus.

Invocând o prevedere statutară a Convenției care se referă la „cazuri de urgență extremă”, reprezentanții aleși ai bisericilor, liderii consiliilor și instituțiilor din cadrul Convenției precum și membrii comitetului executiv au votat în unanimitate anularea întâlnirii anuale a Convenției, planificată pentru zilele de 9 și 10 iunie la Orlando, Florida, în cadrul căreia urma, printre altele, să se stabilească componența noilor organe de conducere și să se voteze bugetul Convenției pentru perioada următoare.

Anunțul anulării întâlnirii anuale a fost făcut de președintele Convenției J.D. Greear, păstor al Adunării Baptiste din Raleigh-Durham, Carolina de Nord. „Suntem cu toții oameni dedicați păstrării și respectării Evangheliei, mai presus de orice altceva”, a spus Greear. „Iar unicul nostru scop pentru care suntem împreună este să ne sprijinim reciproc în această misiune, catalizând eforturile noastre colective. Anul acesta, circumstanțele neobișnuite cu care ne confruntăm ne arată clar faptul că putem îndeplini cel mai bine acest obiectiv al nostru renunțând la a ne mai întâlni.”

Organizatorii acestui congres estimaseră inițial că reuniunea anuală de anul acesta a SBC ar fi putut înregistra un număr record de delegați, superior celui înregistrat tot în Orlando, în 2010, când au participat 12.000 de delegați ai bisericilor baptiste de pe tot cuprinsul Statelor Unite.

„Știm că decizia luată este exact ceea ce trebuie să facem”, a spus Ronnie Floyd, președintele executiv al Comitetului executiv al SBC . „Suntem extrem de mâhniți de faptul că trebuie să luăm această decizie, însă credem că Dumnezeu ne va arăta ce avem de făcut până când vom putea să ne întâlnim din nou împreună. Știm că bisericile noastre trebuie să se concentreze acum pe slujirea comunităților lor și a celor care au fost afectați de pandemia globală COVID-19. Chiar dacă nu ne vom mai întâlni fizic în Orlando, vom rămâne împreună în unitate, slujind împreună cu bisericile, cu misionarii, cu plantatorii de biserici, cu studenții noștri și cu adunările noastre”, a mai spus Ronnie Flyod.

Convenția națională baptistă, din SUA, trasează o istorie a creșterilor și realizărilor semnificative, care, uneori, era marcată de perioade de turbulențe, asta până sâmbătă, 22 noiembrie 1880, când 151 de persoane din 11 state s-au întâlnit în Montgomery, Alabama și au organizat Convenția Baptista privind misiunea externă. Dorința de a vedea Evanghelia lui Isus Hristos predicată pe tărâmul Africii, a condus la această organizare. Reverendul W.H. McAlpine din Alabama a fost ales ca prim președinte.

Șase ani mai târziu, în 1886, 600 de delegați din 17 state s-au adunat la prima Biserică Baptistă din St. Louis, Missouri și au format Convenția Națională Baptistă din America. Șapte ani mai târziu, în 1893, a fost formată Convenția Națională a Educației Baptiste.

Niciuna dintre cele trei convenții nu a prosperat separat. Așadar, în 1895, cele trei corpuri au efectuat o fuziune într-o întâlnire care a avut loc la Biserica Baptistă a Prieteniei din Atlanta, Georgia. Reverendul E.C. Morris de la Little Rock, Arkansas a fost ales ca președinte al acestui organism fuzionat. Înainte de 1895, nouă bărbați erau președinți ai Convenției. Din 1895, opt bărbați au condus această venerabilă convenție.

Sursa: Revista Creștinul Azi.ro

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.