Biserica Angliei lansează o linie telefonică specială pentru rugăciune

Arhiepiscopul de Canterbury a lansat o linie telefonică gratuită, deschisă 24 de ore pe zi pentru închinare și rugăciune destinată în special celor care nu au acces la internet.

Justin Welby a spus că linia telefonică, numită „Daily Hope”, este disponibilă de duminică, 26 Aprilie, și va aduce lauda și închinarea în casele oamenilor pe toată perioada în care clădirile bisericilor sunt închise din cauza coronavirusului.

„Sunt mulți oameni în țara noastră fără acces la internet, este important să îi sprijinim pe cei care se simt singuri și izolați, indiferent de vârstă. Serviciul Daily Hope le va permite oamenilor să asculte imnuri, să se roage să asculte cuvinte care să le ofere confort și speranță, în special în acest sezon”, spus Justin Welby.

Mii de biserici au ales serviciile de streaming și au creat grupuri de rugăciune online din 17 martie, de când serviciile  au fost suspendate. Potrivit Oficiului pentru Statistică Națională, în 2019, 7,5% dintre adulți nu au folosit niciodată internetul, inclusiv 2,5 milioane de persoane cu vârsta peste 75 de ani.

Persoanele care sună la numărul 0800 804 8044 vor auzi un salut din partea arhiepiscopului și pot alege apoi dintr-o serie de opțiuni ce anume vor să audă, imnuri, rugăciuni, devoționale și sfaturi despre Covid-19.

Liderii bisericii au declarat de asemenea un număr mult mai mare de persoane care preferă să acceseze serviciile online de rugăciune decât să meargă la biserică, chiar și în perioadele normale. Site-urile web permit oamenilor să localizeze bisericile din apropiere, care se folosesc de live streaming pentru a face publice programele, iar BBC a transmis predici și cântări bisericești în fiecare duminică de când a început izolarea.

Unii anglicani proeminenți au susținut că bisericile ar trebui să rămână deschise, spunând că închiderea lor pot dăuna sănătății  spirituale a oamenilor.

SURSA | TheGuardian

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.