Dr Vlad Schlezak: Biblia și pandemiile

Multe pandemii (de exemplu Ebola, coronavirus etc.) au născut în oameni întrebarea legitimă – De ce Dumnezeu permite sau chiar cauzează boli pandemice. Alții se întreabă dacă aceste boli sunt semnul sfârșitului istoriei. Dacă citim Biblia vom observa câteva detalii frumoase. În Vechiul Testament vedem că Dumnezeu a permis și chiar a trimis urgii, conform „Fiindcă, de data aceasta, am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul.” Exod ‪9:14‬. De ce? „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” Aceste urgii ale Egiptului au fost folosite pentru a-l forța pe faraon să elibereze pe poporul lui Dumnezeu de cumplita robie a lumii, robia egipteană. Oamenii lui Dumnezeu nu au fost afectați de aceste urgii, conform „El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.” Exod ‪15:26‬. Observăm aici o latură a lui Dumnezeu care nu se prea predică, sau cel puțin eu nu prea am auzit mult în predici. Anume cea coercitivă. Da, Dumnezeu este dragoste și milă, dar poate forța pe un faraon să facă ceva dacă El vrea. În fond El decide cum și când acționează, creația nu poate judeca în limitele sale pe creator. Totuși ovservăm suveranitatea Domnului chiar și în urgii.

În următoarea carte, Dumnezeu avertizează pe poporul Său asupra neascultării, conform Levetic 26:21 „Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi şi nu veţi voi să Mă ascultaţi, vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre”. Citiți Numeri 16 și 25 să vedeți la ce rezultat a condus în acele instanțe specifice neascultarea de Dumnezeu (distrugerea a 14.700 și respectiv 24.000 de oameni). Nu vi se pare o asemănare mare cu Ebola, ce zice Domnul că ar fi o consecință a neascultării celor 10 porunci pe care tocmai le-a dat? Conform „Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu şi cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri.” (Deuteronom 28:22). Am scris multe detalii despre acest verset în Encilopedia Creștină a Bolilor, dar contextul neascultării de Dumnezeu poate atrage tot felul de complicații și chiar boli… Creștinii care nu aprofundează Scriptura și relația cu Domnul renunță la drum, luându-se după iureș, după mulțimea păgână pe care o blamau și o evitau, și cu care acum raliază spunând că Dumnezeu nu e dragoste și nu e milos. E o eroare fundamentală să afirmi așa ceva. Nu e biblic. Pedepsele Domnul au scopul pocăinței și ascultării.

Așa cum Dumnezeu a ales urgiile și bolile pentru a-și arăta puterea israeliților care nu credeau în El nici după ce efectiv cădeau din cer mană și prepelițe, tot așa Isus Cristos a vindecat fiecare boală. Este aceeași expunere de putere a lui Dumnezeu.

Personal nu cred în teoriile conspiraționiste care se propagă în media și pe la anumite amvoane. De ce? Simplu – lucrez într-un domeniu în care săptămânal aud cel puțin 4 conspirații, iar anual nici nu mai număr, conspirații care mai de care mai complexe și uimitoare. Din miile de conspirații nici una nu s-a adeverit. Unii merg mai departe și cumva emoțional le direcționează specific contra poporului român. Nici asta nu cred. Cred că noi înșine am fost de multe ori victime ale propriilor noastre gândiri eronate, nebiblice, dar nu generalizez. Bolile și pandemiile sunt o realitate medicală și de sănătate publică, dar spiritual ele sunt dovada clară că trăim într-o lume căzută. Virusul din celebra gripă spaniolă a făcut între 50 de milioane și 100 milioane de victime între 1918 și 1919. Se crede că a fost una dintre cele mai letale pandemii, după Moartea neagră.

Cred că omul creștin trebuie să-și facă partea bio-psiho-socios-spiritual creștinește și nu să fie Gică contra prin sfidarea tratamentului, prin sfidarea Bibliei, prin panică și frică de parcă Dumnezeu nu știe, nu poate și nu vede …dar omul crestin știe că în fond controlul suveran este al Domnului. Lucruri intersante tare apar în Apocalipsa 11:6 unde cei doi martori „Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi”. La fel de bine creștinul trebuie să știe și Apocalipsa 16, unde apar 7 îngeri cu 7 urgii….

Pandemiile pot fi corelate cu judecata lui Dumnezeu asupra unui păcat specific, dar la fel de bine pot să nu fie deloc corelate cu asta. Mi se pare greu ca cineva să afime 100% cauza. Poate fi doar rezultatul trăirii în lumea aceasta căzută. Nici un creștin nu știe data exactă când vine Isus Cristos, așadar atenție mare la afirmații cu putere emoțională precum – pandemiile sunt dovada vie că trăim vremurile din urmă, gata acum vine sfârșitul… etc. Oamenii care nu îl au pe Cristos ca Domn și Mântuitor își vor da seama prin aceste pandemii cât de fragilă e viața și vor căuta răspunsuri la problemele și întrebările existențiale ale vieții, aici fiind o oportunitate bună de evanghelizare. Realizând că sufletul e veșnic și trupul trecător, vrei să ajungi unde e bine și te interesează pe ce cale să apuci. Isus e singura Cale, spune Biblia, dar omul trebuie să audă asta și apoi face ce vrea. Iadul este în schimb infinit mai teribil și groaznic decât cea mai dezastroasă pandemie. Creștinul autentic are în schimb siguranța eternității prin sângele lui Cristos vărsat la cruce – Evrei ‪9:28‬ „tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”. Așadar să ne aprofundăm relația cu Dumnezeu dacă chiar suntem creștini.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și nu uitați Romani 8:28 stă în picioare!

Dr Vlad Schlezak

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.