Mana de luni: Fiecare pentru el însuși?

de Jim Mathis

Pe măsură ce ne trăim existența în piața contemporană a muncii putem aborda lucrurile în două moduri: „Fiecare om pentru el însuși” sau „Toți facem parte din aceeași echipă”. Care ar trebui să fie atitudinea noastră? Aceasta ar putea fi una dintre întrebările fundamentale ale unei societăți. Un principiu de bază al capitalismului este faptul că fiecare ar trebui să alerge propria lui cursă. Chiar și în Biblie, apostolul Pavel folosește alergarea ca metaforă a vieții.  În 1 Corinteni 9:24, el spune:” Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul?Alergați , dar, în așa fel ca să căpătați premiul!”

Citind acest pasaj ne putem gândi că el spune că ar trebui să alergăm  propria noastră cursă, fără a ne deranja să ne interesăm de ceilalți oameni. Dar oare asta înseamnă el cu adevărat? Pe parcursul ultimilor 200 de ani, în cele mai industrializate țări, oamenii au fost încurajați să se îngrijească doar de ei înșiși. Vorbim în termeni de responsabilitate individuală, iar dacă cineva rămâne în urmă, aceasta nu este problema noastră,ci a lui.

Cu părere de rău, această atitudine a avut ca rezultat tot felul de rele. Totul, de la rasism și sclavie la împrumuturi frauduloase, a avut loc în numele capitalismului și al înțelegerii generale de laissez-faire: o chestiune care are la bază interesul pentru propriul sine. Chiar și creștinii folosesc deseori termenul  „Relație personală cu Hristos”, care ar sugera că aceasta este doar între noi și Isus.

Însă înțelegerea globală a învățăturii lui Isus este exact opusul. Și probabil că ducem metafora cursei lui Pavel mult prea departe. De exemplu, în Evrei 10: 24-25 vedem îndemnul de a ne uni într-un duh de unitate și cooperare: „Să veghem unii asupra altora ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alții, și asta cu atât mai mult cu cât vedeți că ziua se aproprie„.

Pentru toți cei care doresc să-L urmeze pe Hristos este fundamental ca să trăiască în comunitate și să se ajute unul pe altul. Știm din Faptele 2 că biserica timpurie a luat acest lucru în serios. Acolo vedem numeroase exemple ale credincioșilor care se ajută unul pe celălalt, inclusiv din punct de vedere material , astfel încât  nimeni din cadrul grupului lor să nu fie în nevoi.

Cu alte cuvinte, convingerea lor a fost mai de grabă „Toți facem parte din aceeași echipă” decât „Fiecare om pentru el însuși”. În sporturile de echipă, dacă un jucător insistă să marcheze toate punctele, nu va pasa mingea celorlalți, sau va  refuza să ajute echipa. În cele din urmă, echipa va pierde jocul.  Iar când o echipă pierde, toată lumea din echipă pierde. Dacă echipa câștigă, toți jucătorii au parte de glorie.

Au fost scrise multe lucruri despre beneficiile relațiilor puternice. Oamenii sunt mai sănătoși, trăiesc mai mult și sunt în general mai fericiți dacă au prietenii puternice, benefice pentru ajutorarea și încurajarea reciprocă.

În ceea ce mă privește, una dintre schimbările majore care a avut loc când m-am decis  să îl urmez pe Hristos a fost trecerea de la o existență centrată pe mine la o trăire centrată pe comunitate. Viața mea s-a schimbat dramatic în bine atunci când am încetat să privesc doar spre mine și am început să găsesc modalități de a-i ajuta pe ceilalți cu un spirit comunitar. Viața a trecut  de la un  sport individual, ca o cursă, la un sport de echipă, lucrând în beneficiul nostru reciproc.

Nu există noțiunea de  „lup singuratic”, deoarece chiar și lupii trăiesc și lucrează într-o haită – o comunitate – pentru a ajuta întreaga haită să prospere. Ca ființe umane care îl urmează pe Hristos, suntem chemați să facem parte din aceeași echipă, străduindu-ne să facem lumea un loc mai bun. Acesta este un mod prin care îi aducem glorie lui Dumnezeu.

1 comentariu

  1. Rodica Sch. 24 iunie 2020

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.