30 de zile 2020 | Ziua #26: Laylat al Qadr – Noaptea Gloriei

DESCĂRCAȚI întregul ghid în format PDF AICI!

Acum aproape 1.400 de ani, un tânăr arab, dezamăgit de nedreptăţile societăţii şi de idolatria din jurul lui, a decis că trebuie să se îndepărteze de toate acestea. El s-a retras şi a început să mediteze într-o peşteră situată într-unul din dealurile din apropierea oraşului în care s-a născut, Mecca.

Este vorba despre Mohammed. Şi într-o noapte, el urma să aibă o experienţă neaşteptată.

Mai târziu, Mohammed urma să-şi amintească cum un înger a apărut într-o viziune, dându-i o primă revelaţie a ceea ce mai târziu avea să fie cunoscută sub numele de Coran.

Laylat al Qadr, cunoscută şi ca Noaptea Gloriei, reprezintă amintirea acelei nopţi. Este un timp special şi sfânt pentru musulmanii din toată lumea, pe care ei îl celebrează în moduri care să arate devotamentul lor, cum ar fi să se roage toată noaptea, să citească Coranul în întregime sau, uneori, să stea la moschee mai multe zile la rând.

Musulmanii cred că închinarea din Noaptea Gloriei este mai valoroasă decât o mie de luni de închinare obişnuită. Şi, mai mult, ei cred că în această noapte Dumnezeu hotărăşte destinul unei persoane pentru anul care vine.

În noaptea în care inimile şi minţile musulmanilor sunt preocupate de cum să-I placă lui Dumnezeu, ne putem strânge la tronul harului şi să-l rugăm pe Domnul să-L facă pe Hristos cunoscut acestor musulmani.

CUM SĂ NE RUGĂM:

Musulmanii se roagă ca Dumnezeu să le dea şi lor o viziune în această noapte. Rugaţi-vă ca Isus să li se descopere într-un mod supranatural.

Rugaţi-vă pentru creştinii din comunităţile musulmane, ca ei să proclame cu curaj vestea bună a mântuirii în această perioadă când prietenii lor musulmani sunt mai conştienţi de păcatele şi defectele lor.

Rugaţi-vă pentru musulmanii care au îndoieli asupra credinţei lor şi care sunt nehotărâţi asupra a ceea ce să creadă şi pe cine să urmeze, astfel încât Calea, Adevărul şi Viaţa să devină clare şi vizibile. Ioan 14:6.

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.