Fărâme de Veșnicie: O taină luminată

În momentul respectiv, nu fusesem pregătită pentru acea întrebare. Fiind studentă la teologie și religie, eram obișnuită să mi se ceară să-mi apăr și să-mi explic teologia, însă acum eram pusă în fața unei situații diferite. Vorbeam cu cineva despre niște temeri mai vechi de-ale mele – o tulburare de nutriție și o imagine total greșită despre aspectul meu, care nu-mi dădeau pace. Îi explicam persoanei că am reușit să trec peste aceste frici cu ajutorul unei credințe care mi-a adus speranța într-o lume ce se află dincolo de orice teamă, o lume unde orice rană va fi vindecată, iar lacrimile nu vor mai fi. Răspunsul său m-a coborât foarte rapid de pe piedestalul meu de speranță. „Care este teologia ta privind trupul?”m-a întrebat el. „Cum vorbește Dumnezeu prezenței tale fizice, chiar acum?” Habar n-aveam cum să răspund. Cum mă însoțise trupul meu până acum, în viață și credință? Nu eram sigură că se întâmplase acest lucru.

Partea fizică nu prea este luată în considerare de cei ocupați cu cele spirituale. Pentru creștin, însă, cele două sunt unite fără echivoc, prin mila Domnului, iar studierea acestui aspect ne pune pe făgașul unei lumi de speranță. Ce înseamnă faptul că Cristos a venit în această lume în trup, cu măduvă și cu tendoane cu tot? Ce înseamnă faptul că evenimentele tragice ale Săptămânii Mari, pe care tocmai am lăsat-o în urmă, s-au întâmplat în trup? Ce înseamnă faptul că veștile învierii, care s-au răspândit foarte iute, n-au luat-o pe calea cea mai facilă, susținând că Isus pur și simplu a înviat din morți din punct de vedere spiritual? Au mâncat și au băut alături de El. I-au atins rănile de moarte. Au susținut din răsputeri că Isus se întorsese de la ororile crucii, în trup înviat.

Ce înseamnă faptul că creștinii spun că Isus este Fiul înălțat al lui Dumnezeu, mijlocind prin trup omenesc, ființă în trup care acum șade la dreapta Tatălui? Ce are de-a face trupul sfârtecat și înviat al lui Cristos cu trupul meu astăzi? Iată întrebările pe care biserica le ține aproape, fizic și atent, chiar dacă despărțirea modernă a spiritualului de fizic, a cerurilor de pământ, a ceea ce este acum de ceea ce va fi, le-a transformat în întrebări foarte dificile, care trebuie să ne pună pe gânduri. Acum, mai mult ca oricând, acestea sunt ideile care merită cercetate din nou.

Spun acest lucru pentru că avem o speranță unică dacă este să ne comparăm cu celelalte religii: Dumnezeu în trup. Dumnezeu într-un trup înviat. Promisiunea clară pe care a primit-o creștinul este uniunea cu nimeni altul decât însuși Cristos cel întrupat. În credință și prin Duhul Sfânt, suntem uniți cu același trup care s-a aflat pe cruce și apoi a fost pus în mormânt, cel care a mâncat cu tovarășii săi și a umblat cu cei respinși – atât înainte cât și după propria moarte. Suntem uniți cu un trup care a fost rănit și batjocorit, mort și înviat, un trup care reprezintă promisiunea umană și fizică a învingerii temerii de moarte. În privința teologiei trupului, Noul Testament spune totul foarte clar: „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos.”(1)

După cum se vede, descrierea biblică a Dumnezeului care vine să recreeze toate lucrurile este mult mai „pământească” decât aș fi vrut eu să cred odinioară, același lucru fiind valabil și în dreptul altora, fie că sunt critici sau susținători ai creștinismului. Oricât de privat și de irelevant, oricât de detașat și de impasibil am vedea creștinismul sau chiar pe Cristos însuși, este clar faptul că avem o credință cu menirea de a ne ajuta să primim și să experimentăm aceste taine luminate: Dumnezeu în trup, răscumpărând totul chiar acum, orice împrejurare zilnică ce ne murdărește viața în trup.

Cristos, care a venit și a murit, fiind înviat în trup mijlocitor nu este nici pe departe o promisiune neînsemnată. A fost aproape de lumea materială pentru re-crearea căreia a venit pe pământ. A suferit și a murit în trup. Și rămâne un trup adevărat și viu, care se va întoarce să șteargă orice lacrimă din ochii noștri. Trupul lui Cristos, pe care biserica îl prezintă tuturor de-a lungul Săptămânii Mari și după aceea, reprezintă ceva mai uman, mai real decât noi înșine. Spre această realitate ne cheamă Isus; aceasta este realitatea în care vrea să ne transforme și pe care ne-o propovăduiește. Prezența reală a lui Cristos adaugă o oarecare dimensiune cerească vieții noastre. A o descrie ca altceva decât o dimensiune care ne oferă călăuzire aici și acum, în trupul nostru real și în lumea care ne înconjoară, înseamnă să înțelegem greșit darul care ni s-a oferit.

Departe de a fi un subiect de discutat în alte vremuri și în alt loc, criza globală în care ne aflăm ne cheamă să îmbrățișăm această idee. Cum ne poate vorbi Dumnezeu prezenței noastre fizice chiar acum? Cum însoțește trupul tău părtășia ta cu Dumnezeu și întrebările pe care le ai pentru El? Gândește-te la Cristos, care a umblat prin lume în trup de om, care a îngenuncheat în rugăciune, care și-a îndreptat fața spre patimile crucii și care și-a dat trupul, ca să-l salveze pe al tău. Cristos, care astăzi este înviat și regenerat, este aici și ne cheamă chiar și astăzi spre această taină luminată.

*Acest text a fost redactat de Jill Carattini, editor al programului Fărâme de veșnicie la Ravi Zacharias International Ministries, Atlanta, Georgia.

(1)   1 Corinteni 15:21-22.

Sursa: RZIM România 

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.