Jurnal de Criză cu Beni Drădici: O nouă familie afectată de noul virus în Spania Evanghelică

hand forbidden coronavirus,3d render

Jurnal de Criză
20 aprilie 2020

Deși majoritatea cazurilor despre care am vorbit aici au fost rezolvate favorabil deja, iar ceilalți frați sunt în curs de recuperare, azi trebuie să aduc în atenția voastră un alt caz, a unei familii din Pamplona, care este infectată cu COVID – 19.

Fratele NICU ANGHEL, de la Biserica Penticostală Harul Pamplona, deoarece lucrează la o rezidență de bătrâni, unde au avut mai multe persoane bolnave de coronavirus, a început să aibă simptome săptămâna trecută, iar azi a primit rezultatele testului, fiind pozitiv. Aceleași simptome le au și cei din casa lui, în special soția, dar și cei doi copii minori. Deși ambii soți sunt cu febră, plus alte simptome specifice, sunt acasă în izolare, fiind tratați de la distanță.

Să ne rugăm cu toții pentru această familie, pentru ca Domnul să se atingă de ei și să le dea vindecare.

În același timp, să aducem înaintea Domnului pe tot personalul sanitar, care lucrează în prima linie, luptând cu acest virus care a oprit lumea în loc. Chiar azi am vorbit cu o soră, asistentă medicală, care mi-a povestit lucruri incredibile, de acolo din mijlocul luptei. Este imposibil să nu fi marcat de ceea ce vezi că se întâmplă sub ochii tăi, în special atunci când trebuie să te resemnezi, să te retragi neputincios și să aștepți deznodământul inevitabil. Mulți dintre aceștia, sunt deja pozitivi și ei, dar pe lângă această problemă, trebuie să lupte și cu traumele psihice, ca și o consecință inevitabilă a activității lor din această perioadă. Domnul să le dea putere, liniște sufletească și energie pentru a merge mai departe.

Fiți binecuvântați cu toții, acei ce urmăriți activitatea noastră și mijlociți înaintea Domnului în rugăciune pentru toate cazurile prezentate aici!

Pastorul Beni Drădici
Spania Evanghelică

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.