„S-a găsit vinovatul!” Replică la declarația iresponsabilă a lui Porumboiu

Cu câtva timp în urmă mă întrebam: Oare cât va dura până vor fi de vină „pocăiţii” de această pandemie? Prima acuzaţie a apărut în USA când, fără nicio dovadă, au fost învinuiţi „evanghelicii”… Nu a durat mult până când s-au contaminat şi ai noştri. Surprinzător, acuzaţiile vin acum din mediul sportiv. Mai precis, domnul Porumboiu, prin TELEKOM sport, ne-a comunicat că ştie dânsul exact cum s-a ajuns la dezastrul de la Suceava. Citez „Au intrat foarte mulţi pocăiţi care n-au respectat nimic, s-au întrunit, s-au întrunit până au doborât un sistem medical adevărat.” „Iar la Suceava totul a pornit de la nişte adunări ale baptiştilor, apoi, de acolo, s-a împânzit prin spital, ca Vodă prin lobodă.”

„Domnule Porumboiu,
Îi mulţumim Părintelui ceresc pentru nora dumneavoastră care, medic fiind, este în prima linie. Aceasta înseamnă că noi, baptiştii, de fiecrare dată când ne-am rugat şi am cerut protecţia bunului Dumnezeu pentru personalul medical, ne-am rugat şi pentru protecţia ei, respectiv a întregii dumneavoastră familii. Pentru informare, în cazul în care vă interesează, este bine să ştiţi că evanghelicii în general şi baptiştii în particular, sunt cetăţeni care îşi iubesc ţara, semenii şi participă activ la binele ei. În perioada pandemiei, slujitorii şi credincioşii baptişti au fost printre primii care au ajutat la promovarea şi la respectarea regulilor cerute de autorităţi. Apoi, ar fi bine să ştiţi că în România, pe lângă nora dumneavoastră, sunt sute de alţi medici şi mult mai mulţi asitenţi medicali care lucrează cu dedicare, competenţă şi sacrificii în spitale. La ora aceasta avem mulţi medici baptişti care şi-au lăsat familiile şi sunt acolo, în linia întâi, sacrificându-se alături de colegii lor, fără să întrebe dacă cei bolnavi au sau nu anumite convingeri religioase. Poate data viitoare, de dragul adevărului, vă informaţi mai bine şi vă alegeţi cuvintele mai înţelept.

Indiferent că vă veţi cere iertare sau nu, noi ne rugăm să fiţi binecuvântat de Dumnezeu!”

Aşa ne rugăm și postim (după un program naţional bine dezvoltat pentru perioada aceasta) pentru toţi cetăţenii României, indiferent de confesiune religioasă, statut social și oriunde s-ar afla în acest moment.

PS. Această incitare la ură religioasă ce nu are nicio bază reală și legală a fost promovată într-un mod total neprofesionist de Telekom.

Viorel Iuga
Președintele Uniunii Baptiste din România
Președintele Alianței Evanghelice din România

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.