
Kate Scottow – o mamă a doi copii – a fost arestată acasă în faţa copiilor ei după ce a fost reclamată la poliţie de către un vecin, Stephanie Hayden, un bărbat care acum se identifică ca şi femeie, care s-a plâns că Scottow a folosit „limbaj ofensator” la adresa lui/ei, prin faptul că s-a referit la el ca la un bărbat.
Scottow a fost condamnată în primă instanţă şi a primit o pedeapsă de doi ani de probaţiune şi plata unei daune de 1.000 de lire, însă Curtea de Apel a anulat sentinţa la începutul lunii decembrie.
O ingerinţă serioasă
Judecătorii Bean şi Warby de la Curtea de Apel, au spus că „libertatea de cuvânt cuprinde dreptul de a ofensa” şi au întărit un enunţ dintr-o decizie anterioară în care au spus că : „Libertatea de spune doar lucruri care nu ofensează nu este o libertate adevărată.”

Kate Scottow
Judecătorul Warby a spus că legiuitorul nu a intenţionat să criminalizeze acele forme de exprimare a căror conţinut nu reprezintă „ceva mai grav decât un deranj sau o jenă”, avertizând că acţiunile de hărţuire a autorităților la adresa oamenilor care își exprimă opiniile ar fi o „ingerinţă serioasă” la adresa libertăţii de cuvânt.
El a adăugat şi ca sentinţa din prima instanţă reprezintă o „intervenţie nejustificată a statului în exercitarea libertăţii de cuvânt”.
Cuvinte supărătoare pe terenul de joacă
Judecătorul Warby a criticat şi decizia judecătoarei Margaret Dodds din prima instanţă, care i-a spus lui Scottow: „Comentariile tale nu cu contribuit cu nimic la dezbatere. Noi îi învăţăm pe copii să fie îngăduitori unul cu altul şi să nu-şi adreseze cuvinte supărătoare pe terenul de joacă.”
Judecătorul de la instanța superioară a spus despre colega lui că „pare să considere o infracţiune atitudinea de a fi dezagreabil sau de a adresa cuvinte supărătoare.”
Este de aşteptat ca decizia să creeze un precedent pentru cazurile similare care ar putea apărea în viitor.
‘Bunul simț’
Ziarul Daily Telegraph a salutat decizia spunând că este „corectă” şi că poliţia trebuie să o ia în considerare: „S-a stabilit de acum încolo că a o postare neplăcută pe o reţea socială nu constituie temei pentru o investigaţie.”
Comentariul mai spune: „Autorităţile trebuie să dea dovadă de bun simţ şi să apere libertatea de expresie a unora fără a fi nevoiţi să le placă ceea ce ei spun.”
Sursa: The Christian Institute
