Agenția Kairos: Continuăm să slujim împreună

La începutul acestui nou an, vă mulțumesc din inimă, în numele echipei Kairos, pentru susținerea în rugăciune și financiară a lucrătorilor din linia I, a Școlii de misiune și a proiectelor Agenției, pe tot parcursul anului 2020!

Suntem conștienți de faptul că doar datorită providenței lui Dumnezeu și a sprijinului plin de dragoste al credincioșilor din țară și diaspora am putut încheia cu bine încă un an de activitate. Zilele acestea am avut prilejul să discut cu mai multe persoane care mi-au confirmat faptul că în România există biserici, frați și surori care nu sunt indiferenți față de lucrarea de misiune și care conștientizează complexitatea acesteia. Un frate din zona Caraș-Severin mi-a spus: Frate, eu înțeleg că acești oameni s-au dus pentru că i-a chemat Dumnezeu. Și eu am fost străin printre străini și știu ce înseamnă să locuiești într-o țară și într-o cultură străină. De aceea, inima și rugăciunile mele sunt cu ei.

În anul care a trecut, ne-am așteptat ca misionarii să revină acasă din cauza pandemiei, ca bugetul misionarilor și cel destinat proiectelor să scadă, ca Școala de misiune să-și închidă porțile chiar… Dar, iată că Dumnezeu ne-a binecuvântat și nicio familie nu s-a întors acasă, resursele aidoma untdelemnului din vasul văduvei din Sarepta nu au scăzut, iar Școala de misiune și-a continuat cursurile. Ba mai mult, lucrarea a dobândit valențe și direcții noi. Așa s-au născut proiectele „Pâine și pește pentru 5000”, „Un dar special” și „Primii pași în misiune”.

Aceasta este dovada de netăgăduit că Biserica este vie, ea nu falimentează nici în pandemie și nici în vreo altă criză a umanității. Dar, această perioadă a scos la iveală o realitate limpede și anume că în vremurile în care trăim e nevoie de lideri care să înțeleagă dinamica schimbărilor și să fie capabili să continue lucrarea chiar și într-un context impredictibil. Dacă în generațiile anterioare, schimbarea putea fi anticipată și gestionată corect, se pare că acum s-a instaurat o atmosferă nouă, de incertitudine.

Prin urmare, iată ce propunem:

Continuă să rămâi conectat
Una din preocupările noastre principale este să oferim informații la zi despre lucrarea misionară. Prin abonamentul la revista trimestrială Credința pe glob vei înțelege complexitatea lucrării de misiune și vei avea motive concrete de rugăciune. Citind scrisorile de informare ale misionarilor îi vei putea însoți în lucrarea lor de pe câmpul de misiune. Pentru o informare zilnică accesează pagina noastră de Facebook, site-ul www.agentiakairos.ro sau, de ce nu, contactează unul din membrii bordului agenției sau un reprezentant zonal, care te poate îndruma cum poți să te implici în lucrarea de extindere a Împărăției lui Dumnezeu, în funcție de darurile și chemarea ta.

Te așteptăm în vizită la casa de misiune de la Suceava, la un weekend de rugăciune sau pentru a cunoaște mai multe despre lucrarea din linia a II-a. Te invităm să te alături echipei de voluntari în domenii precum: evanghelizare, mobilizare, media, publicații, lucrare cu copiii sau administrare.

Dacă dorești să te implici într-o lucrare eficientă în linia I, în cultura ta proprie sau într-o altă cultură, te încurajăm să te înscrii la cursurile Școlii de misiune Kairos.

Continuă să călătorești
Pe unul din semnele noastre de carte scrie: Călătorește cât de mult poți, cât de departe poți, cât timp mai poți. Isus este Calea. Bineînțeles că acest semn de carte l-am publicat cu mai mult timp în urmă. Dar, odată cu pandemia, unii spun că lumea s-a îngustat… Și ce poți face când o lume întreagă nu mai poate călători ca înainte, din cauza unui virus?! În pofida tuturor restricțiilor, noi vă propunem să călătoriți totuși și, prin Duhul, să-i vizitați zilnic pe cei de pe câmpul de misiune, prin rugăciune. Această călătorie nu te costă decât timp și nu poate fi oprită de granițele închise.

Motivele prioritare de rugăciune pentru noi în anul acesta, după cum am consemnat și în calendarul Kairos sunt: noi inițiative de plantare de biserici în țară și ca Domnul să scoată lucrători la secerișul Său; o călăuzire clară atât pentru cei din linia I, cât și pentru cei din linia a II-a, pe care s-o putem aplica în contextul schimbării;  Numele Domnului să fie sfințit printre națiunile care acum au restricții severe în ceea ce privește predicarea Evangheliei, precum Coreea de Nord, Afganistan, Somalia, Libia sau Pakistan și, nu în ultimul rând, promovarea misiunii printre copiii și adolescenții români, astfel încât să pregătim generațiile viitoare pentru continuarea împlinirii Marii Trimiteri.

Așadar, roagă-te cât de mult poți, atât pentru cei de aproape, cât și pentru cei de departe, cât timp mai poți. Domnul Isus va da răspunsul!

Continuă să fii sare și lumină
În 2020 am avut ocazia să particip la seminarul Împuternicit pentru a influența (ETI – Empower to Influence) despre cum să fii sare și lumină la locul de muncă. Pasajul biblic așa de bine cunoscut din Matei 5:13-16 mi-a mișcat inima într-un mod proaspăt și mi-a confirmat o dată în plus: creștinismul nu poate fi ținut doar între zidurile bisericii sau numai pentru propria familie. Pentru că sarea nu este eficientă dacă rămâne în solniță, iar lumina nu este de folos nimănui atâta timp cât stă ascunsă, suntem îndemnați ca noi toți (nu doar misionarii) să trăim conform noii identități, împuterniciți să aducem o schimbare în societate. Nu contează domeniul de activitate sau slujba pe care o ai, acolo unde ești îi poți influența pe cei din jur: unde este teamă să aduci speranță, unde este robie de păcat să aduci vestea eliberării, unde este indiferență să aduci pasiune și interes pentru neprihănire.

Deși lumea este într-o permanentă schimbare pe plan economic, politic și social, întunericul rămâne o constantă. Doar lumina este cea care îl poate risipi, și întunericului nu i s-a dat puterea să stingă nici cea mai plăpândă luminiță.

Și în anul 2021, cu ajutorul lui Dumnezeu, dorim să organizăm acest seminar, precum și altele, cum ar fi Biserica misionară sau cursul Kairos, în multe biserici evanghelice din țară care își doresc o revitalizare.

Îndemnul de a continua este îndreptățit, pentru că se referă la o perioadă de timp limitată. Venirea Domnului Isus se apropie cu fiecare zi și în curând mandatul Bisericii se va încheia. Până atunci însă, împreună continuăm slujirea. Fie ca în anul 2021 Împărăția lui Dumnezeu să se extindă și cu aportul Bisericii din România!

Cu prețuire,
Valentin Hrihorciuc

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.