Pakistan – Un creștin condamnat la moarte pentru „blasfemie” a fost achitat

LAHORE, Pakistan – Un creștin condamnat la moarte, sub acuzații false de blasfemie, în urmă cu șase ani, a fost achitat de un tribunal din Lahore luni (5 octombrie), au declarat mai multe surse.

Sawan Masih, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a primit pedeapsa cu moartea în martie 2014 după ce un prieten musulman l-a acuzat că a blasfemiat numele profetului Islamului. Afirmația făcută de prietenul lui Masih a dus la arderea a mai mult de 150 de case, magazine și biserici în colonia săracă, predominant creștină, Joseph din Lahore, în martie 2013.

„Audierea cazurilor de blasfemie nu este o treabă ușoară, deoarece există o presiune mare asupra judecătorilor”, a declarat avocatul lui Masih, Tahir Bashir, pentru Morning Star News. „Mă bucur că judecătoria ne-a admis argumentele pe baza faptelor reale într-o țară în care sentimentele și emoțiile religioase influențează de cele mai multe ori deciziile”.

Apărarea lui Masih a ridicat mai multe obiecții cu privire la ancheta și urmărirea penală făcută de către poliție. Bashir a declarat că polițistul care a înregistrat cazul, la 34 de ore de la presupusă blasfemie, a arătat „rea-credință” prin plângerea completată.

„Ofițerul de anchetă și instanța de fond au ignorat acest fapt material în timp ce s-a decis cazul”, a spus el.

Au existat contradicții evidente între Primul Raport de Informații (FIR) și declarația făcută de către reclamant – Shahid Imran – în fața instanței de judecată, a spus Bashir. El a adăugat că nu au fost menționate cuvinte blasfemice în primul raport, reclamantul adăugându-le la opt zile după înregistrarea acestui prim raport.

„Instanța de fond l-a condamnat pe Masih pe baza declarației suplimentare”, a spus el.

Declarând în mod nerezonabil că „declarația unui singur martor care acuză pe cineva de rostire de cuvinte blasfemice către Profetul Mahomed, chiar și în interiorul casei, este suficientă pentru a acorda pedeapsa capitală”, instanța de fond a decis că un număr de martori nu erau necesari pentru a ajuta la luarea deciziei, a spus Bashir.

După audierea argumentelor ambelor părți, curtea diviziei LHC condusă de judecătorul Syed Shehbaz Ali Rizvi a dispus achitarea lui Masih, declarând că acuzarea nu a reușit să dovedească implicarea lui Masih în actul de blasfemie.

Sawan Masih (stânga) pe „culoarul morții” în închisoarea centrală din Faisalabad

Prietenul lui Masih, Imran, îl acuzase că l-a insultat pe Mahomed în timpul unei conversații din martie 2013. A două zi după conversația respectivă, Imran a susținut că Masih l-a hulit pe Profet.

O moschee locală a difuzat acuzația prin difuzoare după rugăciunea principală de vineri iar o adunare de peste 3.000 de musulmani au atacat satul Joseph Colony, forțând rezidenții creștini să fugă din cauza amenințărilor că vor fi arși așa cum sunt și casele lor.

Mai mulți locuitori și surse informate ale satului au afirmat că și un politician local a jucat un rol central în atac, pentru a-i ajuta pe proprietarii de fabrici locale care l-au susținut să pună mâna pe pământurile creștinilor. Curtea Supremă a Pakistanului a aprobat această afirmație într-o declarație suo moțu (din proprie inițiativă) asupra cazului, dar în 2017 o instanță antiteroristă din Lahore i-a achitat pe toți cei 115 suspecți, invocând lipsa probelor.

IMPUNITATE PENTRU FALSUL ACUZATOR

Fără prezumția de nevinovăție în Pakistan, orice persoana acuzată de blasfemie poate fi închisă în timp ce acuzațiile false rămân nepedepsite.

În 2018, un Comitet special al Senatului pentru Drepturile Omului și Înalta Curte din Islamabad au recomandat că cei care fac acuzații false să primească aceleași pedepse cu cei care sunt condamnați pe drept de blasfemie, dar guvernul a respins recomandarea. Cererea prevedea, de asemenea, ca oricine înregistrează un caz de blasfemie la o secție de poliție trebuie să aducă cel puțin doi martori.

Pedeapsa pentru blasfemie din Pakistan variază de la câțiva ani de închisoare la condamnare la moarte. În schimb, o persoană care face o acuzație falsă se confruntă cu o posibilă pedeapsă de șase luni de închisoare sau cu o amendă de numai 1.000 de rupii (6 USD).

Pakistanul s-a clasat pe locul al cincilea pe lista organizației de sprijinire a creștinilor „Open Doors” în 2020 din cele 50 de țări în care este cel mai greu să fii creștin, iar pe 28 noiembrie 2018, Statele Unite au adăugat Pakistanul pe lista să neagră a țărilor care încalcă libertatea religioasă.

SURSA | ChristianHeadlines

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.