Jurnal de Misiune: O mare lumină!

„Norodul acesta, care zăcea în întunerec, a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ținutul și în umbra morții, a răsărit lumina.” Matei 4:6

Mulțumim Domnului Isus care aduce lumina în locuri și perioade întunecate din viața noastră. Ne rugăm ca El să aducă o mare lumină în această criză întunecată de COVID și ca anul 2021 să fie mai luminos și mai roditor. În 2020 am învățat că trebuie să petrecem mai mult timp cu Domnul și să umblăm zilnic cu El pentru a vedea clar încotro se îndreaptă El. Domnul să ne lumineze cărarea să nu ne depărtăm de El și de voia Lui pentru noi ca familii, biserici și organizații.

În cadrul departamentului de member-care din Parteneri în Misiune (PIM) am reușit să organizăm o tabără de tineret în noiembrie pentru copiii misionarilor și ai lucrătorilor. În ciuda restricțiilor de COVID, am avut una dintre cele mai reușite tabere. Acești tineri cu experiențe și provocări unice au avut parte de ajutor specific nevoilor lor și au avut ocazia să dezvolte prietenii speciale. Au fost ajutați să mediteze la povestea vieții lor cu bune și rele, să-și caute mentori buni în viață care să-i ajute să-și dezvolte povestea folosind darurile primite. Să identifice lucrarea pe care o face Dumnezeu în viața lor și cum să lucreze împreună cu Dumnezeu la împlinirea planurilor Sale pentru viața lor. Unul din participanți a spus: Nu am cunoscut decât un băiat de acolo, dar deși sunt mai introvertit, m-am deschis imediat, pentru că erau tineri care veneau din același gen de experiențe ca mine. A fost una din cele mai bune tabere în care am fost. Invitații au fost exact oamenii de care aveam nevoie. Ei au fost cei care ne-au putut înțelege pentru că și ei veneau din biserică… Un alt participant a spus la câteva zile după tabără: Sunt foarte bine. Din tabără am fost într-o stare continuă de bucurie și împlinire. Mă simt mai aproape de Domnul și vă mulțumesc din suflet pentru tabără. M-ați ajutat foarte mult în viața mea spirituală. Domnul să vă binecuvânteze!

Cu privire la proiectul de traducere a Bibliei în limba rromani, am lucrat pe zoom la bugetul pe următorii trei ani și plănuim să ne întâlnim față în față în februarie cu traducătorii, comitetul proiectului și alți parteneri. Rugați-vă pentru un parteneriat bun în 2021.

Unul din partenerii noștri internaționali ne-a cerut ajutorul pentru două proiecte de traducere a Bibliei care au început în Serbia. Vom avea o întâlnire la începutul lunii ianuarie. Ne rugăm pentru capacitatea necesară de a ajuta aceste proiecte. Vrem să ajutăm tot mai mult lucrarea și nevoile de traducere din Europa.

În luna ianuarie continuăm întâlnirile de planificare pentru anul 2021 pe care le-am început în decembrie. Rugați-vă împreună cu noi pentru călăuzirea lui Dumnezeu în timpurile acestea incerte. Am învățat în 2020 că trebuie să fim atenți la călăuzirea lui în fiecare zi. Domnul să ne folosească anul acesta în planurile Lui și să fim roditori.

Ca familie, am sărbătorit Nașterea Domnului cu familia Mariei, cu o parte din frații, surorile și nepoții ei. Atât noi cât și copiii ne-am bucurat să petrecem timp cu ei după o perioadă de separare. Am vizitat două din bisericile noastre care ne susțin în lucrare și am împărtășit cu ei atât bucuriile cât și nevoile noastre. Mulțumim Domnului pentru această posibilitate.

Una din nevoile noastre în perioada aceasta este în domeniul financiar. Susținerea noastră a scăzut la 70%. Este de înțeles, luând în considerare criza prin care trece întreaga lume. Mulțumim Domnului că o biserică deja a răspuns pozitiv solicitării noastre. Continuați să vă rugați pentru această nevoie și Domnul să se îngrijească și de dumneavoastră în 2021.

Mulțumiri
• Lăudăm pe Domnul pentru grija Lui iubitoare de-a lungul anului 2020.
• Pentru susținătorii noștri credincioși și pentru colaborarea frumoasă din 2020.
• Pentru protejarea părinților noștri de COVID-19 și alte boli.
• Pentru o tabără reușită cu copiii misionarilor și lucrătorilor.
• Pentru sărbători frumoase petrecute cu cei dragi.
• Pentru înaintarea lucrărilor de traducere a Bibliei în ciuda crizei de COVID-19..

Cereri
• Ne rugăm pentru participanții la tabără și pentru planurile Domnului cu ei.
• Domnul să ne conducă în planificarea anului 2021.
• Domnul să ne ajute să demarăm lucrările de traducere a Bibliei Rroma.
• Să putem ajuta proiectele de traducere a Bibliei din Serbia.
• Domnul să ne țină pe toți sănătoși și activi în lucrarea Lui.
• Domnul să scoată mai mulți lucrători pentru lucrarea de traducere a Bibliei.
• Susținerea financiară pentru familia noastră să urce la 100%.

Cu drag Dubei Ruben, Maria, Miriam și Levi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.