China închide 48 de biserici în 2 săptămâni

Sfârșitul blocajelor din China cauzate de Coronavirus a însemnat întoarcerea la o persecuție agresivă a guvernului împotriva multor biserici creștine din țara comunistă. Unora li s-a impus înlăturarea crucilor, în timp ce alții au fost martori la închiderea sau chiar la demolarea lăcașurilor lor de cult.

Provincia Yugan are aproape 100.000 de credincioși protestanți răspândiți în 300 de biserici autorizate de stat. Această densitate proporțională a creștinilor a făcut din Yugan o țintă ușoară pentru hărțuire din partea autorităților comuniste. Rapoartele indică faptul că în intervalul a doar două săptămâni în aprilie, cel puțin 48 de biserici au fost închise în această provincie.

Un secretar al Partidului Comunist Chinez din localitatea Daxi , provincia Yugan, a explicat poziția guvernului.

„Eșaloanele superioare ale guvernului au declarat, după o inspecție, că în provincie sunt prea mulți credincioși”, a spus el. „Când atât de mulți oameni cred în Dumnezeu, cine va mai asculta de Partidul Comunist? Nu există altă opțiune decât să dați jos crucile de pe bisericile voastre.”

Spre exemplu, orașul Shegeng a luat cu asalt biserica și a îndepărtat toate crucile, podiumurile și elementele religioase, lăsând mulți membrii ai bisericii în lacrimi. Un membru al bisericii a spus că protestul împotriva persecuției nu este o opțiune.

„De când echipa centrală de supraveghere religioasă a fost instalată în provincia Yugan, oficialii de la toate nivelurile guvernamentale nu îndrăznesc să se relaxeze”, a spus credinciosul. „Fie că demolează o biserică sau o cruce, toată lumea se teme să îi provoace. Dacă încerci să protestezi, ei te vor acuza că ai luptat împotriva Partidului Comunist și a guvernului central.”

Oficialii guvernamentali au informat adunările creștine că ridicarea carantinelor obligatorii va însemna inspecții sporite de la autoritățile guvernamentale centrale, provinciale și municipale.

Sursa: Kairos Media

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.