Vești bune din Spania

Jurnal de Criză
cu Beni Drădici
29 martie 2020

Azi începem cu vești bune. Starea pastorului Lucian Georgiu din Benidorm evoluează favorabil și este în proces de a fi trezit din coma indusă. În același timp, familia Ciuraru Mircea și Lili, merg și ei înspre bine, sora Lili mâine trebuind să fie externată. Din informațiile primite de la pastorul Iacob Miron, din Alcala de Henares, știm de asemenea de o altă familie din Biserica Betel Alcala, care au fost și ei la terapie intensivă, cu respirație artificială, dar au depășit situația critică și se află în proces de externare, în următoarele zile.
Celelalte cazuri, prezentate ieri, continuă în aceiași situație, cele mai grave fiind ale acelor persoane ce se află în comă indusă.

La cazurile prezentate ieri vedeți LINK AICI, mai adăugăm:
Fratele URSU ION GABRIEL, Biserica Penticostală „Maranata” Alcala de Henares, care se află și el la terapie intensivă, în comă indusă.
O familie din Biserica Baptistă „Betel” Madrid, sunt pozitivi și ei cu Covid 19, sunt acasă în izolare (sora fiind mai afectată).

Să continuăm să ne rugăm pentru toți acești frați și surori, ca Domnul să se atingă de fiecare în parte, să le dea vindecare. Nu descurajați fraților, în special cei care aveți membri ai familiei bolnavi, noi avem un Dumnezeu mare, care este cu noi tocmai atunci când avem nevoie de El, chiar dacă noi credem că ne-a uitat.

Pastorul Bisericii Penticostale „Elim” Beasain, Fedor Timșac împreună cu ceilalți pastori de la Comunitatea Teritorială Penticostală din Spania, propune ca zilele de 31 Martie, 2 și 4 Aprilie să fie zile de post, rugăciune și citirea Scripturii, pentru toată comunitatea evanghelică românească din Spania, pentru ca Domnul să lucreze atât în ceea ce privește poporul român, cât și poporul spaniol.

Sursa: Spania Evanghelică

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.