START Mișcării Globale „30 de zile de rugăciune pentru Lumea Musulmană” 2020

Mai bine de 27 de ani la nivel mondial și de 11 ani în România, milioane de creștini și musulmani trăiesc experiențe inedite. Anual, timp de 30 de zile, în perioada Ramadanului, atât creștinii, cât și musulmanii se întâlnesc în mod unic cu Isus. Aceste experiențe unice sunt trăite datorită unui fenomen spiritual pe care noi îl numim – Rugăciune!

Proiectul „30 de zile de rugăciune pentru Lumea Musulmană” este o mișcare mondială care provoacă creștinii din toată lumea să fie misionari prin rugăciune. De cealaltă parte, în perioada în care noi ne rugăm pentru ei, milioane de musulmani sinceri îl descoperă pe Isus prin vise sau mărturia creștinilor persecutați.

Cum a început proiectul 30 de zile?

Mișcarea mondială de rugăciune pentru Lumea Musulmană s-a născut în urma unei întâlniri a unui grup de lideri misionari care a avut loc în Orientul Mijlociu în anul 1992. Dumnezeu i-a conștientizat atunci de atitudinea lor greșită față de Lumea Musulmană și au luat hotărârea să devină mai activi în demonstrarea dragostei lui Dumnezeu pentru oamenii musulmani. Un an mai târziu, în 1993 apare prima ediție a Ghidului 30 de zile de rugăciune pentru musulmani. Sincronizat cu perioada Ramadanului, ghidul este unul dintre modurile în care putem răspunde chemării lui Dumnezeu, în dorința de a-i mobiliza pe creștini să interacționeze cu musulmanii din comunitățile lor și de pretutindeni în lume.

La 27 de ani distanță, ghidul 30 de zile de rugăciune pentru Lumea Musulmană este tradus în aproximativ 30 de limbi și distribuit în 40 de țări. În fiecare zi din timpul Ramadanului, știm că sute de mii de credincioși se unesc în rugăciune, făcând acest proiect unul dintre cele mai mari evenimente de rugăciune din lume.

Majoritatea voluntarilor implicați sunt misionari, traducători, jurnaliști, designeri, fotografi și simpli creștini care au fost atinși de această chemare, de a iubi și câștiga musulmanii din întreaga lume pentru Împărăția Evangheliei, prin rugăciune!

Ghidul 30 de zile de rugăciune pentru Lumea Musulmană în România

Primul Ghid 30 de zile de rugăciune tradus în limba română de ȘtiriCreștine.ro a fost ediția din 2009. La inițiativa fondatorului site-ului ȘtiriCreștine.ro, Vio Pop, echipa internațională a împărtășit textul ghidului și drepturile de autor pentru producerea și distribuirea gratuită în România. Prima ediție a fost tradusă și publicată doar în format online. Însă începând cu 2010, până în 2018 ghidul 30 de zile de rugăciune a ajuns la mii de români și în sute de biserici în varianta PDF și în varianta printată. Pe parcursul timpului, proiectului s-au alăturat mulți parteneri care au înțeles viziunea și nevoia de a ne ruga pentru lumea musulmană.

Printre aceștia vrem să menționăm și să mulțumim pentru că au fost alături: Alfa Omega TV, Radio Vocea Evangheliei Timișoara, Radio Filadelfia, Radio Samariteanul, Radio Cireșarii, Silviu Luncan, Tineri pentru Misiune Mediaș, Tineri pentru Misiune Craiova, Frontiers România, și sutelor de biserici, cititori fideli care au descărcat PDF-urile complet pentru a urmări zilnic motivele de rugăciune pentru musulmani.

Suntem recunoscători lui Dumnezeu și tuturor celor care pe parcursul acestor 11 ani sau implicat intelectual, spiritual și financiar.

Ediția 2020: „Noi curente și mișcări religioase în viața și închinarea Lumii Islamice”

În condițiile actuale, ediția 2020 a Ghidului 30 de zile de rugăciune pentru Lumea Musulmană în limba română va fi distribuită doar în format online pe ȘtiriCreștine.ro și audio pe Radio Vocea Evangheliei Timișoara pe frecvența de 92,2 FM sau online pe www.rve-timisoara.ro, zilnic de la ora 06:40 dimineața și la 16:45 după masă.

Cum putem să ne rugăm?

În perioada, 24 aprilie – 23 mai 2020, vă provocăm să cunoașteți curentele moderne și mișcările religioase din viața și închinarea musulmanilor moderni. La fel ca și în creștinism, islamul este caracterizat de o diversitate mare de confesiuni și mișcări ideologice care îi separă unii de alții. În diversitatea lor, vă provocăm să le cunoașteți convingerile religioase și să îi binecuvântați în rugăciune pentru ca ei să-L cunoască Isus – „Eu sunt calea, adevărul și viața, nimeni nu vine la tatăl decât prin mine”!

În 2020 suntem mai egali ca niciodată! Și musulmanii nu vor trăi Ramadanul ca de obicei, la fel cum și noi am sărbătorit Paștele într-un mod unic în toată istoria post-modernă. În acest context, noi avem mai mult timp să ne rugăm pentru ei, iar ei vor avea mai mult timp să reflecte la viața lor. Descoperiți-le convingerile, nevoile, contextul și lăsați Duhul Sfânt să vă ghideze în rugăciune. Dacă aveți musulmani în vecinătatea dvs nu ezitați să le împărtășiți Vestea Bună a Evangheliei.

În luna care ne stă în față, vom cunoaște și ne vom ruga pentru următoarele grupuri musulmane de pe harta lumii. Explorați împreună cu noi viața și modul lor de închinare, rugându-vă ca ei să cunoască adevărata părtășie cu Mângâietorul, Răscumpărătorul și Creatorul.

 

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.