Jurnal de Criză din Spania, cu Beni Drădici

Cea de a treia filă a acestui jurnal, încropit dintr-o necesitate obiectivă, în această mare de incertitudini, ne aduce în prim plan strigătul unei soții, a cărei nădejde rămâne încă ancorată în puterea rugăciunii unei comunități căreia îi pasă de cei în suferință. Conform unui mesaj publicat azi pe pagina de facebook a familiei, sora Mihaela Tofan ne roagă să continuăm a o sprijini în rugăciune pentru soțul ei Sabin, care se află într-o stare critică.

„Ne-au sunat de la spital și ne-au spus că situația lui Sabin este foarte critică, următoarele ore fiind foarte importante ca acesta să răspundă la tratament. Are un drenaj la plămâni și medicii fac tot ce pot”, ne spune Mihaela.

Pe de altă parte, știrile pozitive continuă. Fratele Lucian Georgiu din Benidorm s-a trezit din comă, vorbește și continuă recuperarea la terapie intensivă. Tot în aceiași situație se găsesc și frații Ferăriță Anton, Ferăriță Zorica și Cârpaci Florentin, care și ei au ieșit din comă și continuă recuperarea. Sora Ciuraru Lili și fratele Isfan Nicolae au fost externați astăzi. Mâine va fi externat și Emanuel Caldaras din Malaga.
O altă știre importantă, cu nuanță pozitivă, vine din L´Arboc (Tarragona), de unde fratele presbiter Vasile Galan ne confirmă că nu este nici măcar suspect de a fi infectat cu COVID 19. I-au repetat analizele de trei ori, plus radiografie la plămâni și rezultatul a fost negativ.

Simptomele de săptămâna trecută, însoțite de febră și alte stări de indispoziție s-au datorat unei alte probleme de sănătate, accentuată de un tratament nepotrivit cu antibiotic.

Despre celelalte cazuri, prezentate în urmă cu două zile, nu avem alte informații la această oră.

„Doamne Dumnezeul nostru, Tu cel care locuiești în gloria cerească, dar ne-ai spus că ești lângă cel ce strigă din durerea lui, te rugăm din toată inima noastră, privește cu îndurare spre frații noștri ce suferă în trupul lor, fiind afectați de această molimă ce a cuprins lumea întreagă. Atinge-te de trupurile lor, îndepărtează celulele bolnave și dă-le vindecare. Te rugăm de asemenea pentru familiile acestora, privește la lacrimile lor, întărește-le, trimite-le un cuvânt de îmbărbătare și ascultă-le rugăciunea. Ascultă de asemenea pe toți frații ce mijlocesc înaintea ta în rugăciune, primește-i pe aceia care postesc și stau în veghere înaintea Ta, ca să te înduri, să-i vindeci pe cei bolnavi și să tămăduiești țara.

Știm Doamne că suntem vinovați cu toții înaintea Ta, am fost superficiali în umblarea noastră, am dovedit o pocăință de fațadă și nu după Cuvântul Tău, dar totuși, acum la vreme de necaz îndrăznim să venim la Tine. Chemăm Doamne protecția Ta cea sfântă peste casele noastre, peste bisericile noastre și peste poporul nostru. Chemăm Doamne îndurarea Ta, pe care ți-o reînnoiești în fiecare dimineață, peste frații noștri, peste neamul nostru, peste guvernanți, peste personalul administrativ, bărbați și femei ce luptă în prima linie împotriva molimei. Nu ne judeca după dreptatea Ta, ci fie-ți milă de noi, acum la nevoie.

Îți mulțumim că ești un Dumnezeu bun, că îți pasă de noi și că vrei să ne înveți lucruri pe care le-am neglijat, pe care le-am uitat, sau le-am pervertit după placul nostru. Ajută-ne să-ți înțelegem mesajul, AMIN!”

Beni Drădici,
Spania Evanghelică

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.