Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, după marea Lui îndurare, ne-a născut din nou la o nădejde vie, prin învierea lui Isus Cristos din morţi, şi la o moştenire nepieritoare şi nepângărită, care nu se ofileşte şi care este păstrată în ceruri pentru voi. (1Petru 1:3-4)
O lume în jurul nostru se frământă, se întreabă și se îngrijorează punânduși diverse întrebări, care mai de care, cu privire la viitor. Teoriile conspirative, sunt deja fără număr. Fiecare caută să-și prezinte și să-și răspândească cum se poate mai bine teoria, insuflând în oameni diverse stări și atitudini negative. Și cu regret, în această plasă a conspirațiilor cad mulți credincioși. Plus se mai adaugă și o autoritate a unor așa ziși proroci, care întăresc și împuternicesc, multe din teoriile respective.
Dacă ar fi scris apostolul Petru Bisericii din sec. XXI, ce sfaturi oare ar fi avut pentru ea, în contextul actual (în această perioadă a pandemiei)? Se pare că diferența ar fi doar în ani. Nu are Dumnezeu mai bune sfaturi pentru Biserică decât acelea pe care ni le-a oferit acum două mii de ani prin apostolii săi slujitori. Nu are nevoie Biserica în vremuri ca acestea, să vină cineva pentru a-i aduce un nou mesaj, mai proaspăt. Amintiți-vă vorba lui Avraam din pilda bogatului nemilostiv: „Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei”. (Luca 16:29) Astăzi avem mult mai mult decât pe Moise și proroci, suntem binecuvântați cu toate scrierile Noului Testament. Și cât de regretabil este, că le evităm (nu neapărat într-un mod oficial și direct), dar, nu le citim, nu le studiem și nu ascultăm de ele, ci ne avântăm spre ceva ce credem noi că este, Cuvânt din partea lui Dumnezeu.
Să lăsăm teoriile și mesajele de prorocie, (cu, așa vorbeșete Domnul), și să atragem din nou atenția la cuvintele și îndemnurile Scripturii.
Un prim sfat a lui Petru, în vremuirle de pe urmă, este ca biserica să-și încingă coapsele minții. (1:13) Să-și pregătească mintea pentru acțiune. Și am văzut data trecută că un lucru pe care credincioșii trebuie să-l aibă în minte, este conceptul alegerii. (1:1) În tooate acțiunile ei, Biserica, trebuie să știe că în această lume, este aleasa lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să-și trăiască menirea în concordanță cu identitatea pe care o are.
Cel de al doilea aspect, amintit de apostol, este nașterea din nou. (1:3)
Biserica, face diferența în comparație cu lumea, cel puțin ar trebui s-o facă. Credincioșii sunt aleșii lui Dumnezeu, care au avut parte de o transformare. Ei au fost aduși la o nouă viață. O viață pe cât de asemănătoare cu a lumii pe atât de diferită. După nașterea din nou, un credincios nu se retrage din activitățile vieții. El continuă să fie caracterizat de aceleași sfere de activitate, însă, cu mai multă responsabilitate și dăruire de sine. Și aceasta nu este unica diferență. Credinciosul născut din nou, scrie apostolul, a fost născut cel puțin pentru două lucruri (sau, la două lucruri): „…ne-a născut din nou la o nădejde vie, prin învierea lui Isus Cristos din morţi, şi la o moştenire…” (1:3-4)
Nădejdea vie și moștenirea, sunt două elemente caracteristice celor credincioși. La aceasta îndeamnă apostolul să-și concentreze biserica gândirea.
Dar, observați ce fel de mesaje și prorocii au unii proroci din zilele noastre! Dacă Petru ne îndreaptă atenția spre o nădejde vie, atunci prorociile unora seamănă mai degrabă moartea oricărei nădejdi. Dacă Petru îndreaptă atenția bisericii spre identitatea lor veșnică, atunci prorociile unora sunt de dimensiunea unei vieți pământești. Altfel spus, mesajul lui Petru este unul plin de încurajare și de bucurie cu dimensiuni veșnice, pe când alții astăzi aduc bisericii un mesaj de descurajare, limitat, condensat și concentrat doar lucrurile pământești, fie ele prezente sau viitoare.
Aspectul nașterii din nou, este unul destul de complex, însă apostolul Petru atrage atenția anume la aceste două caracteristici ale nașterii din nou, pentru a trezi în rândurile credincioșilor un puternic simțământ al a unei bucurii și speranțe veșnice. Apostolul își dă toată străduința să deslipească focusul atenției celor credincioși de la cele pământești spre cele veșnice! Mulți dintre ei începuseră să se descurajeze, se pare. (1:6) Unii se mirau că trebuiau să treacă prin necazuri. (4:12) Iar astfel de stări produc adeseori incertitudine și deznădejde. Din această cauză Petru, se grăbește să le spună, că suferințele, necazurile, încercările, sunt parte ale vieții celui născut din nou. (1:6; 4:12) Prin urmare, ele, nu trebuie să producă panică, nici descurajare între ei.
Nădejdea vie, iată caracteristica Bisericii vii a lui Dumnezeu. Gândiți-vă numai la descurajarea tuturor ucenicilor avută în cele trei zile, în care Cristos a zăcut în mormânt. Însă ce a urmat după ce l-au văzut înviat? Nădejdea lor a venit și ea la viață.
În vremuri ca acestea, de grea cumpănă, de necazuri și incertitudini, să ne îndreptăm atenția spre Cel ce a adus în această lume o nădejde, total diferită de cea care a fost până la El și de care o lume se mai agață. Nădejdea în Cristos este vie, asemenea Lui. Cristos este nădejdea noastră! (Coloseni 1:27) Să dăm la o parte dar, tot ce ar putea să ne abată de la această glorioasă și veșnică Speranță.
mai multa reverenta ar fi benefica ; DOMNUL Hristos , Sfintul apostol Petru ….
Da, subscriu… Va multumesc pentru observatie.