Beneficiile învierii – Puterea învierii

În articolul precedent am încercat să vedem și să înțelegem că Învierea nu este doar un moment istoric, ci este o realitate zilnică, un mod de viață. Și am realizat că un prim beneficiu al învierii este nașterea din nou. Dacă nu era Învierea, nu era astăzi creștinism. Prin urmare, creștinii sunt oamenii născuți din nou care moștenesc împărăția lui Dumnezeu. Să continuăm astăzi să medităm la un alt Beneficiu al Învieriiputerea Învierii.

După experiența nașterii din nou, de pe drumul Damascului, apostolul Pavel, s-a avântat cu mare zel în lucrarea de misiune, în a propovădui Evanghelia, Neamurilor. În urma celor trei călătorii misionare Pavel a fost martor nu o singură dată, cum Dumnezeu și-a exercitat puterea prin el (dacă e să folosim limbajul lui, prin slăbiciunile lui). După mulți ani de călătorii, Dumnezeu, pare să aibă și simțul umorului, i-a îngăduit apostolului să se odihnească nițel, în arest la domiciliu. ( Fapte 28:30-31) De aici se pare că scrie multe din epistolele sale, una fiind și cea către Filipeni, prin care apostolul își evaluiază viața în lumina harului lui Dumnezeu! În capitolul 3 pune în balanță câștigurile sale realizate până la întâlnirea lui cu Cristos, și ceea ce a câștigat după ce L-a cunoscut pe Mântuitorul. Socotelile lui, l-a făcut să considere toate lucrurile care-i aduceau odată câștiguri ca, o pierdere și ca un gunoi. (Filipeni 3:8) După ce face această socoteală, apostolul  arată filipenilor, dorințele sale de viitor.  Și una din aceste dorințe este cunoașterea puterii învierii Lui.

„Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui…” (Filipeni 3:10)

În jur de 25 de ani, Pavel a avut experiențe extraordinare cu Dumnezeu, care nu se pot spune, și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. (2 Corinteni 12:4) Și iată-l după zeci de ani de lucrări și de minuni, neobositul Pavel, își dorește mai mult din această putere, puterea învierii. În acelaș context din Corinteni, Pavel le spune celor din Corint despre un țepuș pe care Dumnezeu i l-a îngăduit pentru a-Și desăvârși puterea! Și bietul de el, era atât de bucuros de țepușul din carne, de slăbiciunea din el, datorită acelei puteri pe care Dumnezeu o exercita prin el. A făcut din slăbiciunile lui o laudă pentru ca puterea lui Cristos, să rămână în el. (2Corinteni 12:9)

Atât de mult credea și se bizuia pe această putere, încât în rugăciunile lui pentru  biserici nu are o altă cerere mai măreață decât ca, credincioșii să cunoască, „nemărginita mărime a puterii Lui pentru noi, cei ce credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o atunci când L-a înviat pe Cristos din morţi…” (Efeseni 1:19-20)

Să ne amintim și de făgăduința Tatălui pe care ucenicii au auzit-o de la Domnul Isus. (Fapte 1:4) Atunci când ei doreau să știe și să cunoască vremurile și soroacele, (așa cum sunt mulți astăzi), Isus pare să le reproșeze, spunându-le că se interesează de lucruri ce nu țin de nivelul lor. Vremurile și soroacele Tatăl le păstrează sub stăpânirea Sa. (Fapte 1:7) Treaba lor era alta; să fie gata să primească o putere, când se va coborâ Duhul Sfânt peste ei, pentru a fi adevărați martori a lui Cristos. (Fapte 1:8)  Să nu uităm că nici Mântuitorul nu a pornit în lucrare fără această putere. (Luca 4:14)

Așadar, învierea lui Cristos, nu doar dă naștere unui popor pentru Împărrăția lui Dumnezeu, ci oferă acestui popor o putere prin care să poată face cunoscut lucrările lui Dumnezeu! A fi născut din nou prin învierea lui Cristos (1Petru 1:3) și fără puterea învierii lui Cristos, (Filipeni 3:10), este zadarnic. În vremuri ca acestea, Biserica trebuie să vadă nevoia urgentă de a primi puterea învierii! Și dacă Dumnezeu nu ne-a făgăduit că ne va face cunoscut vremurile și soroacele, de ce să nu ne preocupe mai mult ceea ce ne-a făgăduit?

Mă rog cu rugăciunea apostolului Pavel pentru cei din Efes:

„Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi descoperire în cunoaşterea lui, luminând puterea de înţelegere a minţii voastre, ca să cunoaşteţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slăvită a moştenirii Lui în sfinţi şi care este nemărginita mărime a puterii Lui pentru noi, cei ce credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o atunci când L-a înviat pe Cristos din morţi şi L-a aşezat la dreapta Lui în locurile cereşti, deasupra tuturor conducătorilor, autorităţilor, puterilor, domniilor şi a oricărui nume dat, nu doar în acest veac, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare şi L-a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică, care este trupul Lui, plinătatea Celui Care umple totul în toţi.” (Efeseni 1:17-23)

Voi încheia cu o poezie scrisă cum mai mulți ani în urmă, prin care vă provoc, ca în vremuri ca acestea să ne dorim să ne preocupe și să căutăm lucrurile esențiale credinței noastre.

A fost o vreme pentru noi

A fost o vreme pentru noi,
Dar, nu am cunoscut-o,
Și  doar în ziua de apoi,
Vom ști că am pierdut-o!

De-am fi noi cunoscut-o azi,
Dar, ah, ne e străină…
Pe timp de har, din har să cazi,
Nu-i o mai mare vină!

Ce iscusiți am devenit
Să abuzăm chiar „darul”,
Să-l facem noi mai potrivit
Nu cum l-oferă Harul!

O, Doamne, totu-am pervertit
Cu-a-noastră, minte slabă,
Ne-am reclădit și potrivit
O-nvățătură oarbă!

Am tot schimbat, reziliat
Cuvântul din Scriptură,
L-am tot cioplit și-acomodat,
Să treacă de cenzură.

Astfel, ca orbii bâjbâind,
Ne dăm învățătură,
Orice prostie acceptând
Crezând că-i din Scriptură!

Ce ticăloși, nenorociți,
Săraci, orbiți și goi…
Ne credem ca și-mbogățiți
C-o ladă de gunoi!

De-ar fi să înțelegem azi
Ce-nseamnă umilință,
Ce-nseamnă în genunchi să cazi
Zdrobiți în pocăință!

De-ar fi să fim azi botezați
Cu Duhul Sfânt și foc
În rugăciuni agonizați,
Să ardem la un loc…

Mai credem că e Duhu-n noi
Și că din Duh ni-e vorba
Dar, înlăuntru suntem goi,
Făr de săgeți ni-e tolba…

Ne înspumăm strigând din greu,
Tunând de la amvoane,
Ne înroșim, gesticulăm,
Turnând doar vorbe goale!

Și goi rămânem cum am fost
Ca norii fără ploaie,
Trăind o viață fără rost,
Ne scurgem ca o zoaie!

Revarsă Doamne peste  noi,
A ta făgăduință.
Ne dă să ne simțim gunoi,
Plângând în umilință.

Ne dă o Doamne să vedem
A noastră goliciune,
Ticăloșenia din noi
Cu marea-I urâciune…!

Este o vreme pentru noi,
Dar nu am cunoscut-o,
Și doar în ziua de apoi,
Vom ști că am pierdut-o!

Autor: Nicu Holban

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.