Apple şi Google au lansat un soft pentru depistarea persoanelor infectate cu coronavirus cu care ai venit în contact

Software-ul va fi motorul unor aplicaţii care fac „depistare de contacte digitale”, sau aşa cum sunt denumite de către Apple şi Google, „notificarea expunerii.” Aceste aplicaţii vor notifica utilizatorii dacă au fost în apropierea unei persoane infectate cu coronavirus, fără însă a colecta sau distribui date despre identitatea acelei persoane.

Aplicațiile nu vor fi dezvoltate de către Apple şi Google. În schimb, ei vor dezvolta tehnologia necesară sistemelor de operare iOs şi Android, cu care sunt dotate aproape toate telefoanele inteligente folosite în lume şi care va permite aplicaţiilor, dezvoltate de terțe părți sau de guverne, să folosească semnalul bluetooth al unui telefon pentru a determina distanţa faţă de alte telefoane. Dacă o persoană va testa pozitiv pentru Covid-19, aceasta ar putea folosi telefonul pentru a trimite notificări către telefonul celorlalte persoane  care s-au aflat  în apropiere până la momentul infectării, semnalând posesorilor acelor telefoane că ar trebui să-şi facă un test.

Milioane de oameni din toată lumea sunt aşteptaţi să descarce aceste aplicaţii pentru a lupta împotriva răspândirii virusului în lunile care urmează.

API-ul (Interfaţa de Programare a Aplicaţiei) dezvoltat de Apple este inclusă în Xcode 11.5. O versiune beta a sistemului de operare pentru iPhone iOs 13.5 a fost deja lansată pentru dezvoltatori, și va include şi codul necesar pentru a rula API-ul Apple-Google.

Pentru posesorii de telefoane Android, o actualizare beta a Google Play şi Android Developer Studio va suporta aplicaţii ce vor folosi sistemul Google-Apple.

În acest nou sistem Google-Apple, depistarea coronavirusului va fi făcută printr-un cod scramble care se găseşte în telefonul utilizatorului; este o tehnologie diferită faţă de aceea prin care datele ar fi colectate pe un server care ar conecta ID-urile utilizatorilor de exemplu. Companiile şi susţinătorii drepturilor de confidenţialitate favorizează această abordare deoarece liniștește suspiciunile ca un astfel de sistem ar putea contribui la supravegherea pe scară largă a populaţiei.

Acum este la latitudinea autorităţilor din toată lumea să decidă dacă vor folosi noul tip de tehnologie Apple-Google sau vor decide să creeze aplicaţii proprii care vor furniza date către departamentele proprii de sănătate. Însă aplicaţiile care nu vor folosi nouă tehnologie se vor lovi de limitările care există pe telefoanele iPhone, care împiedică aplicaţiile care folosesc Bluetooth-ul să ruleze în fundal, ceea ce înseamnă că utilizatorii vor trebui să ţină aceste aplicaţii pornite tot timpul pentru ca depistarea contactelor să funcţioneze.

Autorităţile germane au declarat că aplicaţia dezvoltat de ei la nivel naţional vor folosi noul protocol Apple-Google. NHS-ul din Marea Britanie au spus că aplicaţia lor va fi gata pentru testare în trei săptămâni şi că nu va folosi tehnologia Apple-Google. Nici Australia nu va implementa tehnologia Apple-Google şi va folosi în schimb o aplicaţie dezvoltată în Singapore, numită COVIDsafe. Primul ministru australian Scott Morrison a scris pe Twitter că aplicaţia COVIDsafe a fost deja descărcată de peste două milioane de australieni.

Sursa: CNBC.com

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.