Îndemnuri în drum spre Ghețimani – Îndrăzniți!

Iată-ne dragi cititori, la cel din urmă îndemn al Domnului Isus, din ultima lui seară cu ucenicii, descris de evanghelistul Ioan:

„V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33)

Este atât de încurajator, ca după ce citești despre cei trei ani de slujire a Domnului Isus, să te bucuri de felul cum apostolul, alege la încheiere, călăuzit de Duhul Sfânt, cele mai potrivite cuvinte, prin care să încurajeze cititorul. După toți acești ani, petrecuți cu cenicii, când se pare că totul este pierdut, când înainte era doar întuneric, și urma, bezdna morții, Isus îi îndeamnă să îndrăznească, adică, să fie plini de curaj! E ceva paradoxal dar atât de minunat! Acest termen îl întâlnim o singură dată în această Evanghelie, însă faptul că este la sfârșit de lucrare, ne spune multe. În El poate fi cuprinse absolut toate sfaturile, învățăturile, îndemnurile Domnului adresate bisericii. Referitor la cele cinci îndemnuri din ultima seară, s-ar putea de sugerat că Domnul Isus le spune ucenicilor, să îndrăznească în slujire (Ioan 13:1-17), să îndrăznească în dragoste reciprocă (Ioan 13:31-38), să îndrăznească să rămână în pacea Lui (Ioan 14:1), să îndrăznească în a aduce mult rod pentru gloria lui Dumnezeu (Ioan 15:1-11) și în cele din urmă să îndrăznească în rugăciunea făcută în Numele Lui (Ioan 16:24).

Aruncând o scurtă privire la acest termen în celelate Evanghelii, dintre toți evangheliștii, Matei îl folosește cel mai des. Putem descoperi cel puțin trei cazuri în care Domnul Isus îl folosește. Un prim caz este cel al slăbănogului: „Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa, şi a zis slăbănogului: „îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” (Matei 9:2)

În cel de al doilea caz, Isus se adresează femeii ce avea o boală incurabilă: „Isus S-a întors, a văzut-o și i-a zis: „Îndrăznește, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” Și s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela” (Matei 9:22)

Și în cel din urmă caz,  Mântuitorul se adresează, ucenicilor, atunci când aceștia se luptau  cu valurile și au fost cuprinși de spaimă  văzându-L pe Isus mergând pe mare, gândindu-se că văd o nălucă. Atunci Isus li se adresează cu cuvintele: „Îndrăzniţi! Eu sunt! Nu vă temeţi! (Matei 14:27)

Privind la toate aceste întâmplări, ajungem la concluzia că de cele mai multe ori, Isus nu se adresează unor giganți ai credinței ci unor slăbănogi, unor oameni deznădăjduiți, fricoși și înspăimântați, pentru ca în cele din urmă să facă din ei, giganți ai credinței. Isus se adresează oamenilor slabi, pentru ai face tari și pentru ca ei să meargă din putere în putere. (Psalmul 84:7) Ironia constă în faptul că în ultimă seară, Isus le spune să îndrăznească celor, ce în doar câteva ore, vor fi risipiți fiecare la ale lui și pe El lăsându-L singur. (Ioan (16:32)

Stimați cititori, Isus ne spune și nouă astăzi – Să îndrăznim! În ce să îndrăznim? „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți,…” (Ioan 16:32) Isus ne provoacă să îndrăznim în necazuri. Și cât este de adevărat că fiecare le avem pe ale noastre, cu toată greutatea și durerile lor.

Însă nu există biruință fără suferință! Adeseori pentru bucuria biruinței se plătește cu lacrimile suferinței. Iosif pentru a ajunge la bucuria salvării familiei sale, a trebuit să treacă prin gropile durerii. Majoritatea psalmilor lui David au fost storși din necazurile și suferințele prin care a trecut. Iar statisticile ne spun că din 400 de oameni care au realizat ceva, 390 au trecut prin necazuri.

Așa se face că, acelaș lucru care îți aduce întristare, mai târziu îți poate aduce multă bucurie! Și Însuși Mântuitorul ne spune în același capitol: „Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume. Tot aşa şi voi, acum sunteţi plini de întristare…” (Ioan 16:22) Acelaș copil, care este cauza întristării și suferinței – aduce mai târziu multă bucurie!

Gândiți-vă la suferințele prin care treceți acum, și întrebați-vă, ce dorește Domnul să nască din ele? Isaia prorocind despre suferințe Mîntuitorului, scrie: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” Iată exemplul suprem de urmat în suferințele noastre! Suferințele Lui au dat naștere unei semințe de urmași! Suferințele noastre, dacă vom îndrăzni, vor da și e le naștere la diverse lucrui, care-l vor glorifica pe Dumnezeu!

Îndrăzniți!

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.