OPINIE AFR: Noul Deceniu – Deceniul Chinei?

Am intrat în al treilea deceniu al Mileniului III. Privim în urmă și observăm cât de efemere au fost toate „împărățiile” și „puterile” trecutului. Cu toate acestea, suntem fascinați de evoluția contextului mondial văzând, cu ochii noștri, ascensiunea ori declinul „puterilor” zilelor noastre. Un subiect actual care preocupă este China. Părerile sunt împărțite. Douthat (de la New York Times) crede că deceniul în care tocmai am intrat va fi „deceniul Chinei”, iar cel care va urma va deveni, din nou, „deceniul Americii”. Cert este faptul că deceniul tocmai inaugurat va fi dominat, foarte probabil, de rivalitatea dintre SUA și China. Rolul Europei în acest domeniu va fi, spun unii, crucial, iar alții, marginal ori irelevant. Surpriza este simpatia pe care mass-media occidentală o arată față de China comunistă. [Link AICI]  A arătat o simpatie similară și pentru Uniunea Sovietică și chiar România lui Ceaușescu. A fost o curea de transmisie pentru știrile false și propaganda comunistă a sistemelor totalitare.

Un mic istoric

Pentru a înțelege cum vor evolua relațiile Occidentului cu China în noul deceniu este important să privim cum au evoluat ele în ultimele două. Obama a fost un laș, spun comentatorii. Obiectivul politicii lui privind China a fost să convingă China să adere la Tratatul de la Paris, iar China să-și aducă aportul la ameliorarea problemelor climatice (așa numite).  Atitudinea Uniunii Europene a fost identică. Pentru Obama și UE vaca sacra a relațiilor internaționale a fost, și încă este (pentru UE), ideologia climatică. Acestei ideologii i se subordonează o mulțime de interese geopolitice. Pentru a-i ține pe chinezi mulțumiți, Obama a ignorat agresiunea Chinei în domeniul comerțului internațional, al spionajului militar, politic și economic, și a ales să ignore abuzurile drepturilor omului din China.

A ignorat și atacurile chinezilor împotriva dizidenților chinezi din SUA, agresiunea împotriva metropolei Hong Kong, persecuția creștinilor și a musulmanilor, lagărele de concentrare, totalitarismul digital, militarizarea oceanelor și agresiunea împotriva Taiwanului. A ignorat și ostilitatea ideologică a Chinei față de SUA. În toamna lui 2013 China a adoptat Documentul Nr. 9 în care își exprima riposta față de Occident, și în special de SUA, pe care o numea un „rival ideologic” la toate nivelurile.  Xi a transpus în practică obiectivele ostile menționate în acest Document, și pe care Documentul le numea „The Seven Viruses of Western Thinking / Cele șapte virusuri ale gândirii occidentale”.  [Link AICI]

La finalul celui de-al doilea mandat, consecințele politicii lui Obama de aplanare a Chinei comuniste au devenit atât de numeroase și acute încât nu mai puteau fi ignorate. Trump a ales să le confrunte, pe plan economic, militar și diplomatic. Relațiile cu China au devenit tensionate, Trump făcându-și mai mulți inamici (atât în SUA, cât și în Europa) încercând să remedieze consecințele.  Corporațiile americane și europene preferau relații economice care nu favorizau Occidentul, dar din care își scoteau câștigurile masive în China mai mult decât în țările de origine.

Ce va face Biden, se întreabă comentatorii? Pentru moment se pare că nu va face nimic și va lăsa politicile demarate de Trump să continue. Unii comentatori observă că Susan Rice se va alătura diplomației de vârf a Administrației Biden. Pe vremea lui Obama ea promova noțiunea ca evitarea unei confruntări directe cu China, și mai ales evitarea penalizării Chinei, va duce inevitabil la o transformare pașnică a Chinei din stat totalitar în stat democratic.  A fost o idee naivă, destinată a fi dovedită falsă. Occidentul a încercat ceva similar cu Uniunea Sovietică, dar fără succes.

Cu toate acestea, America rămâne fermă în confruntarea Chinei. Se reliefează o politică bipartizană în Congres de penalizare a Chinei. În septembrie, Camera Deputaților a votat o lege care interzice importul în SUA a produselor fabricate în lagărele de concentrare ale Chinei. Votul a fost covârșitor: 406 la 3. Legea nu a fost încă votată în Senat. Celor interesați de subiect le recomandam și articolul The Future of US – China Relations AICI!

Picioarele de lut ale Chinei comuniste

În zilele de final de an 2020 se discuta, pe canalul de știri Bloomberg (al perdantului și pretinsului republican Michael Bloomberg care a candidat la președinția SUA în postura de democrat) că în 2028 China va întrece SUA ca putere economică, … years earlier than anticipated / cu ani înainte de cum se anticipa”.  Anunțul s-a făcut cu un oarecare simțământ de satisfacție din partea reporterului. Economiștii, însă, diferă în opinie, atenționându-ne că datele statistice date de China (comunistă) sunt „fake / neadevărate / cooked / fabricate”. Dar subiectul influenței în creștere a Chinei comuniste devine tot mai la moda și este discutat tot mai frecvent.

În toamna lui 2012, Xi Jinping, atunci în vârstă de 59 de ani, a fost numit șeful Partidului Comunist Chinez. A fost și toamna în care Obama a fost reales Președinte al SUA. De atunci au trecut 8 ani. În ce termeni putem evalua evoluția Chinei comuniste, atât în interior, dar mai ales la nivel global, după 8 ani de șefie Xi?

Am dat peste un articol interesant care discută acest subiect de interes major, mai ales pentru țările occidentale. Autorul, Bernhard Zand, este în temă. Tocmai și-a încheiat mandatul de 8 ani ca jurnalist, șef de birou de presă a publicației germane Spiegel International, în China. Și-a luat în primire postul din capitala Chinei tot în toamna lui 2012, cu câteva săptămâni înainte ca Xi să fie desemnat Secretar General al PCC.

În decembrie și-a scris ultimul articol despre China înainte de a-și ceda poziția succesorului său. Recomandam articolul: The Dawn of the Dragon: How Xi Jinping Has Transformed China – DER SPIEGEL – International 

Vreme de câteva săptămâni Zand a străbătut China pentru a-și face o imagine de ansamblu înainte de reîntoarcerea în Europa. Amintește că la fiecare pas era urmărit de poliția secretă chineză, telefonul îi era ascultat, iar uneori agenții comuniști ajungeau la destinațiile lui Zand înainte de el. Asemenea României comuniste.

Redăm esența opiniilor lui Zand

Traducerea în limba română: Xi a împlinit o parte importantă a promisiunilor lui, dar alte speranțe au fost spulberate. Prosperitatea a crescut în interiorul țării, iar sărăcia a scăzut. În același timp, puterea statului a crescut, Xi și-a consolidat șefia pe viață, a cimentat autoritatea partidului și a perfecționat sistemul de supraveghere a statului. În vestul țării, sute de mii de musulmani uiguri sunt în lagăre de muncă, iar criticii regimului au fugit ori au fost reduși la tăcere. La nivel internațional, China își exercită puterea cel mai agresiv de după perioada dinastiilor chineze. În Marea Chinei de Sud, Beijingul a transformat insulele în bastioane militare; iar în Hong Kong, China a dat la o parte tratatul internațional și a impus o lege draconică a securității. Încurajată de slăbiciunea Occidentului, China își extinde influența.

Sursa: Alianța Familiilor din România

 

Nici un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.