VERDICTUL ȘTIINȚEI: CREAȚIE – campania lunii septembrie la Alfa Omega TV

Tradițional, în luna septembrie Alfa Omega TV lansează campania media „Verdictul Științei: Creație”! Până la finalul lunii septembrie urmărește dovezi științifice uimitoare care atestă actul creației.

Campania este împărțită în patru subiecte săptămânale care provoacă mintea să gândească și să răspundă la întrebări esențiale despre creație.

PRIMA tematică abordată pe larg explorează știința și creația în raport cu Scriptura. Urmăriți argumente despre autenticitatea Scripturii, despre existența lui Dumnezeu, Creatorul, dar și despre ateism și apologetică. Ce e, de fapt, ateismul? Cum aflăm adevărul?

A DOUA tematică din campanie ne prezintă un duelul dintre creaționism și evoluționism. Descoperim împreună cu Alfa Omega TV misterele originii Universului, cu legile și parametrii săi excelent acordați.

ÎN A TREIA săptămână, autorii ne îndreptă atenția către tainele biologiei și ale geneticii. Învățăm despre lumea microscopică a bacteriilor și a virusurilor, dar nu uităm nici de plante, animale și, desigur, nici de om – coroana creației.

Universul nu se rezumă la ce putem vedea cu ochii noștri sau cu microscopul, așadar în a patra săptămână vom avea nevoie de telescop, de instrumente de măsură, unelte litice, trusă de geometrie, echipament de arheologie. De ce? Îți putem spune doar că, uitându-ne atent la descoperirile arheologice, la frumusețea galaxiilor, la complexitatea legilor fizicii și ale matematicii, vom rămâne pe gânduri și vom fi nevoiți să ne întrebăm dacă nu cumva există un Designer care coordonează totul.

Totuși, mai rămân câteva subiecte neabordate. Cum rămâne cu Terra, casa noastră? Cine e vinovat de degradarea vertiginoasă a mediului înconjurător și cât din ce se spune e conspirație? Există ceva ce putem face noi în fața exploatărilor primejdioase și tehnologizării crescânde ce le însoțesc sau chiar le provoacă? Spre ce ne îndreptăm, având în vedere că inteligența artificială nu mai e SF, ci noua realitate? Ce are Dumnezeu de spus în contextul în care omul încearcă să-și depășească iarăși condiția (să nu uităm de Babel)? Iată câteva întrebări la care încercăm să răspundem împreună în a cincea săptămână din campania creaționistă, care începe în 28 septembrie și se termină în 3 octombrie.

Dă vorba mai departe, și nu uita că ai libertatea de a redistribui cu atribuire materialele noastre.

Urmărește campania pe Alfa Omega TV AICI, pe pagina de FACEBOOK AICI și pe contul de INSTAGRAM AICI!

 

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.