1 Decembrie 2020 – Ziua Națională de Rugăciune pentru România

Marți, 1 decembrie 2020, de Ziua Națională a României Clujul provoacă țara la o zi specială de Post și Rugăciune. Indiferet de statut, vârstă, culoare politică și orice alt criteriu care ne diferențiază, grupul de inițiativă cheamă națiunea la unitate în rugăciune. Uniți în rugăciune pentru Cluj și pentru România. Pentru copiii noștri și pentru copiii copiilor noștri.

„Trâmbițați în familiile voastre, la locurile voastre de munca, în grupurile voastre de prieteni și în cercul vostru de cunoștințe. Tu fii o trâmbiță! Trâmbița nu e intimidată de reacții sau de non reacții. Ea își face treaba! Acolo unde suntem cu mic cu mare, să ne ridicăm ochii spre cer și să ne aducem aminte de Dumnezeu, să ne apropiem în rugă de El și să ne căim de greșelile noastre, căci fiecare le avem pe ale noastre (Nu este om care să nu păcătuiască.) Să cerem mila Lui peste noi și să ne pregătim inimile să se acordeze după ÎNDREPTARUL Lui. Să lăsăm deoparte ce ne desparte și să ne UNIM pentru binele cetății!” este mesajul grupului de inițiativă, un grup de rugăciune de femei împreună cu soții lor.

De Ziua Națională a României, în pragul Alegerilor Parlamentare, rugăciunea este cel mai frumos mod de a sărbători și a sluji pentru generația de azi și de mâine.

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă provoacă să vă alăturați acestei provocări și să binecuvântați România. Haideți împreună să fim un gând și o simțire în asemenea inițiative, pentru că România are nevoie de ostași care să stea în spărtură. Haideți în această bătălie acerbă de cuvinte neînțelepte, în acest război de cuvinte în campania electorală să fim oamenii care aduc pacea, care proclamă pacea peste țara noastră.

1 comentariu

  1. Daniel Drăgoi 22 noiembrie 2020

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.