Să începem explorarea vieții lui Isus, lucrării Lui, persoanei Lui, învățăturii Lui așa ca să înțelegem cum să ne trăim viața și să împărtășim și altora Cuvântul Lui. Dumnezeu a vorbit poporului Său prin Cuvânt. A vorbit lui Adam și Eva, a vorbit poporului Israel la muntele Sinai. A vorbit prin Cuvânt, când au vorbit prorocii. A vorbit prin Cuvânt prin apostoli. Domnul Isus a devenit parte din istorie, atunci când S-a întrupat.
Luca 1
1. Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi,
2. după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului,
3. am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele,
4. ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.
Vă prezentăm primul mesaj din serialul „Armonia Evangheliilor” predicat de pastorul Bisericii Baptiste Române din Charlotte, USA, Liviu Percy. Urmăriți săptămânal la PREDICA de DUMINICĂ, o călătorie spirituală prin Evanghelii cu pastorul Liviu Percy.