Germania și alte țări din Europa se pregătesc să redeschidă lăcașurile de cult

Reuniunile religioase vor putea avea loc din nou”, acest lucru este scris într-un document pregătit de guvernul german și prezentat la 30 aprilie. Condițiile acestei redeschideri sunt respectarea unei distanțe minime între credincioși și purtarea măștilor de protecție.

Prin această decizie, guvernul răspunde cererilor din partea credincioșilor, care puneau presiune pe responsabilii guvernului. Mai mult, la 29 aprilie, Curtea Constituțională a decis că închiderea completă a lăcașurilor de cult constituie o „intruziune gravă” asupra libertății religioase garantate de drepturile fundamentale. Ea a cerut autorităților să permită întrunirile religioase cu respectarea condițiilor de siguranță.

În Austria, potrivit Evangelical Focus, totul este pregătit pentru redeschiderea lăcașurilor de cult pe 15 mai. Fiecare credincios trebuie să respecte o distanță de 2m față de  persoană de lângă el și este obligat să poarte mască de protecție. În plus, zonele comune vor trebui dezinfectate, spune Alianța Evanghelică austriacă. „Dacă distanțele de siguranță nu vor fi o problemă în catedrale, va fi dificil de amenajat o astfel de distanță în bisericile foarte aglomerate”, a declarat secretarul general al Alianței Evanghelice din Austria, Christoph Grötzinger.

În Portugalia, creștinii încă așteaptă o decizie din partea guvernului pentru redeschiderea lăcașurilor de cult la dată de 17 sau 24 mai.

Un lucru este cert: pentru ca distanța socială să poată să fie respectată, Bisericile vor trebui să îi împartă pe membrii în funcție de spațiul lăcașului de cult, care va fi ocupat doar la o treime din capacitatea sa.

SURSA | Evangheliques.info

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.