Fărâme de Veșnicie: Om al durerii

„Bunăstarea, plăcerea și succesul sunt elemente asprite, plămădite din același aluat, însă suferința este cel mai sensibil lucru creat vreodată”.

Sunt cuvintele lui Oscar Wilde, cunoscut amator de plăceri. În De Profundis, opera scrisă în închisoare, Wilde împărtășea cu profundă sinceritate cât de mult învățase de pe urma suferinței. El adăuga: „Acolo unde este suferință, călcăm pe pământ sfânt. Într-o bună zi, oamenii își vor da seama ce înseamnă acest lucru. Până atunci, nu vor cunoaște viața cu adevărat.”

Reflectând la aceste cuvinte, îmi îndrept atenția mai întâi spre cel care le-a scris. Când a avut ocazia să aleagă, nu s-a gândit nicidecum la o viață plină de suferință. Din această privință, niciunul dintre noi nu alege vreodată suferința. Există, însă, un alt aspect care îmi atrage atenția. Face o afirmație îndrăzneață; nu ne împărtășește doar o idee extrasă din propria viziune despre viață, ci insistă asupra faptului că descrie întreaga lume: Suferința este un tărâm sfânt, iar cei care nu învață să pășească pe aici nu vor ști ce înseamnă să trăiești. O mică părticică din înțelesul acestei afirmații este că adevărurile sacre ale vieții sunt aflate doar prin suferință. A învățat, de pildă, că plăcerea brută, pură, experimentată doar de dragul plăcerii, nu împlinește niciodată. Tulburarea sacrului de dragul fericirii nu este deloc o sursă a acesteia. Mai degrabă, ucide fericirea pentru că, în căutarea ei, calcă pe cadavre. O plăcere care profanează este o plăcere care distruge.

Suferința, pe de altă parte – chiar dacă nu este căutată – ajunge în viața noastră și ne forțează să ne conștientizăm propria limitare și fragilitate. Ne cere seriozitate și delicatețe, dacă vrem să ne trăim viața așa cum este ea menită. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le face suferința este să ne arate ce are nevoie și la ce anume reacționează. A spus-o însuși Wilde: „Suferința este o rană care sângerează atunci când este atinsă de altă mână decât cea a dragostei; chiar și atunci va sângera din nou, însă fără durere.”

Dintre toate descrierile despre Isus, se evidențiază una care ne confruntă cu demnitate. Este o descriere făcută de prorocul Isaia: „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.” (Isaia 53:3) Fie că ne vin în minte frânturi de imagini despre suferință la nivel global sau despre durerea și pierderea noastră personală, merită să reflectăm la descrierea făcută de Isaia.

Poate treci printr-o perioadă din viața ta în care suferința se evidențiază mai mult ca oricând în cugetul tău. Isus îți cunoaște foarte bine durerea. Și chiar se apropie de tine cu atingerea dragostei Sale. Poate că rănile tale vor mai sângera o vreme, reamintindu-ți de slăbiciunea ta. Însă El, prin puterea Sa, te va ajuta să-ți porți suferința mai departe. Se prea poate să fie un pământ sfânt pentru tine. Pentru El așa a fost.

*Acest text a fost redactat de Ravi Zacharias, fondator și director al Ravi Zacharias International Ministries.

Sursa: RZIM România

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.