Creştini ucişi și biserici arse în ultimele atacuri comise în Nigeria

Extremişti fulani au ucis miercuri şi joi (22 şi 23 aprilie) două persoane, au răpit o a treia persoană şi au ars o clădire de biserică, precum și locuinţa pastorului aflată lângă biserică, într-un atac în zona central-nordică a Nigeriei, într-o regiune predominant creştină.

Două alte persoane au fost rănite în atacuri ce au avut loc în sudul statului Kaduna şi în care 25 de case au fost arse, a declarat Luka Binniyat, purtător de cuvânt pentru Southern Kaduna People’s Union (SOKAPU), o organizaţie ce reprezintă grupurile etnice creştine din regiune.

„Aceste ultime barbarii precum şi altele comise în ultima vreme dovedesc că, pentru comunităţile noastre vulnerabile, pericolul la adresa existenţei noastre nu o reprezintă atât pandemia de coronavirus cât crimele odioase comise de extremiştii musulmani fulani,” a spus Binniyat într-o declaraţie.

Atacul de miercuri 22 aprilie, a început la ora 10 seara, în satul Atang, cu focuri de armă.

„După ce atacatorii şi-ai vărsat furia nebună şi au plecat, s-a descoperit că aceştia au răpit pe Emmanuel Iliya, fiul şefului Godogodo,” a spus Binniyat. „Emmanuel, de 47 de ani, este însurat şi are doi copii.”

Atacatorii au cerut 30 de milioane de naira (aprox. 76.000 de usd) ca răscumpărare.

Joi, 23 aprilie, militanți fulani înarmaţi au atacat satul Kujeni din provincia Kajuru, ucigându-l pe Geoffrey Zakka, de 25 de ani.

„O femeie şi copilul ei au fost răniţi, şi peste 25 de case au fost arse,” a spus Binniyat. „Biserica Evangelical Church Winning All din sat şi casa parohială au fost de asemenea arse în totalitate.

În aceeaşi zi în satul Makyali din regiunea Kajuru, extremiştii au ucis pe Thomas Micah de 42 de ani la ferma pe care acesta o deţinea. Micah a lăsat în urmă o soţie şi şapte copii.

Ultimele atacuri, de dinaintea acestora, au avut loc pe 19 aprilie în satul Awake, provincia Kachia, când extremiştii fulani au ucis-o pe Lami Adamu şi pe copilul acesteia şi au rănit o altă persoană. În noaptea de 16 aprilie în Ungwan Maigero, din provincia Kachia, extremiştii fulani au ucis două persoane.

O persoane neidentificată şi un soldat al armatei nigeriene au fost ucise pe 24 aprilie în satul majoritar creştin Akwunakwo, lângă Gwagwada în provincia Chikun.

În satul Maranban Afogo, extremiştii au deschis focul pe 22 martie asupra unor etnici Adara aflați la vânătoare şi au ucis pe Michael Yahaya. Şi satul Bakira-Maro a fost atacat pe 25 martie, unde Beniah Daniel de 12 ani, Ishaku Apiletuwe un tată a trei copii de 43 de ani şi Rita Atiteh de 33 de ani au fost ucişi. Helen Jonathan de 22 de ani şi Ashuli Jacob au fost rănite.

„Patru persoane din satul Tantatu de lângă oraşul Kajuru, care erau plecate la pescuit într-o zonă izolată, au fost atacate de fulani şi sunt în continuare dispărute.”

În plus, extremiştii au răpit 5 persoane din satul Farin Gada, provincia Chikun, o femeie, cei trei copii ai săi şi un vecin.

Atacuri în statul Benue

În statul Benue, musulmanii fulani au atacat săptămâna trecută, ucigând un creştin , răpind trei persoane şi rănind alte opt.

În provincia Guma, extremiştii au atacat satul Tse Vanbe în după amiaza zilei de 20 aprilie, a declarat un rezident din zonă, Stephen Aandoka.

„Un fermier creştin, Titus Nyitar, a fost ucis prin împuşcare după care i-au tăiat capul,” le-a spus Aandoka celor de la Morning Star News, printr-un mesaj text. „Fermierul lucra la ferma sa când a fost ucis.”

Extremiştii au înaintat în sat începând să dea foc la case şi au răpit trei persoane.

„Sătenii care au scăpat de atac se refugiază acum în oraşul Daudu.”

Jonah Tyoyuha, un alt rezident din aceeaşi zonă, spune că extremiştii au atacat satele Congu Gugor,  Tse Gishe şi Mande Gem din provincia Guma pe 20 aprilie.

„O femeie şi copilul ei au fost răpiţi acolo, însă au fost salvaţi mai târziu de către agenţi de securitate,” a spus Tyoyuha. „Cei care au fost răniţi în atac sunt acum trataţi la două spitale din Daudu şi Gbajimba.”

În data de 30 ianuarie Christian Solidarity Internaţional (CSI) a emis o avertizare de genocid pentru Nigeria şi a făcut apel la membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al O.N.U. să ia acţiune. Apelul CSI a venit ca răspuns la „valul de violențe îndreptate împotriva creştinilor nigerieni şi a altor cetăţeni nigerieni clasificaţi ca „infideli” de către militanţii islamici în nordul şi centrul ţării.

Nigeria se află pe locul 12 în Topul Mondial al Persecuţiei întocmit de către Organizaţia Open Doors, al ţărilor unde creştinii sunt persecutaţi cel mai intens, imediat după Pakistan.

Sursa: Morning Star News

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.